Sistemul nostru solar se incalzeste!?

Cu accelerarea dereglarilor climatice, avem sentimentul ca de ceva timp ne aflam pe o panta care ne conduce, incet, dar sigur spre o schimbare ingrijoratoare. Mediul in jurul nostru se schimba si nu intr-un sens bun: zapezile se topesc, banchizele glaciare dispar, temperatura creste, raurile si fluviile seaca intr-un fel cum nu s-a mai vazut, apa incepe sa lipseasca si deserturile avanseaza, la fel ca si marile inundatii, furtunile de zapada, caniculele, tornadele si secetele. Ne aflam intr-un anume sens pe muchie de cutit, dar nu indraznim sa dam un nume fenomenului, de teama de a nu-l starni mai tare. Este un subiect tabu.

Totusi, natura ia in deradere tabu-urile: oricine a trait furtuna franceza din anul 2000 si canicula din 2003, care a determinat in doua saptamani decesul a 35.000 de persoane in toata Europa, o stie. In 2005, Coasta de Est a Statelor Unite a fost maturata de cinci uragane succesive si unul dintre ele a ras New Orleans-ul! Pe insulele lor japonezii au numarat si ei sapte uragane, dar despre acelea nu a vorbit nimeni. Dupa scurgerea timpului necesar pentru a analiza datele receptionate, explicatiile oamenilor de stiinta au inceput sa curga, unele dupa altele, la sfarsitul lui 2006: marele responsabil pentru toate aceste drame ar fi Soarele, devenit violent atunci cand ar fi trebuit sa fie in faza sa cea mai calma. Publicul nu a vazut, daca putem spune asa, decat foc inaintea ochilor: obisnuiti sa nu-si puna problema responsabilitatii pentru dereglarea climatului, oamenii au pus aceste drame din 1999, 2000, 2003, 2005 si 2008 pe seama incalzirii globale, asa cum li s-a spus la stiri. Si in timp ce aceasta incalzire globala era culpabilizata fara incetare, micul vehicul 4x4 al NASA care se afla pe suprafata lui Marte, Mars Global Surveyor, trimitea informatii indicand ca nivelul apelor inghetate aflate la polii lui Marte a scazut cu aproape 3 metri in timpul unui an martian, adica aproape doi ani pentru noi.


Informatie extraordinara, trecuta cu totul cu vederea: deci Pamantul nu este singurul care se incalzeste. Marte de asemenea. in ce priveste planeta Neptun si lunile sale, distantate cu 4,5 de miliarde de kilometri fata de soare, este chiar mai rau: incepand cu 1989, s-a inregistrat o crestere cu 5% a temperaturii suprafetei lui Triton, un fenomen de incalzire neasteptat pentru aceasta planeta atat de indepartata de Soare. Referitor la Pluto, desi este planeta cea mai indepartata de Soare, pentru ea a inceput un veritabil infern, sub forma unei canicule accelerate. Echipa profesorului James Elliot a stabilit cu certitudine ca pe o perioada de 14 ani, planeta Pluto s-a incalzit, temperatura sa multiplicandu- se de 3 ori. Aceasta informatie precisa a reprezentat o surpriza totala pentru oamenii de stiinta, care nu prevazusera o asemenea transformare.

Asadar poluarea de pe Pamant nu este singura responsabila pentru incalzirea globala, exista un alt fenomen, mult mai grav, de vreme ce intreg sistemul solar s-a incalzit. Cine si-ar fi inchipuit un asemenea lucru? in nici-un caz oamenii de stiinta, care se prefac mereu ca stiu tot si care descopera mereu, cu gura cascata, lucruri la care nu s-au gandit inainte, grabindu-se apoi sa prezinte lumii noile lor mari descoperiri. Totusi, satelitii nu au fotografiat uzine Michelin pe Marte sau mine de carbon sovietice in activitate pe Neptun si cu atat mai putin pe Pluto… Dar mass-media repeta in fiecare zi ca gazele cu efect de sera sunt responsabile pentru tot. Acest lucru trebuie insa verificat!

