NASA a filmat o explozie solară de proporţii

Experţii au precizat că exploziile au durat în jur de o oră şi jumătate. Deşi nu au fost dintre cele mai puternice, fiind clasate cu M, exploziile au creat, totuşi, un uriaş inel de plasmă, cunoscut sub numele de proeminenţă solară.

O explozie solară de mari proporţii a fost surprinsă de unul dintre Observatoarele NASA. Imaginile, cu adevărat spectaculoase, au fost date publicităţii de Agenţia Spaţială Americană.

Experţii au precizat că exploziile au durat în jur de o oră şi jumătate. Deşi nu au fost dintre cele mai puternice, fiind clasate cu M, exploziile au creat, totuşi, un uriaş inel de plasmă, cunoscut sub numele de proeminenţă solară.

NASA a dat asigurări că radiaţiile solare nu se îndreaptă spre pământ şi nu vor perturba nici sateliţii, nici alte sisteme de comunicaţii sau electronice. O altă mare explozie solară s-a produs acum două săptămâni.

Tapped - Războiul apei (doc)

"De la producţia de sticle de plastic şi până în mările şi oceanele, unde ajung într-un final, majoritatea lor, Stephanie Soechtig le urmează calea şi îşi face debutul, ca director şi producător independent de filme documentare, analizând cu fermitate, marea afacere a apei îmbuteliate şi modul cum corporaţiile interesate, afectează cu brutalitate viaţa comunităţilor, oamenii fiind priviţi doar ca simpli pioni, neajutoraţi, cărora li se poate nega dreptul fundamental al apei, cupiditatea transnaţionalelor, transformând în marfă substanţa primordială a planetei, ce defineşte viaţa, aşa cum o cunoaştem astăzi.

Trebuie să recunosc că am detestat profund, cuvântul "privatizare", din prima clipă în care a început să fie vehiculat, în mass media noastră post-decembristă, fiindcă instinctiv l-am simţit, în contextul mai mult decât tulbure, al acelor vremuri, ca fiind doar umbrela la adăpostul căreia, marii rechini bipezi, vor expropria un popor, de toate drepturile esenţiale avute până atunci şi ulterior mi s-au confirmat cele mai negre presimţiri, aceasta noţiune devenind sinonimă cu o alta... tâlhăria legalizată.

De la dependenţa completă, alimentară şi energetică, prin patentarea plantelor şi animalelor şi "privatizarea" reţelor energetice strategice, ale unei naţiuni, până la transformarea în marfă a apei, prin neglijarea intenţionată, vreme de zeci de ani, a infrastructurilor municipale de apă potabilă, am ajuns să fim complet vulnerabili, în faţa celor mai abjecţi reprezentanţi ai acestei rase damnate, cămătarii mondiali, care mai au un singur pas de făcut, până la a ne vinde şi ultimul lucru, din ceea ce Dumnezeu a dăruit tuturor: atmosfera terestră, sub pretextul poluării excesive.

În SUA, infrastructurile municipale de apă potabilă, însumează 2,4 milioane de kilometri, dar situaţia lor este identică sau chiar mai gravă decât cea de la noi, unele având o vechime de 80-100 de ani, problemele generate de această vechime excesivă, fiind catalogate prin termenul "bombă cu ceas" iar revitalizarea lor este estimată la circa 185 miliarde de dolari, sumă nu chiar astronomică, dacă ne aducem aminte că profitul net al bancherilor, în primul război din Golf, a fost de peste 200 de miliarde de dolari.

Stephanie Soechtig

Stephanie Soechtig, şi-a început cariera producând documentare pentru 20/20 Primetime Live, în beneficiul Good Morning America, ce acoperea alegerile prezidenţiale americane, din 2000 şi a colaborat cu echipa de cursă lungă a ABC, pentru producerea "Planet Earth", documentarul maraton, prezentat de Leonardo DiCaprio.

A colaborat ulterior cu Fox News Channel, unde producea emisiuni speciale pentru Bill O'Reilly, înainte de a avea propriul ei spectacol televizat: The O'Reilly Factor.

Stephanie Soechtig, a absolvit cu magna cum laude, Facultatea de jurnalism a Universităţii New York, unindu-şi ulterior forţele, cu soţii Michael şi Michelle Walrath, în 2008, prin înfiinţarea Atlas Films, cu scopul de a crea filme documentare cu mesaj social, fapt suprinzător, pentru trei jurnalişti proveniţi din mass media corporatistă.

Stephanie mărturiseşte:

"Când am început să fac Tapped, am realizat că nu aveam habar de unde provine apa mea şi cum ajunge la mine şi am fost realmente îngrozită să constat că industria apei potabile, se ocupa şi cu evacuarea apelor uzate.

Termenul de privatizare, aşa cum este folosit de cei care au interes în industria apei, are două sensuri. Unul se referă la deţinerea de către corporaţii a sistemelor de apă potabilă sau de ape uzate, iar celălalt se referă la apa îmbuteliată, vândută en-gross.

În al doilea caz este vorba, pur şi simplu, de transformarea apei potabile în marfă, fiind de fapt, o agresiune asupra comunităţilor, prin privatizarea propriilor lor surse de apă, în detrimentul cetăţenilor."

Marea majoritate a oamenilor, leagă noţiunea de sănătate, de hrana organică (din ce în ce mai rară, în aceste zile) şi de apa potabilă disponibilă, fapt pentru care, industria murdară a reclamelor, a creat o conexiune între sănătate şi apa îmbuteliată. Sesizaţi diferenţa ?

Nimic mai fals, fiindcă plasticul "pur" şi transparent, introdus obligatoriu în legislaţie, la presiunea evidentă a marilor concerne, a dus la dispariţia clasicelor recipiente din sticlă, mult mai sănătoase decât acest produs, despre care ni se confirmă în film, că este profund dăunător, datorită procesului de fabricaţie, ce presupune utilizarea unor substanţe chimice neurotoxice sau cancerigene: polietilena tereftalată (PET), paraxilena şi bisfenolul A.

Şi de parcă asta nu era de ajuns, testele făcute apei îmbuteliate, de către laboratoare independente, în absenţa celor ce ar trebui să fie impuse prin lege, îmbuteliatorilor, au relevat prezenţa, în aşa-zisa apă pură, ce ne este vândută de aproape de 2.000 de ori mai scump, decât apa de la robinet, a altor compuşi toxici, gen toluen sau stiren, resposabili de mutaţii genetice şi implicit de proliferarea cancerului.

