UPDATE:
NASA a publicat prima imagine color cu planeta Jupiter, trimisă de
sonda spaţială Juno, aflată la o distanţă de 2,7 miliarde de km de
Pământ, informează DailyMail.
Camera sondei spaţiale a fost pornită la 6 zile după ce aceasta a reuşit
să se poziţioneze pe orbita planetei Jupiter, în data de 4 iulie. Cu
toate acestea, primele imagini cu o rezoluţie mare vor sosi abia peste
câteva săptămâni.
'"Primul instantaneu al lui JunoCam indică faptul că sonda a
trecut cu bine de mediul ostil şi încărcat de radiaţii ce înconjoară
planeta Jupiter fără a suferi vreo degradare", a declarat Scott Bolton, din cadrul Institutului de Cercetare Southwest din San Antonio, conform DailyMail. "Abia aşteptăm să vedem primele imagini cu polii planetei", a adăugat acesta.
După un zbor de cinci ani, sonda americană şi-a atins scopul, a ajuns la una dintre cele mai mari planete din sistemul nostru solar.
Misiunea sondei Juno este completă, ultimul reactor a propulsat-o în orbita planetei. Acum, sonda satelizează în jurul planetei Jupiter. Principalul cercetător al sondei a declarat marţi dimineaţă: ,, Motorul principal va arde încă 13 minute pentru a plasa sonda pe traiectoria stabilită de 53,5 zile în jurul planetei''. Pentru a economisi combustibil, sonda va fi plasat[ în atmosfera planetei pentru un studiu de 53,5 zile în loc de o traiectorie de 14 zile. Perioada de 14 zile va începe după arderea ultimului reactor al sondei Juno, din cadrul misiunii, pe 19 octombrie.
Modificarea frecvenţei semnalelor radio primite din parte sondei Juno au indicat faptul că motorul a pornit la timp. Inginerii au monitorizat modificarea undelor Doppel, cauzate de schimbările de viteză ale sondei în contact cu ecartamentul pentru a şti dacă arderea a atins rezultatul dorit.
Confirmarea satelizării cu succes a ajuns pe Pământ la 11:53 p.m. (6:53, ora României) printr-un transmiţător radio, stârnind aplauze şi zâmbete în camera de control din Laboratorul de Propulsie NASA, din Pasada California.
,, Către toate staţiile..putem reduce arderea la motorul delta-v,'' a afirmat unul dintre cei care manevrează sonda. ,,Bun venit pe Jupiter,'' a adăugat el.
Alimentată de către trei panouri solare aranjate sub formă de elice în jurul corpului principal a lui Juno, sonda a călătorit cinci ani (2,7 miliarde de km) pentru a atinge destinaţia finală, Jupiter.
,În această seară printre alte tonuri, Juno a cântat pentru noi şi a fost un cântec al perfecţiunii,'' a afirmat Rick Nybakken, managerul de proiect a lui Juno. Călătoria record a lui Juno este cu atât mai valoroasă, cu cât Juno a ajuns într-o zonă îndepărtată de Soare, totuşi alimentată de raze solare, iar luni (marţi ora României) sonda de un miliard de dolari a realizat a doua satelizare a planetei Jupiter din istorie. Juno a înfruntat radiaţiile puternice şi micile particule de gheaţă din micul inel a lui Jupiter, luni dimineaţă, când a intrat în atmosfera planetei.
Din cauza forţei de atracţie puternice a planetei, Juno a devenit cea mai rapidă sondă din istorie, ajungând la viteza de 58 de km/s în momentul satelizării. Cercetătorii au considerat misiunea riscantă, însă Juno a reuşit o performanţă incredibilă, conform primelor date transmise către Pământ.
,,Am reuşit cel mai greu lucru pe care NASA l-a realizat vreodată!''' a strigat Scott Bolton, principalul explorator a lui Juno, de la Southwest Institute din San Andronic, în momentul satelizării sondei.
Bolton conduce o echipă de cercetători, care doreşte să utilizeze instrumentele lui Juno pentru a cerceta straturile plantei Jupiter, pentru a descoperi dinamica şi adâncimea planetei până în centrul său, pentru prima dată în istorie.
,,Acum începe distracţia, ştiinţa,'' a afirmat Bolton
"Prinși în nevoile lumii în care trăim, luptându-ne să facem carieră sau să avem un trai confortabil, cel mai adesea nu ne mai punem întrebări esențiale despre viață și legile ei. Fără să conștientizăm prea mult, trăim între bine și rău, între frumos și urât, între minte și suflet dar, mai ales, între legile fizicii relativiste și cele ale fizicii cuantice...
Misterul care ne învăluie existența este, pentru căutătorii adevărați, un imbold de a se afunda în cercetarea legităților care guvernează Universul.
