Legea Rezonanţei (doc)
"Trăim în vremuri interesante! Pentru prima dată în istoria descoperirilor ştiinţifice recente se arată faptul că înţelepciunea învăţăturilor antice a avut dreptate: gandurile noastre au un efect - tot timpul şi în tot universul. Totul este conectat la tot şi această idee se găseşte reflectată în multe domenii ale vieţii, deoarece "Legea Rezonanţei" este de fapt un aspect fundamental al existenţei noastre.
În film sunt ridicate la fileu nişte întrebări :
Daca dorim ceva - cum functioneaza aceasta lege si ce ar trebui facut pentru a avea succes in implinirea acestei dorinte? Care sunt dovezi stiintifice ale puterii gandurilor, sentimentelor şi viziunilor noastre?
Autorul de succes Pierre Franckh pune aceste întrebări şi multe altele la 25 de cercetători şi experţi din întreaga lume şi a creat un film documentar revoluţionar care să conecteză două lumi: lumea spirituală şi cea ştiinţifică. Pe parcursul unui an, el a călătorit în jurul lumii, a luat interviuri multor oameni faimoşi, oameni de stiinta şi experţi foarte importanţi printre care enumerăm pe : Dr. Bruce H. Lipton, Gregg Braden, dr. Rupert Sheldrake, Prof. Dr. Dr. Ervin Laszlo, Prof. Dr. Fritz A. Popp, Lynn McTaggart Bärbel Mohr, Prof. Dr. James Hurtak, Dr. Masaru Emoto, dr. Eric Pearl, prof. dr. Hans-Peter Dürr, Dr. James L. Oschman, Dr. John Hinwood, Dr. James M. Sigafoose, Patricia Atanas, Dr. Peter Bancel, Renée Coltson, dr. Desiree Hurtak, Anna Rocker, Isabelle de Fallois, Michaela Merten, Julia Franckh, Fantuzzi, Lionel Wharton şi Max Alberti.
Peter a filmat în Canada, Anglia, America, Polul Nord, Islanda, Thailanda, Italia, Spitzberg, Egipt, Africa, Bangkok şi Germania. Calităţiile sale de actor şi orator, succesul ca şi autor şi abilităţiile sale artistice l-au ajutat pe Pierre Franckh in producerea acestui documentar . In plus, el a combinat si arta de a scrie şi a regiza pentru a gazdui acest film, rezultatul fiind unul surprinzător şi remarcabil. "
Sursa: Iesirea din Matrix
Piramidele secrete ale Chinei...
"Cu totul întâmplator, doi comercianti australieni rataciti au descoperit într-o regiune din centrul Chinei (Shang-Xi) câteva piramide despre care arheologii occidentali nici macar nu banuiau ca exista. Era anul 1994 si autoritatile chineze s-au dovedit de atunci foarte "zgârcite" în a acorda dreptul de studiere a acelor edificii. S-a permis doar efectuarea unei vizite si a unei filmari de 20 de minute. În ultima perioada, accesul la "piramidele secrete ale Chinei" este total interzis, în zona dezvoltându-se o baza de lansari de sateliti si nave spaţiale. Ce se stie, totusi, despre tainicele piramide din centrul Chinei?
Surprizele nu înceteaza sa curga. Pe o suprafata de numai 2000 de kilometri patrati exista cel putin 100 de piramide cu înaltimi cuprinse între 25 si 100 de metri. Din fotografiile luate de la mare distanta, s-a descoperit ca acest ansamblu are o asa-zisa piramida-mama. Este vorba de Marea Piramida Alba, cu o înaltime de aproximativ 300 de metri, deci de doua ori mai înalta decât Piramida lui Keops (care are 147 de metri)! Cercetatorii nu au putut afla nimic despre interiorul acestei uriase constructii, un adevarat record al antichitatii. Dar, spre deosebire de grupul de piramide de la Giseh (Egipt), care este "pazit" de Sfinx, Marea Piramida Alba este "supravegheata", de la diverse distante, de statui ale unor împarati chinezi (probabil) si de herghelii de cai sculptati cu mare migala în piatra. Din pacate, piramidele mai mici au fost mult deteriorate de localnici, care le-au folosit de-a lungul timpului drept depozite de materiale de constructii.
Uluitoare este si coincidenta edificarii acestei piramide, durata în aceeasi perioada cu cele de pe platoul Giseh. Vechimea Marii Piramide Albe si a piramidei lui Keops este de aproximativ 5.000 de ani. Dar unele cronici secrete chineze (reinterpretate recent) le mentioneaza înca din anul 2740 î.Ch., deci constructiile din aceasta tara ar putea fi si mai vechi. Dar cel mai incitant aspect al acestor cronici este acela conform caruia împaratii din acele vremuri se considerau urmasii unor "vizitatori sositi din Cer" si carora "le-au promis ca le vor ridica monumente comemorative". Si cum civilizatia chineza antica este doldora de prioritati tehnico-stiintifice de nivel mondial, nu este exclus un sâmbure de adevar strecurat în aceste legende, fapt care nu atenteaza în nici un fel asupra geniului poporului chinez. Nici destinatia marilor piramide egiptene nu este deslusita, desi primul mare comentator al lor, Aristotel, spunea ca ele exista datorita grandomaniei suveranilor de atunci.