Problema contaminării acestei ape îmbuteliate, ar putea avea două cauze:

- o contaminare accidentală, cel mai probabil în faza de fabricaţie a plasticului, în sine, fiindcă nu văd ce ar putea căuta substanţele amintite, în apropierea unei linii automatizate de îmbuteliere a apei.

- dacă luăm în considerare efectele cancerigene şi de sterilizare, ale substanţelor descoperite în apă, coroborând acest fapt cu politica de eugenie, promovată oficial, de un gunoi uman ca Bill Gates (prin campaniile de vaccinare în masă) şi cu obiectivele noii ordini mondiale, se prefigurează o cu totul altă imagine, care elimină complet, caracterul accidental al acestor contaminări.

Sistemul endocrin, este compus dintr-o adevarată simfonie de hormoni, care în cantităţi infime reglează funcţiile fiziologice, în scopul menţinerii unui delicat echilibru metabolic, echilibru care afectează starea de sănătate generală, starea noastră psihică, potenţialul reproductiv şi comportamental (de la agresivitate la instincte), printre multe alte funcţii.

Organizaţia ''American Chemistry Council'', care reprezintă interesele a peste 150 de companii din industria chimică, ne asigură pe pagina lor de internet, că substanţa bisfenol A, un disruptor endocrin care mimează efectele estrogenului, hormonul feminităţii, ne face viaţa ''mai sănătoasă şi mai sigură, zilnic."

Însă gândirea logică (având în vedere structura chimică a substanţei şi potenţialul ei fiziologic), plus dovezile ştiinţifice acumulate de ani de zile, sugerează o cu totul altă concluzie, specific legată de cancerul mamar, de cel de prostată, de obezitate, boli neurologice şi dezvoltarea comportamentului anormal.

Rafinăria Flint Hills

Agresivitatea şi aroganţa concernelor implicate, Nestle, Coca-Cola şi Pepsi, care se ştiu protejate de mitele de milioane de dolari, îndesate în buzunarele politicienilor nemernici (scuzaţi pleonasmul), au ridicat la luptă comunităţile afectate, care au devenit conştiente că folosirea apei îmbuteliate, este doar un reflex indus de reclame şi nu o necesitate, dacă ţinem cont că peste 40% din această apă (şi poate că la noi, acest procent este mult mai mare), este apa noastră de la robinet, doar purificată şi filtrată, conform declaraţiilor corporaţiilor, fiindcă, de fapt, analizele de laborator amintite mai sus, arată cât de pură este această otravă vândută pe bani grei.

Se pare că nici un aspect al acestei noi industrii, complet ignorată la noi, în urmă cu circa 15 ani, când reţelele municipale de apă erau capabile încă, să furnizeze apă potabilă, nu poate fi catalogat ca fiind benefic: dincolo de inutilitatea produsului în sine, poluarea zonelor adiacente rafinăriilor şi chiar a întregului mediu, de către aceste recipiente, pare-se imposibil de colectat şi reciclat într-un procent semnificativ, conduc la un dezastru ecologic generalizat, ce ameninţă integritatea oceanului planetar.

"Pentru a vă convinge cât de coruptă este această industrie, vă pot declara următoarele: în ziua anterioară lansării documentarului, Nestle a contactat Hot Springs Documentary Film Institute, din Elveţia şi le-a solicitat să nu difuzeze documentarul.

Din fericire, consiliul director a respins această cerere insolentă şi o minusculă fracţiune a populaţiei, l-a putut viziona, inclusiv eu însămi şi mi-am promis că nu voi mai cumpăra niciodată, vreo sticlă de apă."

KAREN WISSING

29 octombrie 2009 – The Almagest

Sursa: Marian Matei - Antiiluzii

Câte planete există în galaxia noastră?

Oamenii de ştiinţă au realizat primul „recensământ” al planetelor Căii Lactee, rezultatul estimării fiind o cifră… astronomică: aproximativ 500 de miliarde.

Cel puţin 500 de milioane dintre acestea se găsesc în regiuni cu temperaturi potrivite, medii, unde, teoretic, ar putea exista viaţă.

Rezultatele au fost obţinute extrapolând datele colectate de telescopul Kepler al NASA, a cărui misiune este descoperirea de noi planete locuibile.

Până în prezent, Kepler a reperat în afara sistemului nostru solar 1.235 planete noi; 54 dintre ele se află în zona "temperată" unde ar fi posibilă existenţa vieţii.

Oamenii de ştiinţă au calculat că aproximativ 50% dintre stelele din galaxia Calea Lacteee au planete care orbitează în jurul lor, iar una din 200 de stele are planete în "zona locuibilă".

Anul trecut, astronomii au estimat că există, în galaxia noastră, aproximativ 300 de miliarde de stele, iar numărul galaxiilor din Univers este evaluat la 100 miliarde.

Sursa: CBC / descopera.ro

Fractalii - Vânătoarea dimensiunii ascunse (doc)

"Postul de televiziune PBS (Nova), a difuzat în 28 octombrie 2008, un documentar fascinant, Hunting the Hidden Dimension, ca un elogiu binemeritat, adus unui matematician de geniu, Benoit Mandelbrot, care a impus, începând cu anul 1975, dar, mai ales, ca autor al cărţii "The Fractal Geometry of Nature", un nou domeniu al matematicii, geometria fractală, ale cărei prezenţe în viaţa cotidiană şi aplicaţii diverse, de nebănuit, sunt revelate, în parte, de acest film.

S-ar putea să nu ştiţi, dar fractalii, la fel ca aerul pe care-l respirăm, sunt peste tot în jurul nostru, formele lor neregulate, repetitive, putând fi descoperite în formaţiunile noroase şi ramurile copacilor, în broccoli şi în culmile aspre ale munţilor şi, chiar, în ritmurile inimii umane, Nova purtându-ne în film, printr-o aventură uimitoare, cu ajutorul unui grup de matematicieni rebeli, hotărâţi să descifreze regulile ce guvernează geometria fractală.

Timp de secole, formele neregulate, fractale, au fost considerate a fi dincolo de frontierele posibile, ale cunoaşterii matematice, fiind categorisite drept "monştri", lipsiţi de orice aplicabilitate practică, fiind imaginaţi şi studiaţi iniţial de matematicieni ca Georg Cantor, Karl Weierstrass şi Felix Hausdorff, ca fiind funcţii continue dar nediferenţiabile, şi abandonaţi, ulterior, fiindcă nu li se putea găsi o explicaţie, în contextul limitatei geometrii euclidiene.

Un fractal matematic, se bazează pe o ecuaţie ce este supusă unei iteraţii, o formă de conexiune inversă, repetitivă.

