Se afișează postările cu eticheta granitelele cunoasterii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta granitelele cunoasterii. Afișați toate postările

Mistere la granitele cunoaterii: Omul intre doua lumi. (emis)


"Prinși în nevoile lumii în care trăim, luptându-ne să facem carieră sau să avem un trai confortabil, cel mai adesea nu ne mai punem întrebări esențiale despre viață și legile ei. Fără să conștientizăm prea mult, trăim între bine și rău, între frumos și urât, între minte și suflet dar, mai ales, între legile fizicii relativiste și cele ale fizicii cuantice...

Misterul care ne învăluie existența este, pentru căutătorii adevărați, un imbold de a se afunda în cercetarea legităților care guvernează Universul.

În acest episod al emisiunii Mistere la Granițele Cunoașterii, împreună cu invitatul nostru – prof. univ. Dr. Adrian Restian, membru al Academiei de Științe Medicale din România – vă invit să descoperiți măcar o parte dintre tainele care ne înconjoară, în încercarea de a înțelege existența noastră; una care se desfășoară permanent între două lumi: între lumea mecanicistă și cea cuantică."

Daniel Roxin
http://daniel-roxin.ro/


Descoperiri care bulverseaza stiinta (emis)


Știința face progrese extraordinare, cu o viteză pe care omul obișnuit și-o poate imagina cu greu. Dacă aceste descoperiri ar fi folosite în interesul nostru, al tuturor, probabil că în zece ani toată populația planetei ar putea să ducă o viață prosperă, fericită...

Acest lucru nu se întâmplă însă. Mai mult decât atât, deși în ultimele decenii s-au făcut o serie de descoperiri științifice excepționale, care pun întelegerea vieții și a Universului într-o altă perspectivă, ele nu se regăsesc în programa de învățământ a facultăților de specialitate.

În acest episod al emisiunii MISTERE LA GRANIȚELE CUNOAȘTERII, difuzat la Nașul Tv, vă propun, alături de invitata mea, doamna lector univ. Dr. Mihaela Gheorghiu, să descoperiți câteva dintre cele mai spectaculoase descoperiri științifice ale ultimilor ani.

Urmăriți cu atenție emisiunea pentru că veți afla lucruri cu adevărat interesante!

Daniel Roxin
http://daniel-roxin.ro/

Emisiunea Mistere la Granițele Cunoașterii poate fi urmărită la Nașul Tv în fiecare duminică, de la ora 19:00 și, în reluare, miercurea, de la ora 12:30 și sâmbăta, de la ora 22:00.

Mistere la granitelele cunoasterii: Lumina din creier (emis)



"Noile descoperiri ale științei evidențiază lucruri surprinzătoare. Comunicarea între molecule, comunicarea între neuroni se face prin intermediul biofotonilor, adică prin intermediul luminii.

Deși subiectul a fost discutat de câteva decenii, abia acum cercetătorii au putut să pună în evidență această realitate. Iar noile descopriri ne arată și din această perspectivă că uriașul mecanism care este corpul uman – un ansamblu constituit din miliarde și miliarde de mici părți componente - acționează în deplină sincronizare pentru că în spatele lui se află un program inteligent; și fiind inteligent, el nu putea să fie, la acest nivel de complexitate, rezultatul unui accident cosmic.

Prin urmare, dacă până nu demult știința mecanicistă era principalul contestatar al existenței unei inteligențe creatoare a Universului cunoscut, noua știință devine principalul susținător al existenței unei inteligențe creatoare aflată în spatele tuturor lucrurilor…"     Daniel Roxin



Ultimele noutăți în Războiul Psihotronic (emis)


"Testatate cu succes în Războiul din Golf, acum 25 de ani, armele psihotronice au evoluat constant fiind în mod incontestabil un pericol major la adresa libertății de gândire și acțiune.

Ca urmare a faptului că acțiunile psihotronice experimentate în acest război au pus în evidență vulnerabilitatea unei armate obișnuite în fața acestora (cea irakiană în acest caz), marile puteri au pus la punct, pentru armatele lor, uniforme și căști speciale capabile să ofere un scut protector în fața unor atacuri similare. Cu alte cuvinte, războiul a trecut deja la un alt nivel, de neînțeles pentru omul obișnuit.

În ceea ce privește tehnicile de control și manipulare a populației planetei vorbim, de asemenea, de un alt nivel al agresiunii. Astăzi, una dintre tehnicile folosite este cea de IMPREGNARE INFORMAȚIONALĂ. Mai exact, vorbim despre impregnarea alimentelor sau a apei cu “informații” menite să genereze în ființa care le ingerează o anumită atitudine sau o tendință specifică, dorită de cei care operează. Mai mult decât atât, impregnarea informațională poate fi făcută chiar și direct asupra unei mase de oameni.

Astfel, fără a putea fi detectată vreo substanță chimică în corpul unui om sau în alimentele pe care le mânăncă, se obțin efecte similare situației în care acea substanță ar fi prezentă concret."

Daniel Roxin

Mai multe însă despre noutățile Războiului Psihotronic puteți descoperi în acest episod al emisiunii Mistere la Granițețe Cunoașterii.