Arheologii occidentali presupun ca Marea Piramida Alba detine înscriptii lamuritoare asupra misterelor ce plutesc la Shang-Xi, dar în acelasi timp ei cred ca si cercetatorilor chinezi le este greu sa le descifreze, având în vedere numeroasele modificari ale modului de scriere chinezesc. O ideograma de acum 5000 de ani nu mai are aceleasi sensuri ca unele de acum 2-3 mii de ani. Oricum, Marea Piramida Alba din China ar trebui inclusa printre marile minuni ale lumii antice."
Sursa: http://danielroxin.blogspot.com
BASHAR - Conectarea cu sufletul părinte şi meditaţia Holotopului
Vă prezentăm astăzi sesiunea de seară a unei întâlniri cu Bashar din august 2010, desfasurată în Sedona, Arizona, SUA. În fimul de astăzi este cuprinsă şi meditaţia Holotopului, ghidată de BASHAR.
"Această meditaţie este concepută să vă ajute să vă conectaţi Sufletul Părinte şi toate versiunile sinelui dvs. în toate formele şi dimensiunile şi să vă conectaţi cu Tot Ceea Ce Este, mărindu-vă capacitatea de a accesa alte dimensiuni ale sinelui dvs. Fiecare expresie a conştiinţei dvs. este un cristal minunat în oceanul etern de conştienţă. Urmând meditaţia, Bashar ne împărtăşeşte o profundă explorare a a naturii Sufletului Părinte ca fiind o parte a unui multivers, iar relaţia dvs. specifică cu acest Suflet reprezintă semnătura dvs. vibraţională."
Sursa: Iesirea din Matrix
Îi mulţumim din nou Danielei Grigore pentru perseverenţa cu care traduce aceste filme şi materiale cu Bashar!
Prima parte:
A doua parte:
Îi mulţumim din nou Danielei Grigore pentru perseverenţa cu care traduce aceste filme şi materiale cu Bashar!
Prima parte:
A doua parte:
LOUISE HAY - Poţi să-ţi vindeci viaţa (doc)
YOU CAN HEAL YOUR LIFE (2007)
- FILMUL-
„Aproape orice boală poate fi vindecată prin practicarea atitudinii mentale potrivite."
Louise L. Hay
Poţi să-ţi vindeci viaţa, cartea cea mai bine vândută din lume pe tema autovindecării, a transformat viaţa a milioane de oameni. Foarte mulţi cititori au declarat că această carte le-a modificat definitiv percepţia asupra rolului pe care îl joacă mintea asupra stării de sănătate a corpului fizic şi asupra bunăstării psihice.
În această lucrare inspirată, autoarea de renume mondial Louise L. Hay îşi prezintă viziunea profundă legată de relaţia care există între minte şi corp. Ea explorează constrângerile la care conduc gândurile şi ideile limitative şi ne ajută să înţelegem astfel mai bine cauzele reale ale bolilor şi ale disconfortului.
Plin de idei şi de strategii care şi-au dovedit eficienţa pentru milioane de oameni din întreaga lume, acest ghid practic îţi va schimba în bine, pentru totdeauna, modul de a gândi."
Filmul bineînţeles se bazează pe carte şi este prezentat de însăşi Louise Hay.
"Filmul oferă înţelegeri foarte profunde din povestea personală şi fascinantă a lui Louise şi dezvăluie privitorilor viziuniile ei despre aprecierea de sine, abundenţă şi cauzele metafizice din spatele bolilor fizice. De asemenea ne explică cum a aplicat aceste concepte vieţii ei emoţionale, spirituale şi profesionale.
În film apar şi Wayne Dyer (67), Greg Branden, Esther and Jerry Hicks, Louise Hays (80), Cheryl Richardson, Doreen Virtue, Candace Pert, Mona Lisa Schulz, Christiane Northrop, Gay Hendricks, and Leon Nacson (pe unii dintre ei îi ştiţi deja de pe blogul nostru), aceştia fiind nişte luminaţi în domeniul auto ajutorării, filozofiei, sănătăţii, spiritualităţii, care ne oferă viziunea lor în ceea ce priveşte succesul, fericirea şi nenunmăratele căi prin care oamenii îşi pot vindeca propriile vieţi."