Există multe exemple de fractali, care sunt descrişi ca având proprietăţi de auto-asemănare, cvasi auto-asemănare sau auto-asemănare statistică.

Deşi sunt pure construcţii matematice, fractalii pot fi descoperiţi în natură, fapt pentru care au fost incluşi şi în opere de artă, având aplicaţii curente în medicină, seismologie şi analize tehnice din domenii diverse.

Un fractal are, adesea, următoarele caracteristici:

- are o structură foarte complexă la scări oricât de mici, arbitrar alese;

- este prea neregulat, pentru a putea fi descris, cu uşurinţă, în limbajul euclidian tradiţional;

- prezintă auto-asemănare (aproximativă şi aleatorie);

- are o dimensiune Hausdorff, care este mai mare decât dimensiunea sa topologică;

- are o definiţie simplă, repetitivă.

Deoarece arată similar, la toate nivelele de amplificare, fractalii sunt consideraţi, adeseori, ca fiind figuri geometrice, infinit de complexe.

Obiectele naturale, ce pot fi aproximate de fractali, includ: norii, culmile muntoase, fulgerele, liniile costiere, fulgii de zăpadă, diverse vegetale (ca broccoli sau conopida), anumite tipare de culoare, întâlnite în lumea animală ş.a.m.d.

Imagini de fractali, pot fi generate, automat, de programe computerizate, dar, deşi poartă această denumire generică, nu manifestă toate caracteristicile meţionate anterior, cum ar fi, de exemplu, păstrarea auto-asemănării la orice nivel de amplificare.

Matematica ce stă la baza fractalilor, a început să se contureze în secolul al XVII-lea, când matematicianul şi filozoful Gottfried Leibniz, a remarcat, primul, auto-asemănarea repetitivă, deşi el a comis eroarea de a considera că, doar linia dreaptă, are această proprietate.

Abia la 1872, a fost creată o funcţie matematică, a cărei reprezentare grafică, poate fi considerată a fi fractală, când, Karl Weierstrass, a dat un exemplu de funcţie neintuitivă, continuă dar nediferenţiabilă.

În 1904, Helge von Koch, nesatisfăcut de definiţia abstractă şi analitică a lui Weierstrass, a dat o definiţie mai mult geometrică, unei funcţii similare, cunoscută, astăzi, sub numele de curba lui Koch.

Funcţii iterative plane, complexe, au fost de asemenea investigate, la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, de Henri Poincaré, Felix Klein, Pierre Fatou şi Gaston Julia, dar fără sprijinul grafic al unui computer modern, totuşi, ei nu au avut posibilitatea vizualizării frumuseţii matematice, a multor funcţii pe care le-au descoperit.

În anii '60, Benoit Mandelbrot, a început să studieze proprietăţi ca auto-asemănarea, în articole precum: "Cât de lungă, este linia costieră a Marii Britanii" şi "Auto-asemănarea statistică şi dimensiunea fracţională", care se bazau pe descoperiri, mai timpurii, ale matematicianului Lewis Fry Richardson.

Într-un final, în 1975, Mandelbrot inventează termenul de "fractal", pentru a diferenţia un obiect, a cărui dimensiune, Hausdorff–Besicovitch, este mai mare decât dimensiunea sa topologică, ilustrându-şi spusele şi definiţiile matematice, cu vizualizări computerizate şocante, imagini bazate pe definiţii recursive, ce au captat atenţia publică şi au impus definitiv termenul de "fractal".

Graţie fantasticei opere a lui Mandelbrot, care a regândit dimensiuni vitale, intuind ordinea din dezordine, matematicienii încep, astăzi, să le întrevadă potenţialul enorm, aventurându-se într-un teritoriu necartografiat, al unor, deocamdată enigme, ale matematicii şi vieţii, descoperirile lor remarcabile, adâncind cunoştinţele noastre asupra naturii şi stimulând un nou val de inovaţii ştiinţifice, medicale şi artistice, mergând de la ecologia ameninţatei păduri tropicale, la efectele speciale cinematografice şi moda vestimentară.

Prin contribuţia unor astfel de minţi iscoditoare şi perfect intuitive, ale unor rebeli ai ştiinţei, ca Halton C. Arp, Benoit Mandelbrot şi Nassim Haramein, avem astăzi explicaţii, pentru tot ceea ce părea, cândva, a fi un haos, revelaţiei uimitoare a unui Univers holografic şi fractal, urmându-i, firesc, cea a unei naturi deloc aleatoare, ce poate fi cuprinsă în ecuaţii şi formule matematice riguroase, spulberându-se, astfel, orice dubiu, în prezenţa unei Minţi Supreme, ce a imaginat totul, în cel mai mic şi aparent insignifiant, amănunt.

Auto excluşi, din climatul, competitiv şi agresiv, al ştiinţei contemporane, care elimină imaginaţia şi glorifică încremenirea paradigmei curente, astfel de oameni, au fost constant atacaţi de "savanţii" obtuzi, fabricaţi şi acceptaţi de sistem, incapabili să perceapă noul, dovada suplimentară că trăim şi încă mai respirăm, într-o lume care blochează, constant, progresul, un geniu ca Mandelbrot, fiind aproape strivit, de indiferenţa, dispreţul şi chiar agresivitatea colegilor mediocri, care i-au categorisit opera, ca o "creaţie a unui computer stupid".

Documentarul are, desigur, unele limite, precum promovarea teoriei evoluţioniste, ca bază a dezvoltării fractale a lumii naturale, sau invocarea dioxidului de carbon din atmosferă, ca explicaţie a "încălzirii globale", dar dincolo de astfel de ficţiuni, incomplet demitizate în lumea de azi, filmul are meritul incontestabil, de a recunoaşte un deschizător de drumuri, ca Benoit Mandelbrot şi chiar de a strecura, în context, mici proteste la adresa sistemului oficial, amintindu-se, oarecum în trecere, de ameninţările cu tăierea fondurilor de cercetare, ale unui cardiolog, ce a intuit posibilităţile de diagnoză, deschise de fractali.

"Norii nu sunt sferici, munţii nu sunt conici, liniile de coastă nu au nimic circular, în ele şi nici fulgerul nu călătoreşte în linie dreaptă...", argumentează Mandelbrot, în cartea sa revoluţionară: "Geometria fractală a naturii" şi, dimpotrivă, spune el, "formele naturale ca şi multe creaţii umane, au forme brute, neregulate."