In mod clar, un alt factor, necunoscut, declanseaza aceasta caldura. Dar despre aceasta, mass-media nu vorbeste. Pentru unii oameni de stiinta rusi, aceasta improbabila incalzire spatiala se datoreaza sistemului nostru solar, care, avansand si el cu toata viteza in spatiu, a intrat „intr-un nor interstelar“ (dar nici ei nu dau mai multe detalii). Pentru americani, in schimb, Soarele este principalul responsabil, dar ei nu reusesc sa explice de ce planetele cele mai indepartate sunt acelea care se incalzesc cel mai repede… Pentru John J. Matese, om de stiinta englez, aceasta s-ar petrece din cauza unei stele pitice brune, existente chiar in mijlocul galaxiei noastre... De fapt, deja de cinci ani, diferite observatoare au evidentiat o indepartata „prezenta straina“ care perturba drumul cometelor periodice. Pentru altii, ansamblul acestor probleme este datorat prezentei unei gauri negre… Profesorul Gillespie, fost angajat al NASA, paleoastronom, chiar daca nu a aflat cauza, a descoperit in schimb ca atunci cand Jupiter si Saturn sunt aliniate de aceeasi parte a Soarelui, se declanseaza adevarate furtuni ale petelor solare. in schimb, atunci cand Jupiter si Saturn sunt separate, adica la stanga si la dreapta Soarelui, activitatea petelor solare este cea mai scazuta. Cele doua planete par sa aiba o influenta asupra comportamentului solar si observam ca in decembrie 2012 vom avea parte de o foarte nefavorabila configuratie pentru noi: Jupiter si Saturn vor fi aliniate de aceeasi parte a Soarelui, fenomen ce corespunde cu marirea numarului petelor solare si este corelat cu declansarea a si mai multor cicloane, secete si inundatii aici, pe Pamant.

Revista Futura-Sciences, comentand un articol ar revistei Nature, a subliniat de asemenea aceasta problema a incalzirii inexplicabile:
„Profesorul Lauri Fenton, de la Centrul de cercetari Ames de la NASA spune clar: planeta Marte, sau mai degraba atmosfera sa, este de asemenea in plina faza de incalzire climatica, din motive destul de apropiate de acelea pe care le traieste in prezent Pamantul. Conform acestui studiu, realizat in colaborare cu US Geological Survey, temperaturile medii ale suprafetei planetei rosii cresc de patru ori mai rapid decat pe Pamant. Cercetatorii estimeaza ca temperatura suprafetei martiene ar fi crescut cu 0,65° intre anii 70 si anii 90, adica de la aterizarea sondelor americane Viking si de la primele date precis masurate. (…) Temperatura solului creste in continuare, topirea ghetii se accelereaza, si tot asa.“

Daca cei mai buni oameni de stiinta ai planetei sunt incapabili sa ne explice aceasta incalzire a spatiului, sa vedem de ce aceasta aparitia Fecioarei de la Fatima a avut in centrul ei Soarele. Acest veritabil fenomen supranatural, departe de a fi nesemnificativ, asa cum cred scepticii, este plin de invataminte.. Cand a aparut la Fatima, Fecioara a facut ca Soarele sa se intunece, ca si cum ar fi vrut sa ne avertizeze ca Soarele sau spatiul, la un moment dat, ne vor face probleme. Era in 1917. Dar abia in 2007, comunitatea heliologilor a inceput sa traga semnale de alarma, prevenindu-ne ca 2011 si mai ales 2012 vor fi ani in mod deosebit nefavorabili din cauza violentei activitati solare ce va aparea. In acest sens, chiar daca dintr-o perspectiva profana, heliologii li se alatura preotilor din vechile civilizatii centro-americane, care supravegheau Soarele in permanenta, preocupati ca Soarele ar putea sa se manieze. Daca ei isi inchipuiau ca oferindu-i sacrificii umane, Soarele se va indura, potentatii zilelor noastre se multumesc sa sacrifice miliarde de euro pe masa Agentiei Spatiale Europene si sa intretina alti „mari preoti“ (care, de data aceasta, sunt privilegiati pentru ca, fiind functionari internationali, nu platesc impozite) pentru a ne prezice ceea ce se va petrece in continuare.