În acest episod al emisiunii Mistere la Granițele Cunoașterii, împreună cu invitatul nostru – prof. univ. Dr. Adrian Restian, membru al Academiei de Științe Medicale din România – vă invit să descoperiți măcar o parte dintre tainele care ne înconjoară, în încercarea de a înțelege existența noastră; una care se desfășoară permanent între două lumi: între lumea mecanicistă și cea cuantică."
S.N. Lazarev este autorul a 25 de cărţi despre dezvoltarea căii spirituale a omului. De peste 20 de ani el cercetează legile Universului şi legătura dintre ele și sentimentele noastre, a stării noastre interioare cu ceea ce se întâmplă în jur. În această serie de lecţii, autorul vorbeşte despre aspectele principale ale sistemului său, despre cele mai importante observaţii şi concluzii pe care le-a făcut, despre principalele mijloace şi metode de depăşire a problemelor şi bolilor.
Aceste lecţii sunt destinate pentru toţi – pentru cei sănătoşi şi pentru cei bolnavi, pentru începători şi pentru cititorii mai avansaţi. În aceste lecţii, autorul răspunde la cele mai importante întrebări care reprezintă baza pentru înţelegerea legilor vieţii şi destinului omului.
De ce ne îmbolnăvim?
"Majoritatea oamenilor privesc boala ca pe un ghinion în viaţa lor, o nedreptate, mai ales dacă este vorba de o maladie ereditară sau e luată de la cineva. Orice boală sau accident apărut în viaţa ta a fost provocat de tine. Boala este pur şi simplu un semnal al corpului tău.
Supraconştiinţa ta, latura ta divină, Dumezeul tău interior îţi trimite un mesaj ca să-ţi atragă atenţia asupra faptului că în acţiunile, vorbele şi gândurile tale este ceva care se opune legii iubirii. De aceea este necesar să captezi mesajul şi să mulţumeşti supraconştiinţei tale că ţi l-a transmis. Dacă nu reuşeşti să descifrezi mesajul, bolile şi accidentele tale nu vor face decât să se intensifice.
Cănd starea de rău persistă, e timpul să vezi neapărat despre ce e vorba. Dacă boala e puternică înseamnă că ea s-a instalat în tine de multă vreme. Este sufletul tău care strigă ajutor. Trebuie să revii pe drumul cel bun, pe drumul dragostei.
Fiecare boală, indispoziţie sau accident nu este decât un semnal. Boala încetează de îndată ce ai înţeles mesajul. Cu cât doreşte omul mai mult să se schimbe cu atât mai repede şi mai uşor se desfăşoară însănătoşirea lui.
Bolile sunt cu miile, iar cauza este una singură: insuficienta iubire de Dumnezeu. De îndată ce încetăm să năzuim către Divin noi ne cufundăm în uman şi începem să depindem de acesta, adică de viaţă, desfătare sexuală, mâncare, dorinţe şi conştiinţă. Cu cât depindem mai mult de acestea cu atât mai mare va fi îmbolnăvirea.
Toate aceste boli se lecuiesc într-un singur mod: să accepţi pierderea umanului, să vezi în aceasta voinţa divină şi să înţelegi că fără boală nu există dezvoltare spirituală. Boala este un bec roşu care ne avertizează asupra faptului că noi ne aflăm pe un drum greşit.
Dacă ani în şir faci prostii, repetând greşelile, vine o vreme a plăţii prin boala pe care singur ţi-ai creat-o. De fapt boala se datoreşte pierderii divinului din noi, iar însănătoşirea este rezultatul restabilirii acestei legături. Practic te vindeci trupeşte dacă te-ai vindecat sufleteşte.
Noi oamenii suntem alcătuiţi din trei componente: trup, suflet şi spirit, asemeni Sfinei Treimi: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh şi orice dezechilibru al uneia din cele trei structuri ne aduce suferinţă.
Boala şi starea de rău sunt opuse sănătăţii şi stării de bine şi se manifestă în realitatea ta din vina ta. Tu nu poţi să fii bolnav fără ca la un anumit nivel să-ţi cauzezi boala şi poţi să te faci iarăşi bine într-o clipă, pur şi simplu decizând aceasta.
Oamenii care nu cred în Dumnezeu sunt mai expuşi bolilor datorită coeficientului de imunitate care este foarte scăzut, De acea, oamenii credincioşi sunt mai sănătoşi psihic şi fizic decât cei care nu au credinţă. Drumul însănătoşirii este drumul câtre Dumnezeu.
Toate bolile sunt autocreate. Până şi doctorii îşi dau seama acum de modul în care oamenii se autoîmbolnăvesc. Oamenii cu un orgoliu interior crescut atrag boala şi nenorocirea.
Boala ne obligă să ne schimbăm lăuntric, să ne transformăm, să acumulăm iubire pentru Dumnezeu. Cu cât mai puternic se schimbă omul lăuntric în direcţia bună cu atât mai puţine medicamente îi sunt necesare şi mai repede poate învinge boala.