Sursa: Iesirea din Matrix
Războiul parapsihologic (2) - Protecţia psihică (doc)
"Pentru ca o forţă ostilă să obţină controlul unei alte ţări sau asupra populaţiei respectivei ţări, fără luptă fizică, o primă etapă constă în crearea unui cadru social, economic şi politic capabil să producă în mod constant emoţii negative populaţiei, în distrugerea din interior a valorilor morale, etice şi spirituale ale respectivei comunităţi. Pe un astfel de fond, oamenii sunt receptivi la anumite influenţe exterioare negative iar emoţiile şi gândurile lor pot fi uşor modelate şi controlate.
Este foarte greu să controlezi oameni echilibraţi, fericiţi, mulţumiţi de viaţa lor, care îşi trăiesc zilele cu calm şi optimism şi care, în plus, mai au timp şi disponibilitate să se ocupe de aspectele spirituale ale vieţii, de cunoaşterea de sine. În schimb, o masă de oameni frământaţi de grijile zilei de mâine, o masă de oameni temători, nemulţumiţi, stresaţi şi care privesc viitorul în culori cenuşii, fiind mai ales preocupaţi de probleme materiale, devin uşor manipulabili.
Dacă privim la societatea în care trăim constatăm că principiile antice ale lui Sun Tzu, din “Arta Războiului”, sunt aplicate cu punct şi virgulă împotriva noastră şi a valorilor noastre. Prin urmare, e momentul să devenim mai conştienţi şi să facem ceva pentru noi şi pentru cei apropiaţi nouă. Aşadar, putem învăţa principiile protecţiei psihice şi anumite metode de apărare.
Filmul documentar “Războiul parapsihologic – Protecţia psihică” aduce o serie de informaţii importante, cu valoare practică, de un real folos celor care le înţeleg necesitatea. În cadrul acestui film sunt prezentate metode de echilibrare emoţională şi de protecţie psihică care sunt accesibile majorităţii celor interesaţi, atât din punct de vedere al înţelegerii “tehnice” a acestora, cât şi din perspectiva costurilor financiare.
Cu siguranţă “cheile” puse la dispoziţie în acest film documentar vor deschide pentru mulţi “uşi” către o cunoaştere mai profundă a naturii umane şi a relaţiei misterioase dintre noi, oamenii, şi restul Universului."
Daniel Roxin
Filmul poate fi descărcat de la linkurile de mai jos. Iată paşii pe care trebuie să îi faceţi: descărcaţi cele trei arhive in acelasi loc, daţi clik dreapta pe prima arhiva şi apoi clik pe opţiunea "extract file". Cele trei părţi se vor descărca una după alta şi se vor uni.
Arhiva1:
http://fastupload.ro/7d30e12fbbfe2c6e07063b23d974fc45.html
Arhiva2:
http://fastupload.ro/6e26f37218370983e95f4e4eef285022.html
Puteti viziona prima parte a documentarului aici:
http://www.youtube.com/watch?v=XCkLP-fqlt0&feature=related
Marte, o planetă cu izvoare sărate!?
Ultimele imagini surprinse de navele trimise să "spioneze" Planeta Roşie înfăţişează linii închise la culoare, ce par să fie urmele unor revărsări de ape sărate. Iarna aceste linii sunt mai şterse, dar devin mai evidente odată cu începerea primăverii. Fotografiile au fost făcute de nava Mars Reconnaissance Orbiter la sud de linia Ecuatorului planetei Marte. Aceste caracteristici ar putea deveni dovada clară a faptului că pe Marte există apă în stare lichidă, iar următorul pas ar fi căutarea formelor de viaţă de pe Planeta Roşie.
"Cea mai bună interpretare pe care o putem da acestor imagini este aceea că reprezintă curgerea unor ape sărate, în ciuda faptului că studiul nu dovedeşte aceasta", a declarat doctorul Alfred McEwen de la Universitatea din Arizona. Conform cercetătorilor, apa nu trebuie neapărat să curgă la suprafaţa solului; există indicii care i-au făcut să creadă că este vorba de un izvor subteran care, totuşi, afectează aspectul suprafeţei planetei.
Liniile au de la 0.5 până la 5 metri lăţime, însă se extind pe sute de metri, iar în unele locuri, cercetătorii spun că au descoperit mai mult de 1.000 de fluxuri individuale. "Am fost surprins când am văzut acele caracteristici şi foarte rapid am realizat că sunt diferite faţă de cele pe care le observasem înainte. Acestea erau sezoniere şi am observat că unele dintre ele au crescut cu mai bine de 200 de metri în aproximativ două luni", a declarat Lujendra Ojha, student la Universitatea din Arizona. Aceste linii sunt mai lungi şi mai închise la culoare de la finalul primăverii până la începutul toamnei.
Atunci când oamenii de ştiinţă au analizat de la distanţă, cu ajutorul unui spectrometru, compoziţia chimică a solului în zonele mai întunecate, aparatul nu a indicat prezenţa apei. Doctorul McEwen a spus că acest lucru s-a întâmplat datorită faptului că apa seacă foarte repede şi în momentul analizei nu se găsea în locul respectiv. Totuşi, apa ar putea exista în subteran.