Pentru a studia şi învăţa, din această dezordine, pentru care a inventat termenul de fractal (provenit din termenul latin fractus - ce înseamnă rupt, fracturat), Mandelbrot a imaginat un nou gen de matematică vizuală, bazată tocmai pe astfel de forme neregulate, geometria fractală, total diferită de geometria euclidiană, pe care am învăţat-o în şcoli, cu aplicaţii în metalurgie, cosmologie, medicină, artă ş.a.m.d. şi a explicat, într-un interviu acordat postului de televiziune Nova, de ce se consideră, el însuşi, a fi un filozof şi de ce a refuzat orice avantaj material, provenit din fractali, odată ce au devenit atât de populari.

"Am auzit adesea, fractalii, fiind descrişi ca imagini simpatice, dar cam inutile...", îşi aminteşte Mandelbrot, deşi aplicaţiile actuale ale acestora, afirmă tot el, "sunt atât de numeroase şi în domenii atât de diverse, că nu-ţi vine să crezi."

În ciuda succesului său actual, Benoit Mandelbrot, a rămas acelaşi rebel, ce a refuzat să-şi asume paternitatea tuturor ideilor magnifice, izvorâte din cercetarea sa fundamentală, preferând să se izoleze şi motivându-şi, astfel, alegerea:

"Ei bine, de exemplu, setul Mandelbrot a avut un succes uriaş. Într-un an, milioane de oameni s-au implicat în studierea lui. M-am simţit total depăşit, de numărul şi tenacitatea lor. Pe de altă parte, prefer singurătatea. În fapt, mă simt arareori confortabil, într-o mulţime, fiindcă mulţimile au o organizare a lor, pe date, tradiţii şi experienţe comune. Şi, eu, nu prea arăt a matematician. Nu arăt nici a fizician şi nici măcar ca un critic de artă. Există o mare putere în a fi un străin, dacă poţi contribui cu ceva nou."

Marian Matei

Sursa: Antiiluzii

Padurea Baciu, un Triunghi românesc al Bermudelor – film documentar 2011

Am bucuria de a va prezenta in premiera primul film documentar realizat in colaborare cu
Daniel Roxin si pot spune ca a fost o onoare si o bucurie sa lucrez alaturi de el si de toata echipa care a participat la realizarea acestui film documentar.
Deasemenea vor urma si alte filme interesante in viitorul apropiat…

Multumesc pe aceasta cale lui Daniel Roxin ca a ales sa lucreze cu mine pentru realizarea acestui film si pentru ca ne ofera multe informatii deosebite, atat in acest film cat si in cele doua carti (“Magicianul Alb” si “Misterele din Padurea Baciu”) pe care le recomand cu drag…

„Fenomenele paranormale din Padurea Hoia-Baciu, prin complexitatea, ineditul si frecventa cu care se manifesta, fac din aceasta zona un spatiu unic, cel mai activ si cel mai cercetat de specialisti la nivel mondial.
Padurea Hoia-Baciu uimeste mereu prin neobisnuitul fenomenelor care se petrec aici - aparitii OZN, sfere luminoase, forme geometrice zburatoare, lumini nocturne sau diurne colorate, aparitii umanoide stranii, forme nebuloase ciudate, materializari si dematerializari, contorsionari de copaci în intervale de zeci de secunde, câmpuri mobile radioactive si multe alte lucruri care ne sfideaza întelegerea...
Despre toate acestea veti putea urmari în filmul documentar „Padurea Baciu, un Triunghi românesc al Bermudelor” materiale video si foto de exceptie, alaturi de marturiile a doi cercetatori care au studiat acest loc enigmatic de zeci de ani – domnul Prof. Univ. Dr. Adrian Patrut, presedintele Societatii Române de Parapsihologie si domnul Cristian Muresanu, realizator si producator al emisiunii „Stiinta si cunoastere” (TVR Cluj).
Asa dupa cum veti constata, misterul din jurul acestor fenomene naste, inevitabil, intrebari tulburatoare despre noi si despre Univers, despre potentialul nostru ca oameni si despre potentialitatile nelimitate ale Universului în care traim. Un Univers pe care îl cunoastem atât de putin...”

Daniel Roxin

Urmariti documentarul aici:



Deasemenea puteti descarca filmul de aici: (Link update)

Padurea_Baciu__un_Triunghi_romanesc_al_Bermudelor-transfer_RO-16feb-c1abdb.mpg

O nouă planetă descoperită în sistemul nostru solar!?

Oamenii de ştiinţă cred că au descoperit o nouă planetă în sistemul nostru solar, care este de patru ori mai mare decât Jupiter.

Planeta se află de 15.000 de ori mai departe de Soare decât Pământul, lucru care ar putea explica de ce nu a fost descoperită până acum.

Informaţiile care ar putea dovedi existenţa planetei Tyche, un gigant gazos aflat în Norul Oort, cea mai îndepărtată zonă a sistemului solar, vor fi făcute publice în aprilie. Norul Oort înveleşte sistemul solar şi cuprinde miliarde de comete.


Profesorul Daniel Whitmire de la Universitatea Louisiana spune că planeta ar fi alcătuită în principal din hidrogen şi heliu, cu o atmosferă asemănătoare celei de pe Jupiter, cu pete, inele şi nori. "Ne aşteptăm să aibă şi luni. Toate planetele exterioare au luni", a spus profesorul.

Telescopul spaţial al NASA, Wise, arată că Tyche este de 4-5 ori mai caldă decât Pluto, având aproximativ -73 de grade Celsius. "Căldura este o rămăşiţă a formării sale. Un obiect de dimensiuni aşa mari are nevoie de foarte mult timp să se răcească", a spus Whitmire.

Dacă este confirmată existenţa planetei, numele său va trebui să primească acordul Uniunii internaţionale Astronomice.

Momentan, numele său este Tyche, de la zeiţa greacă care guverna destinul unui oraş, însă acesta ar putea fi schimbat, întrucât provine dintr-o teorie care s-a dovedit acum greşită.

Sursa: realitatea.net

Universul - Aventura cosmologică (doc)

"Universe - The Cosmology Quest, este o combinaţie unică, de film documentar şi controverse umane, într-un domeniu pe care nu l-am abordat până acum, al teoriilor astronomice şi cosmologice, film ce prezintă lupta dură din ultimele decenii, a unor astronomi neconvenţionali, de a impune abordări cosmologice, ce neagă teoria oficial acceptată a Big Bang-ului, în baza unor observaţii multiple, controversate şi chiar falsificate sau ignorate, de către savanţii oficiali, fapte ce au fost ascunse cu grijă, marelui public, studenţilor şi chiar astronomilor.