Întotdeauna bolile apar în câmpul energetic al omului cu mulţi ani înainte ca ele să se manifeste în planul fizic. Câmpul energetic este primordial în raport cu corpul şi îi determină acestuia soarta, caracterul şi starea fizcă. Organismul trebuie să blocheze programele distructive ce au pătruns în câmpul omului. Cu cât este mai puternic şi mai periculos programul distructiv, cu atât mai eficientă şi mai sigură poate să fie blocarea acestuia, adică boala.
Când omul încalcă Legile Supreme se abate de la calea sa de evoluţie, i se deformează structura energetică, apar breşe în sistemul său defensiv şi el devine o pradă uşoară pentru virusu, care îndeplineşte funcţiile unui program punitiv. Omul începe să fie bolnav. Bolile grave contribuie la protejarea structurii spirituale. Gandurile negative
"In viata de zi cu zi ne permitem adeseori sa-i vorbim de rau pe altii, pe noi, sa ne plangem de soarta. Se dovedeste ca acest obicei are ca urmare distrugerea… dintilor. Cele mai periculoase sunt vorbele rele la adresa parintilor, rudelor, urarea raului oamenilor apropiati. Cauza paradontozei o reprezinta barfirea tatalui, suprasolicitarea karmei si alimentatia incorecta. Echilibrarea emotionala si coborarea agresivitatii subconstiente sunt facilitate de utilizarea regulata in alimentatie a verdeturilor.
Prin ce sunt periculoase vorbele si gandurile rele? Cand ne gandim la cineva se creeaza o punte energetica intre noi si cel la care ne gandim. Are loc un schimb de informatie si de energie. De aceea orice gand rau reprezinta un atac energetic care poate aduce prejudicii. Chiar si pactul interior cu omul care barfeste poate fi periculos. Barfa, gandurile urate despre oameni reprezinta un traumatism aplicat omului impotriva acestea sunt indreptate si in acelati timp, distrugerea prorpiilor structuri karmice.Cuvantul intensifica orice program. In prezent energetica Pamantului este de asa natura incat si gandurile rauvoitoare despre un om sunt suficiente pentru a-i produce un rau.
Ne atacam si ne omoram unul pe altul in mod sistematic de multe ori fara sa ne dam seama de asta. Are loc un proces sub forma de avalansa al autodistugerii fara ca nici macar sa fie necesara conectarea unor trairi negative. Este suficient potentialul negativ acumulat pana in prezent de omenire. De aceea acum nu e suficeint sa fii bun si sa nu faci rau nimanui. Subconstientul nostu e intr-atat de deformat incat nici suportarea raului nu e o conditie suficienta pentru pastrarea integritiatii sufletului si a trupului. In situatia actuala principala conditie pentru supravietuire o constituie eforturile constiente indreptate spre schimbarea propriei persoane. Nu e suficeint sa fii bun, trebuie sa fii activ de bun. Orice om bun sau normal are sansa de a pieri.
“Iubiti-va dusmanii” este un apel la esenta spirituala a omului de a nu reactiona printr-o lovitura la un atac energetic. Omul care-si incepe ziua cu rugaciunea “Doamne, da rudelor si cunoscutilor mei sanatate iar mie rabdare” se va asigura impotriva multor pacate.
Aprecierea negativa a cuiva produce o puternica scadere a energiei. Daca omul barfeste pe cineva, el ii produce un traumatism persoanei respective, propriului camp si pierderea energiei. „Nu judecati ca sa nu fiti judecati caci cu ce masura masurati, cu aceea vi se va masura”.
Traumatismul produs de vorbele urate se poate manifesta nu neaparat la nivelul fizic si nu neaparat brusc. Poate incepe destramarea structurilor spirituale iar cand apar nenorocirile, bolile rudelor sau copiilor, omul abia daca iti mai aduce aminte de vorbele spuse si nu-ti va da seama ca pricina nenorocirilor a fost barfa.
Care este numitorul comun al persoanelor longevive? Alimentatia este diversa, comportamentul deasemenea. Singurul lucru comun tuturor este bunatatea sufleteasca. Murim devreme pentru ca in permanenta ne ruinam sufletul si trupul. Japonezii sunt poporul cel mai longeviv dar si cel mai politicos din lume.
Cele mai periculoase vorbe sunt vorbele rele impotriva omului iubit. Gradul de comuniune la nivelul campului poate fi diferi; intre cei ce se iubesc el atinge cele mai inalte cote. Sentimentul de iubire il inalta pe om, nivelul energetic al indragostitului este foarte inalt si de aceea orice influentare negativa a acestuia devine extrem de periculoasa.
Cand compatimiti pe cineva, nu sunteti de acord cu boala lui, cu nenorocirea lui, va ganditi doar la consecinte, uitand de cauzele aparitiei acestora si prin aceasta favorizati destramarea spiritului."