Un firicel de apă ascuns în sol rearanjează particulele de nisip, ceea ce modifică rugozitatea suprafeţei, reyultând zone de culoare mai închisă în imaginile primite. "Pentru moment este un mister, dar cred că este unul rezolvabil prin experimente şi observaţii viitoare", a completat McEwen.
Surse: Mail Online, NASA / descopera.ro
Curiosul caz al Nataşei Demkina
Nataşa Demkina este o tânără rusoaică ce se bucură de un enorm succes în Rusia graţie capacităţii sale de a vedea organele interne ale corpului uman. Succesul său a atras atenţia mass-media occidentale, iar Discovery a decis să-i testeze abilităţile în cadrul unui documentar. În acest articol, povestea micuţei rusoaice...
Nataşa Demkina este supranumită în Rusia drept fata care vede cu raze X. După propria mărturie, dispune de două moduri de a vedea, vederea normală, pe care o avem toţi şi vederea specială, tip raze X, prin intermediul căreia vede în interiorul corpului omenesc. Ea pretinde că poate observa cum sunt poziţionate organele interne şi, mai important, cum funcţionează acestea. Fără să ştie prea bine cum, poate să determine care este starea de sănătate a organelor examinate. În felul acesta, Nataşa este receptată ca un mare diagnostician, mai bun decât un doctor obişnuit, care trebuie să se bazeze pe diferite maşini şi teste pentru a determina starea de sănătate a unui pacient.
Darul unic al Nataliei a fost descoperit de medici cand avea doar zece ani. Literalmente, ea vede oamenii cu o a doua vedere, ca pe niste radiografii. Cu precizia unui ecograf, ochii ei scaneaza organele interne, vasele de sange, oasele. Aceasta capacitate ii permite sa stabileasca diagnosticul unor boli inca din stadiul incipient. S-au scris carti despre ea, sute de articole, s-au realizat filme documentare, rusesti si americane. Copilaria si adolescenta si le-a petrecut printre jurnalisti si diversi specialisti. Medicii care au supus-o la nenumarate teste nu au putut insa explica fenomenul. S-au starnit controverse, reactii pro si contra, iar Natalia, care nu dorea nimic altceva decat o viata normala, s-a trezit prinsa intr-un adevarat razboi mediatic. Dupa absolvirea liceului, a urmat medicina, pentru a-si intelege singura puterile si pentru a-i ajuta pe oameni ca specialist in domeniu. In ultimii ani, satula de explicatii si polemici, apare in atentia mass-mediei tot mai rar.
Totul a inceput la varsta de 9 ani, cand a fost operata de apendicita. Dupa operatie, fetita nu se simtea bine si nu reusea sa se ridice din pat. In urma ecografiei, s-a constatat ca medicii, din neglijenta sau graba, uitasera o bucata de pansament steril in cavitatea ei abdominala. A fost din nou pusa pe masa de operatie, iar doua saptamani mai tarziu, a fost externata. Dupa cateva zile de la intoarcerea din spital, Natalia i-a spus mamei ca poate vedea in interiorul corpului ei cum sunt aranjate organele. Initial, familia s-a speriat, crezand ca fetita lor are o dereglare psihica si au dus-o la spital. Medicul psihiatru insa a ajuns la concluzia ca este perfect sanatoasa mintal si ca nu exista motive de ingrijorare.
Zvonul despre capacitatea copilului de a vedea cu ochiul liber organele interne s-a raspandit rapid. Oameni de pretutindeni au venit sa ii solicite ajutorul. Asa a inceput sirul de teste si experimente la care a fost supusa. I-au fost prezentati, spre examinare, zeci de pacienti cu diferite boli, iar Natalia depista, fara prea mari eforturi, suferintele fiecaruia. De fiecare data, ecografiile confirmau precizia observatiilor ei.
"Ca medic, nu am auzit de asa ceva pana acum, sa reusesti sa localizezi un organ bolnav, fara aparatura medicala sau analize", afirma medicul pediatru Irina Kacian. "Cu toate acestea, confirm ca fetita are abilitati remarcabile. Exactitatea de a pune diagnostic nu este 100%, dar procentul preciziei este foarte ridicat. Iar erorile sale se datoreaza doar nestiintei, perfect explicabila pentru varsta ei. Obligatoriu, trebuie sa urmeze studii medicale, pentru ca asemenea oameni valoreaza imens".
Dupa ce a fost studiata la ea in tara, au urmat Occidentul, Anglia si Statele Unite, apoi Japonia. Peste tot "fetita Rontgen" a uluit atat publicul larg, cat si cercetatorii domeniului. La Londra a avut de trecut un test foarte greu. I-a fost prezentat cazul unei femei care, in urma unui accident, avea multiple fracturi. Natalia a scanat intregul organism, de la cap si pana in varful picioarelor, si a localizat toate oasele rupte. In urma experimentelor de acest gen, faima si aprecierea ei s-au mutat de pe planul national, pe cel international.