Emisiunea Mistere la Granițele Cunoașterii poate fi vizionată în fiecare duminicăla Nasul Tv, de la ora 19:00 și în reluare miercurea, de la ora 12:30, și sâmbăta, de la ora 22:00.

Puterea vindecatoare a sunetelor (emis)



Suntem înconjurați de sunete. Mii și mii de sunete... Sunete pe care le auzim, sunete pe care nu le auzim, pentru că sunt pe frecvențe inaccesibile nouă.

Astăzi, sunetele sunt folosite și în psihotronică. Există arme psihotronice care au fost construite pentru a crea o influență asupra altor oameni, asupra mulțimilor.

Ei bine, în afara folosirii lor pentru control, sunetele sunt folosite, după cercetări desfășurate zeci de ani, și pentru terapii neconvenționale, experimentele dovedind că puterea vindecătoarea a sunetelor este extraordinară.

Urmariti emisiunea Mistere la Granitele Cunoasterii:



Sursa: daniel-roxin.ro / nasul tv

FREE ENERGY - Secrete tinute sub bocanc (emis)

Astăzi, în lume, se duce o bătălie teribilă - o bătălie pentru resursele de energie. Marile companii se bat pentru a acapara cât mai mult țiței, cât mai multe gaze naturale și alte resurse importante.

În același timp, foarte multe dintre invențiile care reprezintă o alternativă în această direcție, sunt blocate.

Oamenii de știință, fizicienii în acest caz, după mulți ani de cercetare au ajuns la concluzia că vidul nu este o lipsă a materiei pur și simplu și că acesta conține o energie infinită. Dacă noi am fi capabili să ne conectăm la această energie, toate problemele și-ar găsi o rezolvare...

În această emisiune vom vorbi despre un subiect delicat și foarte interesant: dispozitivele FREE ENERGY, energia liberă și secretele care sunt ținute sub bocanc de cei care controlează economic, politic și militar multe zone ale planetei.



Sursa: http://daniel-roxin.ro/

CERN si laserul de la Magurele (emis)



In Europa, sunt în curs de desfăsurare două experimente stiintifice uriase, atât prin investitia în dotarea tehnică, cât si prin tintele stiintifice pe care le au. Unul se realizează în Elvetia, la Centrul European pentru Cercetări Nucleare (CERN), iar celălalt în România, la Măgurele, unde se construieste cel mai mare laser din lume.

Desigur că, atunci când vorbim despre acest tip de exeprimente, ne-am dori să aflăm punctul de vedere al specialistillor care lucrează aici, pentru a primi informatiile la prima mână.

Ei bine, am reusit să fac acest lucru în emisiunea Mistere la Granitele Cunoasterii pe care am realizat-o acum două săptămâni la Nasul Tv, când am l-am avut invitat pe fizicianul Andrei Dorobantu , un reputat cercetător român care lucrează atât pentru CERN, cât si pentru laserul de la Măgurele.

Discutia a mers în zone extrem de interesante. Am vorbit despre obiectivele celor două proiecte dar, mai mult decât atât, s-a discutat fără retinere si despre găuri negre, universuri paralele sau teleportare, lucruri tratate astăzi de stiintă cu cea mai mare seriozitate.



Sursa: granitele-cunoasterii.ro

Mistere la granitelele cunoasterii: Chemtrails


"Daca ne vom uita astazi pe orice strada importanta a unui oras vom constata ca Farmaciile au rasarit la aproape fiecare suta de metri. Acesta lucru arata ca populatia este bolnava, ca aproape fiecare om merge cu regularitate la farmacie ca sa incerce sa isi trateze o problema de sanatate. Ceea ce va reusi, in cele mai multe cazuri, va fi sa gestioneze un simptom, fara a ajunge la adevarata cauza si, cu fiecare an, va lua tot mai multe medicamente,intr-un cerc vicios care se va termine la cimitir, cu multi ani mai repede decat ar fi trebuit.

Lumea in care traim astazi este una in care profitul marilor companii primeaza in fata intereselor celor multi, in care nevoia de a reduce populatia Terrei, trambitata de multi apologeti ai Noii Ordini Mondiale, da liber intoxicarii populatiei pe toate fronturile – mancare, apa, poluare electromegnetica, chemtrails...

O populatie bolnava nu poate fi creativa si este dependenta de sistemul care ii controleaza resursele de hrana si apa, de sistemul care o obliga sa faca toate tranzactiile prin banci, pentru a-i controla banii.

In toata aceasta schema, un rol important in otravirea si controlul populatiei pare sa il joace celebrele CHEMTRAILS, substanțele aruncate în atmosferă prin intermediul avionelor.

Chiar dacă agenții sistemului vor pretinde că aceste “chemtrails” sunt rodul paranoiei adepților teoriei conspirației, dovezile sunt clare si arata la ce nivel se incearca controlul populatiei.

In emisiunea de mai jos veti afla lucruri foarte importante despre CONTROLUL POPULATIEI PRIN OTRAVIRE, lucruri care ne privesc pe toti!"

Daniel Roxin