Protagoniştii sunt, ei înşişi, figuri reprezentative în domeniu, laureaţi ai premiului Nobel, sau ale unora dintre cele mai importante disticţii, acordate în fizica şi astronomia actuală, printre care pot fi amintiţi: legendarul Sir Fred Hoyle (documentarul fiind, de altfel, realizat în memoria sa), controversaţii astronomi, Geoffrey Burbidge şi Halton Arp, filozoful şi proiectantul de telescoape, John Dobson, astronomii Jack Sulentic şi Margaret Burbidge.

Pe parcursul explorării lacunelor evidente, teoretice şi practice, ale teoriei astronomice dominante şi a restricţiilor, impuse astronomilor, de a cerceta anumite direcţii, noi uşi se deschid, totuşi, spre o înţelegere mai cuprinzătoare şi spre idei revoluţionare, ce şi-au făcut apariţia în domeniu, pe parcursul ultimelor decenii, istoria fiind reexaminată începând cu Einstein şi Hubble.

Majoritatea dintre noi, am fost intrigaţi, în timp, de întrebările privind originea şi evoluţia Universului, teoria ce s-a impus, din considerente mai mult sociologice decât ştiinţifice, fiind aceea a unui imense explozii, ce a avut loc acum peste 15 miliarde de ani, teorie acceptată de savanţi, cu excepţia celor puţini, a căror istorie este relevată, de documentarul în cauză.

Este uimitoare realizarea acestui film, de către Randall Meyers, ce nu este un Michael Moore al documentarelor ştiinţifice, dată fiind animozitatea considerabilă, faţă de ideile alternative, din domeniul astronomiei.

Halton C. Arp este absolvent al Colegiului Harvard, promoţia 1949, cu magna cum laude - ce are şi un doctorat, obţinut la fel de prestigios, la Institutul Tehnologic al Californiei, Caltech, în 1953 - şi ca astronom s-a ocupat, devreme în carieră, de cercetările conduse de Edwin Hubble asupra Messier M31, faimoasa galaxie Andromeda, cea mai mare galaxie vecină Căii Lactee, ce formează, împreună, Grupul Local de galaxii, laolaltă cu însoţitorii lor: M32, M110, M33 şi alţii.

A primit, în carieră, trei premii prestigioase, înainte de a deveni persona non grata: Helen B. Warner, Newcomb Cleveland şi Alexander von Humboldt Senior Scientist, fiind, vreme de 28 de ani, astronom principal la observatoarele Mt. Palomar şi Mt. Wilson, timp în care a elaborat faimosul său catalog al "galaxiilor ciudate", care a generat atâtea controverse.

H.C. Arp a descoperit, din fotografii şi imagini spectrale, obţinute cu mari telescoape, că multe perechi de quasari (obiecte "cvasi stelare") ,care au valori extrem de mari ale deplasărilor spre roşu (şi, ca atare, se credea că se depărtează foarte rapid de noi, fiind localizate la foarte mari distanţe de Calea Lactee) sunt conectate, fizic, de galaxii ce au deplasări spre roşu reduse şi, mai ales, sunt cunoscute ca aflându-se la distanţe relativ mici, faţă de noi.

Datorită observaţiilor, în premieră, ale lui H.C. Arp, presupunerea că obiectele cu deplasări spre roşu foarte mari, ar trebui să se afle la mari distanţe, faţă de noi - pe care se bazează întreaga teorie a "Big Bang" şi "cosmologia acceptată" - se impune a fi fundamental revizuită.

Deplasarea spre roşu, este o noţiune astronomică contradictorie, în sine, reprezentând creşterea lungimii de undă (şi, implicit, scăderea frecvenţei, deci a energiei) a radiaţiei electromagnetice (de regulă din spectrul vizibil), emise sau reflectate de un obiect stelar, fenomenul fiind pus pe seama efectului Doppler şi a altor efecte, de natură gravitaţională.

Dacă pentru radiaţia electromagnetică vizibilă şi pentru cea invizibilă, de mare energie (ultraviolete, radiaţii X şi gama), denumirea este principial corectă, deplasarea făcându-se către radiaţia roşie, de minimă energie, odată depăşit acest prag, prin trecerea în domeniul radiaţiilor, cu lungimi de undă mai mari decât ale luminii roşii (radiaţii infraroşii, microunde şi unde radio) aşa-zisa deplasare spre roşu, are loc, de fapt, în direcţie contrară luminii roşii, continuându-se dacă vreţi, aceeaşi tendinţă de deplasare, de la dreapta spre stânga, în spectrul electromagnetic, către lungimi de undă, din ce în ce mai mari.

Un alt eretic al domeniului, Sir Fred Hoyle, care, ateu fiind, a început să creadă într-o forţă ce ghidează întregul Univers şi, desigur, în teoria panspermiei, a devenit, logic, promotorul principiului cosmologic antropic şi al unei originale abordări a nucleo-sintezei stelare, confirmată ulterior experimental, opera sa fiind adeseori citată, ca argumentaţie favorabilă, pentru teoria designului inteligent, pe care am abordat-o recent.

Verticalitatea şi non-conformismul său, de necontestat, au făcut ca în 1983, colaboratorul său, William Alfred Fowler, împreună cu Subrahmanyan Chandrasekhar (amintit în documentar, ca unul dintre inchizitorii principali ai domeniului, care a iniţiat prigoana lui Halton Arp), să primească premiul Nobel în Fizică, contribuţia majoră a lui Hoyle, fiind ignorată din motive obscure, pentru unii, dar care-mi confirmă, personal, prezumţia pe care am enunţat-o şi altă dată, că acest premiu este destinat răsplătirii obedienţilor şi nu performanţei ştiinţifice concrete.

Într-o mea culpa tardivă, Fowler, însuşi, confirma într-o schiţă autobiografică, prioritatea cercetărilor lui Hoyle:

"Conceptul nucleo-sintezei stelare, a fost enunţat pentru prima oară, de Hoyle în 1946. Aceasta a furnizat o metodă, de a explica prezenţa elementelor mai grele decât heliul, în Univers, demonstrând, în principiu, că elemente critice, precum carbonul, pot fi generate de stele şi apoi încorporate de alte stele sau planete, când acea stea "murea". Aceste noi stele, formate acum, includ deja aceste elemente grele şi, plecând de la ele, ajung să producă alte elemente, mult mai grele, în timp. Hoyle a teoretizat că, existenţa unor elemente extrem de rare, ar putea fi explicată prin supernove, explozii gigantice ce au loc uneori în Univers, ale căror temperaturi şi presiuni, ar putea genera asemenea elemente."