Desi toti specialistii care au supus-o testelor au recunoscut ca abilitatile sale sunt intr-adevar reale si miraculoase, pana acum, nimeni nu a reusit sa dea o explicatie pentru capacitatea sa.
Natalia in Japonia, la unul dintre teste
Intrebata cum reuseste sa vizualizeze interiorul organismului si sa localizeze atat de precis organul bolnav, Natalia a raspuns: "Este ca si cum as avea doua perechi de ochi. Pot comuta oricand pe unul din cele doua canale, fara efort. Trebuie doar sa ma concentrez pe corpul persoanei si vad structura completa a organismului, dispunerea organelor, si apoi localizez zonele afectate. Acestea emit un fel de impulsuri, pe care eu le receptionez".
Au trecut anii, si acum Natalia este medic la o clinica din Moscova. Diagnosticele pe care le-a pus de-a lungul timpului au fost uneori mai precise decat cele stabilite de medici cu ajutorul aparatelor, uimind si cei mai buni specialisti. Ochii Nataliei Demkina vad in mod natural afectiuni pentru depistarea carora oamenii au inventat aparate sofisticate.
Povestea ochiului care vede tot a ajuns la sfarsit. Dar aventura investigatiei lui este abia la inceput. Cel mai complex si enigmatic organ de simt ascunde posibilitati nebanuite inca. Dar, in acelasi timp, este si sursa unor boli cumplite, care ne pot schimba complet existenta. Problemele de vedere cu care se confrunta omul modern nu existau pentru oamenii din mileniile trecute. Este demonstrat faptul ca ele au aparut odata cu dezvoltarea tehnicii si se extind pe masura ce computerul ocupa un teritoriu tot mai vast in spatiul existentei cotidiene. Progresul speciei umane ne duce tot mai departe de natura, iar odata cu aceasta distantare, ochiul interior se inchide, lasand inaccesibile capacitatile latente ale naturii omenesti: "biocomputerul", clarviziunea, premonitia.
Războiul pe care nu îl vezi (doc)
"Naţiunile s-au lăsat uşor convinse, în ultima vreme, să împrumute miliarde pentru a purta războaie; nici o naţiune nu a făcut, însă, vreun mare împrumut pentru educaţie. Probabil că nici o naţiune nu este suficient de bogată, pentru a-şi permite să plătească atât pentru război, cât şi pentru civilizaţie. Va trebui să facem o alegere, în curând - nu le putem avea pe amândouă !"
Abraham Flexner
(1866-1959)
Prin ultimul şi extraordinarul său documentar, The War You Don't See, lansat în data de 12 decembrie 2010, în reţeaua SBS, un curajos şi respectat reporter britanic, australian la origine, John Richard Pilger, revine la un subiect ce nu a fost revitalizat îndeajuns, neadevărul grotesc al "armelor de nimicire în masă", un concept ceţos, amplificat cu înverşunare şi făcut a fi credibil de jurnaliştii servili, care, după mascarada organizată de guvernul american la 11 septembrie 2001, au părut să-şi fi pierdut curajul în masă.
Filmul ne poartă prin timp, printr-o investigaţie meticuloasă şi incisivă, ce analizează la rece rolul mass media în orice război "modern", refăcând istoricul raportărilor jurnaliştilor "încorporaţi" şi independenţi, de la masacrul din primul război mondial, până la distrugerea Hiroshimei şi de la invazia din Vietnam, până la actualul război din Afganistan şi dezastrul din Irak.
Pe măsură ce armele şi propaganda au devenit tot mai sofisticate, natura războiului s-a confundat tot mai mult cu un gigantic câmp de luptă electronică, în care jurnaliştii au jucat un rol primordial, iar civilii, aşa cum dovedesc şi statisticile ce apar pe ecran, au căzut din ce în ce mai des victime, ajungându-se la cifre ce sfidează înţelegerea şi bunul simţ.
Într-un interviu prilejuit de lansarea filmului la Sydney, în faţa unei audienţe de peste 400 de persoane, Pilger declara:
"Ne aflăm aici, în această seară, pentru a vorbi despre mass media şi modul cum ea informează sau dezinformează, modul cum prezintă informaţia sau o omite. Filmul a fost conceput ca o critică la adresa principalelor reţele de televiziune din Marea Britanie şi SUA, dar toate problemele ridicate în film se aplică şi aici în Australia, unde este mai mult decât evidentă o problemă gravă de comunicare. Este problema controlului asupra mass media, faptul că există asemenea forţe dominatoare, ca de exemplu a organizaţiei lui Murdoch, în întreaga presă scrisă şi a unei dominări intelectuale asupra majorităţii restului mass media. Acestea sunt probleme ce au fost ilustrate, cred eu, destul de clar, de mesajul filmului şi tot ceea ce am afirmat despre aceste masive corporaţii, se aplică şi pe plan local."