Sa ne punem totusi intrebarea in termeni clari: se poate Soarele misca intr-un mod cu totul neobisnuit? Sau, poate, planeta noastra se poate misca in asa fel incat sa dea impresia ca Soarele este acela care se prabuseste? Astrofizicienii sunt in aceasta directie categorici: daca Pamantul poate oscila pe axa sa, fapt care s-a produs de multe ori in trecut, Soarele, a priori, nu se misca. Singurul lucru de care ne putem teme sunt brustele sale eruptii, mult mai violente de un timp incoace decat acelea cu care suntem obisnuiti.

Este mai mult decat adevarat ca savantii nu pot observa azi intregul spatiu. Daca un corp ceresc ar ajunge la noi din zone neacoperite (95%) de telescoape, cel mai devreme l-am vedea cu 3 sau 4 zile inainte, fara sa mai vorbim de cometele invizibile. si se pare ca Vaticanul, probabil presupunand ceva, a hotarat ca in 1980 sa construiasca nimic altceva decat.... un imens observator astronomic, Mount Graham International Observatory, instalat pe varful unui munte in desertul din Arizona, avand doua telescoape gigantice indreptate spre cer. Doar aspectul urmator ar trebui sa ne mire si ne puna pe ganduri: o „putere straina“ precum Vaticanul a primit toate permisiunile guvernului american pentru a instala un observator gigantic plin de dispozitive electronice pe suprafata sa! Incredibil. Totusi, Vaticanul a obtinut toate permisiunile, si aceasta in ciuda protestelor si a opozitiei vehemente a indienilor locali, al caror munte sacru a fost violat… Conducerea Observatorului Mount Graham a fost incredintata calugarului astrofizician Guy Consomagno, licentiat la MIT, si preotului iezuit George Coyne, licentiat la Georgetown University. Un alt detaliu: Vaticanul isi rezerva 60% din timpul de utilizare, lasand cele 40% ramase Universitatii din Arizona. Cele doua telescoape inaugurate in 1993, Vatican Advanced Technology si Heinrich Hertz, nu au fost suficiente. in 2004, Sfantul Scaun a cumparat un al treilea, mai perfectionat, Large Binocular Telescope.

Acestea nu se prea potrivesc cu preotia si chiar mai putin cu misiunea Bisericii, chiar daca din punct de vedere istoric castelul Gandolfo, resedinta Papala de vara, a avut intotdeauna un mic centru astronomic pe acoperisul sau. Aflam, asadar, ca o institutie religioasa, care patroneaza niste fiinte ce si-au asumat un legamant de saracie, finanteaza in mod discret, cu zeci de milioane de euro, o universitate specializata in mecanica fluidelor, in colaborare cu EADS (Eoropean Aeronautic Defence and Space Company). Total ilogic.

Si chiar asa, de ce are nevoie Vaticanul sa supravegheze cerul cu trei telescoape colosale in desertul din Arizona? Parintele iezuit Malachi Martin, fost consilier al papilor Ioan al XXIII-lea, Paul al VI-lea si Ioan-Paul al II-lea, si celebru pentru nenumaratele sale carti despre functionarea interna a curiei, a scapat, cum se spune, „porumbelul“ in timpul unui interviu la un radio new-yorkez, facand afirmatia semnificativa: „Cunoasterea a ceea ce se petrece in spatiu si observarea a ceea ce se apropie va fi foarte important, chiar capital in anii ce vor veni.“

Capital pentru Vatican! in mod clar, Roma asteapta ca ceva sa vina din cer, caci niciun alt motiv nu ar putea explica aceste cheltuieli considerabile din partea unui Sfant Scaun cunoscut mai mult pentru spiritul sau iezuit si econom. Cert este ca pentru asa ceva, micile colecte din biserici nu mai sunt suficiente. Langa cutia milei ar trebui sa se mai puna o cutie pe care sa scrie: „Pentru noul telescop de mare capacitate“. in schimb, daca se iau in seama diferitele revelatii ale Fecioarei din secolul al XX-lea, cum ar fi de exemplu acelea din 1962 de la Garabandal, utilitatea acestui observator incepe sa se contureze.