Sistemul inchizitorial american, numit "peer review", ar fi putut bloca prematur, cariera unui alt astronom de prestigiu, Vera Rubin, care a fost suficient de onestă să semnaleze discrepanţele, evidente, dintre teorie şi observaţiile reale, Geoffrey Burbidge, de pe poziţia sa de director al Observatorului Naţional, fiind cel ce i-a salvat cariera, la acel moment.

Cu acest documentar, sunt fericit să remarc, că pică încă un tabu ştiinţific, teoria Big Bang-ului, deşi este şi înfricoşător să constaţi, amploarea dezinformării şi dacă, iniţial, presupuneam doar, că toată "ştiinţa" introdusă în cărţi în perioada Renaşterii (malefic termen, privit acum în perspectiva celor ştiute) era un fals integral - menit să ne distragă atenţia de la adevăratele caracteristici ale Universului, prin axiome matematice (sau teorii ce mereu ni se promitea, că vor fi demonstrate ulterior) care sunt falsuri insidioase, ce au deschis portiţe pentru consolidarea unor imposturi, bine argumentate cifric, uneori - toate aceste dovezi vizuale, cumulate cu opera unor scriitori şi istorici de prestigiu, ca Ioan Petru Culianu, înlătură orice dubiu.

Obţinem confirmarea a două idei fundamentale, ce reies din conferinţele lui Nassim Haramein:

1. Stelele sunt, iniţial, quasari sau pulsari, care prin acreţie accentuată, în timp, cresc dimensional şi ajung să devina instabile, revenind la starea iniţială prin explozie şi, implicit, expulzarea materiei stelare în exces;

2. Găurile negre din centrele galaxiilor, sunt generatoarele materiei şi, mai mult ca sigur, mari transformatoare ale materiei şi energiei, prin ingerarea, prefacerea şi expulzarea de alte corpuri cosmice, ce evoluează ulterior în protogalaxii, galaxii ş.a.m.d.

Devine logic, astfel, să presupunem, că forma spiralată a braţelor galactice, nu este dată doar de forţa centripetă, rezultată din rotaţia materiei absorbite, ci şi de cea expulzată, într-un proces, continuu, de renaştere universală.

Astronomia convenţională, reprezentată în principal de NASA, este revelată în toată încremenirea sa ştiinţifică, NASA dovedind, din nou, că are ceva foarte grav de ascuns, privind natura fizică reală a Universului şi, poate, mult mai aproape de casă, a propriului nostru sistem solar, dacă ne amintim şi de întârzierea de 22 de secunde impusă transmisiilor din spaţiu şi chiar de ridicolul filtru RGB, suprapus până şi pe transmisiile alb-negru, ale navelor spaţiale.

În concluzie, Big Bang-ul rămâne doar o teorie, care se foloseşte de o altă ipoteză, aşa-zisa materie întunecată, pentru a-şi justifica existenţa şi care impune, de fapt, ideea absurdă a unui Univers finit, iar cosmologia se dovedeşte a fi foarte departe de statutul de ştiinţă, din moment ce se sprijină doar pe simple ipoteze şi fantezii matematice, susţinute, ce-i drept, cu toată autoritatea şi frenezia, de "somităţile" în materie şi când râdeam, copii fiind, de absurditatea evidentă a acelui celebru "crede şi nu cerceta", nu realizam că acest embargo moral, este mai actual şi mai puternic ca oricând."

Multumim lui Marian Matei (Antiiluzii) pentru acest comentariu si pentru traducerea filmului.
Urmariti filmul aici:

Zeitgeist (III) - Mergând înainte (doc)

"Zeitgeist: Moving Forward, este al treilea film al seriei lui Peter Joseph, filmul fiind lansat pe 15 ianuarie 2011, simultan, în peste 60 de ţări şi în peste 30 de limbi diferite, cu 340 de premiere mondiale, transformându-l, firesc, după opinia mea, într-unul dintre cele mai ample evenimente, independente, din istoria filmului, popularitatea sa fiind confirmată, indubitabil, de cele peste 300.000 de vizionări, în primele 24 de ore consecutive lansării gratuite, pe Youtube, în data de 26 ianuarie 2011, cifră care a urcat, rapid, la peste 1,4 milioane de vizionări, după numai cinci zile.

Fenomenul cinematografic, Zeitgeist, demara în 2007, cu primul film al lui Peter Joseph, care-şi propunea să combată multe teorii privind evenimentele din 11 septembrie 2001 (ce au fost pretextul declanşării ultimei serii de războaie, uzuale, ale fiecărui deceniu, de după ultima conflagraţie mondială, organizate prin grija ocultei mondiale), sistemul monetar internaţional şi relaţia cu mass media (în încercarea, concertată, de manipulare a opiniei publice mondiale, pentru susţinerea unei ficţiuni convenţionale, în fapt - sistemul "pieţei libere") şi, de asemenea, originile creştinismului, provenit din religiile zeilor solari, fapte ce nu i-au atras prea multe simpatii din partea bigoţilor acestui secol, care încă mai folosesc Biblia, drept pernă.

Termenul, Zeitgeist, provine din două cuvinte germane, zeit, ce înseamnă timp şi geist, ce înseamnă spirit, putând fi tradus, aproximativ, prin "spirit al vremii" sau "spirit al epocii", cumulând, de fapt, întreaga paradigmă culturală, etică, spirituală, morală, ştiinţifică şi, din păcate, politică, a unei ere.

Conceptul poate fi urmărit, în timp, până la Johann Gottfried Herder şi alţi romantici germani, precum Cornelius Jagdmann, fiind traducerea, în germană, a termenului latin "genius seculi", într-o critică a lui Herder, la lucrarea, omonimă, a filologului Christian Adolph Klotz, dar a devenit cunoscut, de fapt, prin relaţia cu filozofia istorică, a lui Georg Wilhelm Friedrich Hegel (1770-1831), filozoful german, iniţiator al curentului idealist şi precursor al filozofiei continentale şi marxismului.

Criticile, aduse fenomenului, au fost multiple, unii simţindu-se obligaţi, chiar, să facă filme documentare, care să atace creaţiile lui Joseph sau ideile "utopice" ale lui Jacque Fresco, făcându-se corelaţii, cât mai fanteziste, cu numele "Venus" al proiectului, ce a fost asociat, la modul stupid, satanismului.