Pilger susţine, documentat, că pentru tot ceea ce se întâmplă sau s-a întâmplat în Afganistan, Irak, Israel sau teritoriile palestiniene ocupate, mass media principală nu a făcut decât să susţină papagaliceşte punctul de vedere oficial, forţa acestui film constând în colosala scară a victimizării civililor, care, în contextul ştirilor, a fost minimalizată până la a nu mai apărea deloc, deşi reprezintă un fundal mult prea profund, al conflictelor imperiale ale ultimului secol, pentru a mai putea fi ignorat.
Este un prim documentar în care apare într-un interviu Julian Assange, creatorul Wikileaks, site-ul ce pare să creeze mari probleme administraţiei americane, prin numărul imens de documente secrete ce le aparţin, care au fost aduse la cunoştinţa opiniei publice pe site, cu un egal respect - dar cred eu şi puţin ironic, totuşi - fiind tratat şi postul aşa-zis independent Al Jazeera, pe care tocmai Wikileaks l-a acuzat, de curând, că ar fi manipulat de guvernul din Qatar.
În privinţa Wikileaks, personal am oarecari rezerve, pe de o parte, fiindcă au existat destule voci care susţineau că este doar un site pretext, folosit de americani pentru a extinde legislaţia restrictivă "antiteroristă" şi asupra internetului, interzicând orice gen de site incomod, iar, pe de altă parte, fiindcă dezvăluirile făcute de Wikileaks nu au fost chiar atât de senzaţionale, aşa cum li s-a făcut reclamă.
Cinstit vorbind, însă, ar putea exista şi explicaţii logice: în primul rând, documentele ce ajung la Wikileaks au doar caracter secret - regimul de acces la documentele strict secrete fiind mult prea dur, pentru a putea fi sustrase cu tot atâta uşurinţă, de militarii americani ce se opun, astfel, propriei politici agresive globale - iar, în al doilea rând, regimurile opresive mondiale, auto-intitulate democraţii, au învăţat de multă vreme să nu mai lase urme, evitând să-şi mai detalieze planurile mizerabile în documente, ce pot fi scăpate din vedere, ulterior.
Nimic nou, de altfel, din partea ocultei mondiale care a acumulat mii de ani de clandestinitate: Stalin desfăşura şedinţele biroului politic executiv, fără a permite simpla notare, nicidecum stenografierea discuţiilor şi, chiar mai mult de atât, s-a exprimat în clar, de la tribuna congresului P.C.U.S., reamintindu-le "tovarăşilor" că regimul le permite să facă aproape orice, cu o singură condiţie... să nu lase urme în scris.
Filmul pune o întrebare foarte neplăcută pentru jurnalişti:
"Să se fi transformat, oare, mass media principală, în complicea regimurilor politice generatoare de războaie ?"
Răspunsul evident este cel pozitiv, aşa cum şi dovedeşte John Pilger, focalizându-ne atenţia asupra celor mai recente conflicte, din Afganistan şi Irak şi, desigur, asupra modului cum au fost portretizate de posturile principale de televiziune din Marea Britanie şi SUA.
Detest profund tagma jurnalistică, fiindcă, fără complicitatea ei, activitatea Marelui Manipulator nu ar rămâne decât la nivelul unor simple şoapte în umbră, dar acest documentar mă obligă totuşi să recunosc că vina nu îi aparţine în totalitate, motivaţiile putând foarte puternice şi convingătoare:
- la modul surprinzător, jurnalişti reputaţi ca Omaar Rageh, corespondent BBC în Irak şi Afganistan, David Rose de la Observer şi, aproape de necrezut, pilonul principal al ştirilor CBS, vreme de peste 25 de ani, Dan Rather, îşi fac cinstit mea culpa, recunoscându-şi superficialitatea cu care au tratat propaganda guvernamentală, ce a permis agresiunile recente, în absenţa oricăror justificări concrete, rapiditatea desfăşurării evenimentelor şi puternicul curent de opinie anti-arab, creat de 9/11, antrenându-i în circul planetar;
- trusturile media au căzut de multă vreme în mâinile unor magnaţi ca Rupert Murdoch, ce deţine Fox News (a cărui înrudire, prin alianţă, cu familia de mincinoşi propagandişti a lui Freud, am menţionat-o cu alte ocazii) sau Ted Turner, proprietarul CNN, care şi-au clarificat de multă vreme opţiunile eugenice, blocând fără îndoială orice iniţiativă incomodă a jurnaliştilor subordonaţi;
- presiunile politice pot fi extrem de puternice, o poziţie verticală putându-te lipsi, lejer, de accesul la sursele de informare guvernamentale sau chiar de funcţia deţinută (dacă telefonul de protest al vreunei ambasade sună bine în urechea redactorului-şef), iar acceptarea statutului de jurnalist "încorporat" denotă, de la sine, renunţarea la posibilitatea de a exprima o opinie independentă;
- voci lucide ca ale lui Scott Ritter, fostul şef UNSCOM - ce declarase repetat distrugerea stocurilor şi a infrastructurii de producţie a armelor de nimicire în masă, din Irak, încă din 1998 - sau a laureatului premiului Pulitzer, Charles Hanley - care s-a încăpăţânat să verifice personal, încă din ianuarie 2003, site-urile fantomă declarate de Bush, Cheney, Rice sau Powell - pur şi simplu nu au putut fi auzite, în corul general de osanale proguvernamentale;
- în ultimă instanţă, dintre cei ce au rămas independenţi, prea puţini au ajuns la vârsta senectuţii, ca John Pilger, majoritatea sporind rândurile jurnaliştilor asasinaţi (peste 300 numai de la declanşarea campaniei irakiene) sau ajungând infirmi ca palestinianul Imad Ganin, ce a fost folosit drept ţintă de soldaţii israelieni.
