Astronomul Martin Rees vorbeste despre... extraterestrii
Preşedintele Societăţii Regale din Londra, astronomul Lord Martin Rees a declarat că existenţa extraterestră este dincolo de puterea de înţelegere a oamenilor şi că extratereştii ne privesc în faţă, chiar dacă noi nu-i putem vedea. Remarcă astronomului a fost făcută imediat după conferinţa Royal Society dedicată posibilei vieţi extraterestre, unde s-a decis că “Extratereştrii ar trebui căutaţi pe Pământ, nu în Cosmos”.
“Probabil aceştia se uită la noi, dar noi nu putem sesiza acest lucru. Problema este că încercăm să identificăm ceva asemănător nouă, pornind de la ideea greşită că au aceeaşi matematică sau tehnologie”, a declarat Martin Rees, potrivit The Telegraph. “Cred că poate exista viaţă şi inteligenţă în forme pe care nu le putem percepe, la fel cum un cimpanzeu nu poate percepe teoria cuantică, pot exista aspecte ale realităţii care sunt dincolo de capacitatea creierului nostru”, a adăugat Rees în cadrul Conferinţei asupra detectării vieţii extraterestre şi a consecinţei acesteia asupra ştiinţei şi societăţii.
Rees a declarat într-un interviu pentru revista Prospect că are în plan să realizeze telescoape cu care vor putea fi depistate forme extraterestre de viaţă, “mai bine ca niciodată”. Dr Frank Drake, cunoscut “Vânătorul lui ET” a declarat potrivit DailyMail că sateliţii TV şi “revoluţia digitală” au făcut umanitatea din ce în mai invizibilă extratereştrilor. Omul de ştiinţă care a fondat organizaţia Cercetări ale Inteligenţei Extra-terestre în SUA a declarat că televiziunea digitală este recepţionată ca un zgomot neplăcut de către extratereştrii care “observă” Pământul.
Sursa: www.9am.ro
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un comentariu:
Ce pe fata s-au dat oamenii din randurile elitelor. Interesant mod de a aborda existenta extraterestra. Cam in genul in care vrajitorii mexicului antic ... percepeau "invazia extraterestra" a predatorilor. Dintr-o banda de asamblare mai fina ... diferita de banda pe care suntem noi setati.
Trimiteți un comentariu