Cea mai ridicolă, dintre toate, mi s-a părut, însă, acuzaţia de promovare a noii ordini mondiale, când, de fapt, filmul critică, din răsputeri, catastrofa materialistă a ultimelor secole, ce ne-a condus în pragul dezastrului generalizat şi căruia Zeitgeist, îi oferă, de fapt, o alternativă extrem de logică, la care îmi place şi mie să visez, deşi nu o cred realizabilă, în contextul social actual şi, mai ales, cu oamenii de astăzi, mult prea ancoraţi în Matrice, pentru a accepta orice destabilizare a acesteia, care, paradoxal, nu ar putea fi decât benefică omenirii.

Jacque Fresco, vede, în ştiinţă, singura cale de salvare a omenirii, opinie contrară, aparent, celei a unui celebru profesor de drept din Atena, O.J. Destopopoulos, care, în 1953, trimitea la UNESCO, un manifest pentru oprirea dezvoltării ştiinţifice, argumentând pertinent:

"Cunoaşterea naturii este, desigur, una dintre izbânzile cele mai demne ale istoriei umane. Dar, din clipa în care declanşează nişte forţe, capabile să distrugă întreaga omenire, încetează să mai fie ceea ce era, din punct de vedere moral.

Deosebirea dintre ştiinţa pură şi aplicaţiile ei tehnice, a devenit practic imposibilă. Nu s-ar mai putea vorbi de ştiinţă ca de o valoare în sine. Sau mai curând, în anumite sectoare, cele mai mari, ea este acum o valoare negativă, în măsura în care scapă controlului conştiinţei, ca să-şi împrăştie pericolele, la cheremul voinţei de putere a responsabililor politici."

După cum se poate constata, profesorul atenian ajunge să demonizeze ştiinţa, în baza unor sofisme de sorginte politică, unor "non sequitur" evidente (noţiune amintită, de unul dintre profesorii intervievaţi în documentar, dr. John McMurtry, Profesor Emerit al Universităţii Guelph), făcând două confuzii grave:

- nu poţi blama un instrument, pentru utilitatea malefică pe care i-o dă clasa politică, sintagma "ştiinţă fără conştiinţă", fiind falsul care stă la baza acestei ideologii, printre altele, conştiinţa, ca atribut pur uman, neputând fi transferată arbitrar ştiinţei, pentru a ne spăla noi de păcate;

- tehnologia nu este o aplicaţie a ştiinţei, ci o precursoare a ei, invenţiile majore din istorie precedând, semnificativ, teoriile ce au încercat să le explice, tardiv, funcţionarea (urmăriţi documentarul privind fuziunea la rece şi vă veţi convinge) şi nici tehnologia nu poate fi acuzată, că nu i se caută utilizări, în genul minunatelor construcţii imaginate de Fresco, ci numai în sens distructiv, în beneficiul mânuitorilor de bani.

Ideea "inchizitorială" anterioară, nici nu era, măcar, originală, reiterând, de fapt, Legenda celor Nouă Necunoscuţi, din vremea împăratului indian Ashoka (304 - 232 î.e.n.), care în urma unei bătălii, ambiţioase, de cucerire a ţinutului Kalinga, întins de la actuala Calcutta până la Madras, ce s-a soldat cu carnagiul a peste 100.000 de oameni, a fost atât de impresionat, încât s-a convertit la budism şi a hotărât secretizarea ştiinţei.

Celor cărora, urmărind documentarul, pe care avut ambiţia să-l traduc, eu însumi, independent de alţii, li se va părea că nu respect regulile gramaticale, le dau replica anticipată, că aşa cum scriu, Univers, doar cu majusculă, recunoscându-l ca pe Creaţia cea mai apropiată de Divin, voi scrie mereu cu litera mică, expresiile "noua ordine mondială" şi "război mondial", fiindcă nu este nimic de respectat sau celebrat, în aceste "abominaţii" (iertată fie-mi licenţa ne-poetică), în care milioane de oameni nevinovaţi, au murit în beneficiul unor cămătari demenţi, ahtiaţi de bani şi putere, în numele unei condiţionări mentale stupide, simbolizate prin "patriotism" şi "drapel" (noţiuni negate şi de Fresco în animaţia de la începutul filmului), căreia trebuie să i se supună doar masele, dar nu şi membrii familiilor oculte, care sunt scutiţi de obligaţii militare.

Este cât se poate de legal, să ucizi, în masa, sub drapel, deşi se ştiu efectele, devastatoare, ale acestui lanţ de crime inimaginabile, asupra sănătăţii mentale a veteranilor, care nu mai reuşesc, niciodată, să se reintegreze, într-o societate căreia nu-i mai înţeleg placiditatea şi pacifismul, fiind marginalizaţi fără excepţie, când singurii care ar trebui să piară în războaie, ar trebui să fie aceste rebuturi ale speciei umane, ce se închină zeului "ban" şi zeiţei "dobândă", aceste abace ambulante, cu ipoteci în loc de suflete.

Spre deosebire de naţionalism, asociat eronat, dar cu intenţii peiorative, noţiunilor de xenofob sau şovin, şi care înseamnă, de fapt, vocaţia şi opţiunea de a fi ataşat pe viaţă, cultului aproape religios, al valorilor specifice, spirituale, ale unicei naţiuni căreia îi poţi aparţine, printr-un legământ moral şi spiritual, liber asumat, patriotismul este o ficţiune periculoasă, care nu putea fi impusă decât prin lege, fiind pasibil de pedepse draconice, în cazul în care-i conştientizezi falsitatea şi refuzi să i te supui, pentru a servi drept carne de tun, pe câmpurile de luptă, unor interese monetar-politice, abjecte.

Viziunea lui Fresco asupra ştiinţei, este, însă, şi un pic naivă, neglijând, de exemplu, falsurile gen Kerr & Newmann, din fizică, care au încercat să suplinească impotenţa ştiinţifică, a unui impostor ca Einstein (un asasin în masa, al cărui nume ar trebui să stea alături de al lui Oppenheimer, pe zidul negru al plângerii umane, ca şi creatori ai primei bombe atomice, în cadrul Proiectului Manhattan) falsificând rezultatele şi îngropând erorile, sub un munte de calcule matematice, complexe, la fel cum John Locke, Adam Smith şi altii, au inventat o teorie economică, sofisticată, care maschează de secole, adevărul crud al unei escrocherii piramidale, care stă la baza finanţei mondiale, în care o ficţiune convenţională, banul, a devenit marfă în sine.