Concluzia nu poate fi decât una singură: din orice conflict, marele public va recepta doar o imagine filtrată şi fragmentată, amploarea victimelor din rândul civililor fiind ascunsă cu mare grijă sau prezentată în statistici impersonale şi exact la fel se va întâmpla şi cu abuzurile trupelor "eliberatoare", NATO sau ale vreunei coaliţii ad-hoc, asupra populaţiei civile din ţările invadate, scandalul de la Abu Ghraib reprezentând o simplă excepţie.
Putem face şi singuri calculele, deşi rezultatele s-ar putea să ne îngrozească: din 147 de victime afgane inocente, ale unui bombardier B-1, forţele NATO s-au decis să recunoască doar 25, deci dacă respectăm proporţia acceptată oficial, de 1/6, ne putem face o imagine obiectivă privind amploarea distrugerilor provocate de imperiile democrate, plecând de la cifrele recunoscute, ce ar justifica perfect acea creştere de la 10%, la nivelul primului război mondial, la 90%, în timpul celui de-al doilea conflict anti-irakian.
O atitudine aproape radical opusă, celei a jurnaliştilor menţionaţi anterior, întâlnim la cei ce deţin încă funcţii înalte, ca Fran Unsworth, redactor-şef al ştirilor BBC sau David Mannion, editor-şef al ITV News, întrebările pertinente ale regizorului reuşind să-i umple de ridicol pe cei doi, care continuau să nege un lucru evident: spaţiul de emisie nu aparţine în egală măsură ambelor tabere, aflate în dispută.
Formarea unei opinii personale corecte, privind orice eveniment politic, presupune în principal existenţa unei informări obiective şi tocmai acest drept ne este negat de mass media oficială, care prezintă orice informaţie la modul trunchiat, filtrat, deformat sau, pur şi simplu, mincinos, dar înainte de a blama această forţă modernă a oricărui stat, nu ar fi rău să ne analizăm şi propria comoditate, fiindcă în majoritatea cazurilor informaţia reală există şi poate fi accesată, dar preferăm să tragem concluzii comode, răsfoind o fiţuică jurnalistică sau butonând o telecomandă.
În cazul conflictului irakian, în timp ce americanii făceau reclamă bombelor inteligente, ce cruţă viaţa civililor, doctrina lor publică, aplicată în Irak, "Shock and Awe", spunea adevărul în faţă, urmărind scopuri macabre, total diferite de propaganda oficială - "paralizarea ţării şi distrugerea producţiei de alimente, rezervelor de apă şi a infrastructurii" - ca să nu mai menţionez încălcarea brutală a convenţiilor de la Geneva, prin folosirea muniţiei cu uraniu sărăcit sau a fosforului alb, nu împotriva trupelor irakiene operative, ci împotriva civililor.
În acelaşi sens, este uimitoare declaraţia lui John Pilger, făcută în faţa cenotafului armatei britanice din Staffordshire, cu zidurile pe jumătate pline de numele victimelor, înregistrate într-o perioadă de pace, fiindcă exemple istorice există, dar au fost uitate convenabil: în perioada de pace 1939-1941, prin grija favoritului ocultei mondiale, Stalin, armata sovietică a înregistrat mai multe pierderi decât armata germană, aflată în război, din cauza campaniilor "eliberatoare" din republicile baltice şi a conflictului de iarnă karelian.
Pe de altă parte, opinia mea personală este că decizia de declanşare a conflictelor imperiale actuale nu a aparţinut niciodată americanilor, ci casei regale britanice, care este prezentată fals ca fiind decorativă şi lipsită de orice putere politică efectivă, fiindcă uităm adesea că nu politicul dictează economicul, ci invers, iar, dacă analizăm cu atenţie lumea actuală, vom descoperi că marile averi continuă să se afle în mâinile aceloraşi nenorocite familii nobiliare - botezate "Black Nobility" de cunoscători - criminalii cu sânge albastru, ce ne conduc cu ferocitate din vremuri imemoriale.
Recunosc că acest documentar mi-a rezolvat şi două probleme de conştiinţă.
O vreme am evitat să-l traduc, în principal din cauza unor imagini şi situaţii, care nu pot genera decât groază, furie şi neputinţă şi pe care nu le voi descrie, fiindcă le veţi remarca şi singuri, cu siguranţă.
Apoi, documentarul abordează, către final, o temă pe care am ignorat-o ceva vreme, fiindcă un act legislativ murdar, ca legea 107/2006, ce aprobă OUG 31/2002, impune tăcerea, încălcând constituţia şi acel penibil drept al omului privind libertatea de exprimare - ce se dovedeşte clar a fi doar un privilegiu temporar, aşa cum am afirmat cu altă ocazie - deşi se aruncă asupra noastră, ca naţiune, acuzaţii de o sălbăticie extremă.
Întreaga civilizaţie occidentală sau albă, dacă doriţi, este de zeci de ani victima unei propagande insidioase, perpetuată în principal de Hollywood, ce a demonizat populaţiile de origine arabă, în beneficiul unui stat sionist marionetă, înfiinţat samavolnic prin decizie ONU, în 1948, ca oficină militară a familiei Rothschild.
O trupă de khazari putred de bogaţi, a pus pumnul în gură planetei, confiscând suferinţa evreului de rând, din timpul celui de-al doilea război mondial, pe care tot ei, khazarii, l-au regizat şi finanţat.
Ştim, de la 1776, că SUA aparţine familiei Rothschild - prin intermediul familiilor paravan Harriman, Rockefeller, Morgan, Mellon, Dulles, Bush ş.a.m.d. - ştim, de la 1815, că Anglia le aparţine financiar tot lor, legea fiind dictată de City şi Black Nobility, ştim că Israelul le aparţine încă de la înfiinţare şi mai ştim că evrei oneşti, ca profesorul universitar Norman Finkelstein, spun de zeci de ani adevărul, în această privinţă, deplângând suferinţa populaţiei palestiniene, martirizată de o bandă de golani sionişti - înarmaţi până în dinţi - ce nu are nimic de-a face cu evreul supravieţuitor al lagărelor de concentrare.
Mă întreb:
Oare câte ar mai trebui ştiute, ca să nu mai depindem de nimeni, când ne formăm opinia în privinţa politicii mondiale ?
Cât ar mai trebui să ştim, în afară de un simplu proverb german care spune:
"Un mare război lasă o ţară cu trei armate - una de infirmi, una de jelitori şi una de hoţi."
În data de 31 mai 2010, Israelul a sfidat inutila legislaţie internaţională, atacând în ape internaţionale, o flotilă paşnică cu ajutoare umanitare, destinate populaţiei din Fâşia Gaza, atac ce s-a soldat conform documentarului cu 9 morţi, executaţi de la mică distanţă, deşi radiouri din Israel anunţau, la data atacului, 19 morţi şi zeci de răniţi.
Cum s-a justificat Israelul ?
Purtător de cuvânt israelian, Mark Regev, portavocea vedetă a guvernului, a declarat, sfidător, că marinarilor israelieni li s-a recomandat:
"Veţi folosi forţă minimă şi moderaţie maximă !"
Nimic mai adevărat şi exact aşa s-a şi întâmplat, fireşte, fiindcă israelienii nu au depus cine ştie ce efort, împuşcând în ceafă acei activişti şi au dat dovadă şi de moderaţie extremă, folosind un singur glonţ pentru fiecare în parte.
Dacă nu vom mai uita niciodată, că cei care urlă cel mai tare despre "patriotism", "onoare" şi "drapel", sunt cei care nu ajung niciodată pe câmpul de luptă - nici ei, nici neamurile lor - ci se mulţumesc cu a face averi de pe urma războaielor, dacă nu vom mai uita niciodată că mass media principală se va situa, permanent, de partea puterii, în regizarea spectacolului mondial, dacă nu vom mai uita niciodată, că numai banul justifică orice conflict lansat în numele "democraţiei" şi al "libertăţii", atunci vom avea şansa de a înţelege, o dată pentru totdeauna, imaginea ce doar se întrevede prin perdeaua de fum lansată de propaganda oficială, indiferent dacă poartă numele de buletin de ştiri sau campanie de relaţii publice.
Comentariu de Marian Matei
"Lumea a achiziţionat strălucire fără înţelepciune şi putere fără conştiinţă. Lumea noastră aparţine unor giganţi nucleari şi unor infantili etici. Ştim mai multe despre război, decât ştim despre pace şi mai multe despre ucideri, decât ştim despre viaţă."
Omar Nelson Bradley,
general american (1893-1981)
Sursa: Dezvaluiri
The War You Don't See:
Abonați-vă la:
Postări (Atom)