Două milenii mai târziu, mă văd nevoit să accept cu amărăciune, evidenţa eşecului luptei lui Iisus, contra cămătarilor din templu, singura ocazie documentată, când El s-a manifestat violent, vreodată, indivizi pentru care Ziua Judecăţii de Apoi, pare să se amâne la infinit.

Tutuşi, "legile economice", aceste falsuri fanteziste, sunt eliminate, treptat, de legi obiective implacabile, cum ar fi necesitatea automatizării, aproape a tuturor domeniilor, minciuna unor tabu-uri gen "echilibru cerere-ofertă", fiind demascată virulent începând din 2007, când marile instituţii financiare, ce ne-au introdus în această ultimă criză şi care ar fi trebuit, conform teoriei glorificate de farisei gen Milton Friedman, să se supună legislaţiei falimentului, au solicitat subvenţii, enorme, de la guvernele corupte ale lumii, însumând peste 20 de trilioane de dolari, sume pe care desigur le vom plăti tot noi, prin impozite de orice natură.

Politica economică actuală, este, în fapt, integral o aberaţie, relevată dacă vreţi şi de cei doi piloni fundamentali ai "liberei iniţiative": profitul (comercial) şi specula (bursieră), pe care v-aş sfătui să nu-i căutaţi în Dex ci, mai degrabă, acolo unde le era locul în mod natural, cândva: în Codul Penal.

În perspectiva situaţiei economice actuale, cred că vă este limpede, tuturor, că putem traduce fără eroare, noţiunea de piaţă liberă, ce ne-a fost băgată pe gât, după 1989, prin cea echivalentă - libertatea jafului mondial generalizat, organizat de o mână de estropiaţi, gen George Bush (oricare dintre cei doi), Bill Gates sau, de ce nu, o Paris Hilton ş.a., proprietari de imperii, construite strivind vise şi vieţi umane, într-o lume ca un malaxor tembel, în care valorile umane au fost eliminate, profitul putând fi obţinut, infam, şi de pe urma spitalelor sau a închisorilor, în care investitorii se recomandă a fi recrutaţi, dintre asociali, în care bancherii nu plătesc impozite şi taxe şi pe care unii tot o mai cred a fi condusă, de guverne, marionetele incompetente, stupide şi lacome, vândute la colţ de stradă, celui care a licitat corespunzător."

Cum ar arăta o lume, fără partide politice ?

Cum ar arăta o lume, fără bancheri şi sisteme monetare ?

Ar fi, oare, mai bună ?

Analiza a filmului de Marian Matei



sau

Rusia va explora un lac misterios din Antarctica (Update!)

Vreme de 15 milioane de ani, un lac încapsulat în gheaţă a rămas pecetluit adânc sub crusta congelată a Antracticii, ascunzând, probabil, forme de viaţă preistorică sau chiar necunoscute omului. Acum, cercetătorii ruşi sunt pe cale să îi pătrundă secretele.

"Mai avem foarte puţin până vom ajunge la el", declara în urmă cu doar câteva zile Alexei Turkeyev, lider al bazei polare ruse Vostok. Echipa coordonată de omul de ştiinţă a forat continuu vreme de săptămâni întregi pentru a atinge lacul, aflat la o adancime de 3.750 de metri sub calota de gheaţă, înainte ca scurta vară antarctică să se încheie. Aici s-a înregistrat cea mai scăzută temperatură cunoscută pe Terra, de minus 89,2 grade Celsius.

Oamenii de ştiinţă suspectează că adâncurile lacului vor dezvălui noi forme de viaţă, oferind informaţii despre cum arăta planeta înaintea erei glaciare şi despre cum a evoluat viaţa. De asemenea, ar putea oferi o idee despre posibilele condiţii de viaţă existente în locuri extreme similare, precum Marte şi Europa, luna lui Jupiter.

Lacul Vostok, cum a fost numit, este aproximativ de mărimea lacului siberian Baikal, fiind cel mai mare şi cel mai adânc dintre toate cele 150 de lacuri subglaciare izolate din Antarctica. Este suprasaturat cu oxigen, neasemănându-se cu vreun alt mediu cunoscut de pe Terra.

Cum iarna începe să muşte agresiv din ţinutul Antarcticii, planul iniţial era ca echipa să părăsească situl pe data de 6 februarie, cu ultimul zbor din sezonul "estival". La data ultimului contact cu ruşii făcut public, pe 4 februarie, temperatura în locul unde se aflau era deja de minus 40 de grade Celsius şi ei mai aveau doar cinci metri de forat până să îşi atingă obiectivul.

Sursa: Newsdaily / descopera.ro


Lacul Vostok din Antarctica: O anomalie magentica misteriosa unde nu se poate zbura deasupra.

Iata un eveniment real întâmplat recent. Două femei din Australia traversau continentul Antarctica pe schiuri, odata ajunse in acea zona acestea au fost luate cu forţa de către o echipă americană şi puse în detenţie într-un loc care nu este specificat de autoritatile SUA. In rest nu sa mai spus nimic cu ceea ce sa întâmplat cu cele două. Singurul lucru sigur este "că dispariţia lor este un mister legat de o statie radio şi ultima staţie de bază de Casey, australian, declarând că" au văzut ceva ce au vrut raporteze, dar că acestea nu îndrăzneau să vorbească la radio de teama de a fi capturate. "E "(statii radio?)sunt foarte putin utilizate, deoarece acestea au fost interceptate şi izolate ceea ce face chiar mai groase misterul.


Până in anii 70 a avut doar numele de o staţie de cercetare a fostei Uniuni Sovietice. Apoi, ei au început să exploreze sub gheaţă cu radarul cu laser, instrumente electronice concepute pentru a efectua glaceologice de la altitudini între 300 şi 600 de metri de la sol. Ecourile radarului au indicat că a existat o schimbare în natura a substratului de gheaţă.

După mai multe cercetări sa dezvăluit forma exactă a lacului, care sa dovedit a fi nu mai puţin de 260 km lungime şi 60 de metri latime; măsuratorile arată că Vostok este unul dintre cele mai mari lacuri din lume.

Probele au adus descoperiri surprinzătoare, o importanta microflora hibernata pentru mii de ani! Ce înseamnă toate acestea? Este un lac a cărui apă are o masă de mişcare interna şi are un fel de ciclu termic. Oamenii de ştiinţă au sugerat că apa din acest bazin poate să îngheţe şi apoi dezghete, care sugerează, de asemenea, ca există posibilitatea ca unele forme de viaţă este încă activa!

PS: Acest material a fost preluat de pe un site italian si imi cer scuze pentru eventualele greseli de traducere...

Sursa: http://www.altrogiornale.org