Se afișează postările cu eticheta descoperire. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta descoperire. Afișați toate postările

NASA a anuntat descoperirea a sapte noi exoplanete asemanatoare cu planeta noastra




NASA anunţă descoperirea deceniului: s-au găsit 7 planete de mărimea Pământului care orbitează aceeaşi stea într-o zonă locuibilă.

Sistemul solar a fost denumit Trappist-1 si se afla la o distanta de 40 de ani-lumina.

Anuntul a fost facut de cercetatorii de la NASA, miercuri seara, prin intermediul unei conferinte de presa difuzata pe site-ul oficial al Agentiei spatiale americane, relateaza News.ro.

Descoperirea reprezinta un nou record in domeniul cercetarii spatiale, deoarece este pentru prima data cand a fost identificat un sistem solar in care toate cele sapte planete ale sale au dimensiuni similare cu Terra.



Cercetătorii de la NASA au precizat ca trei dintre aceste exoplanete se afla in zona locuibila din jurul stelei lor, in care poate exista apa in stare lichida si astfel este posibil sa existe si forme de viata.

Cele sapte exoplanete orbiteaza in jurul stelei Trappist-1, o stea rece cu densitate scazuta, aflata la o distanta de 40 de ani-lumina, in constelatia Varsatorului. Diametrul stelei reprezinta doar 8% din cel al Soarelui. Din acest motiv, planetele din jurul ei, de dimensiunea Terrei, par foarte mari atunci cand trec prin fata stelei.



Savantii spera sa scaneze in viitorul apropiat atmosferele celor sapte exoplanete, pentru a descoperi eventuale "amprente" ale vietii, precizeaza Reuters.

Studiata cu telescoapele de pe Pamant, miscarea acestor planete blocheaza cu regularitate lumina emisa de steaua lor. Cercetatorii reusesc astfel sa determine dimensiunile si structurile planetelor, prin analiza acelor scaderi de intensitate luminoasa.
Pe trei din cele sapte planete ar putea exista apa

Trappist-1 este o stea foarte mica si rece, de aceea zona ei locuibila este foarte apropiata de stea. Trei dintre cele sapte planete ale sale se afla in zona in care este posibila prezenta apei in stare lichida, potrivit Reuters. Chiar daca cele sapte exoplanete nu intretin viata in prezent, sistemul stelar din care fac parte ar putea evolua in viitor.

Steaua Trappist-1 are o varsta de cel putin 500 de milioane de ani, insa speranta ei de viata este de 10 trilioane de ani. Prin comparatie, Soarele nostru a ajuns deja la jumatatea sperantei sale de viata, care a fost estimata la 10 miliarde de ani.

Sursa: NASA / descopera.ro

OZN-uri gravate pe monede din secolul al XVII-lea



Două simboluri care seamănă cu o farfurie zburătoare și care pot fi văzute pe monede franceze din secolul al XVII-lea stârnesc uimirea ufologilor din întreaga lume. Mulți internauți le consideră ca fiind dovada clară a faptului că fenomenul OZN este unul real iar strămoșii noștri au fost și ei martorii acestor misterioase obiecte.



Scott C. Waring, editor al revistei UFO Sightings Daily, speculează că moneda este mai mult decât o simplă dovadă a prezenței fenomenului. Faptul că francezii le-au gravat, înseamnă că aceste obiecte era foarte cunoscute de o masă mare de populație.



„Este dovada absolută a faptului că în anii 1600 francezii au fost martorii fenomenul OZN”, scrie Waring.

Scepticii cred totuși că desenul ar putea fi o floarea, o ciupercă sau un scut. Însă moneda prezentată mai sus nu este singulară. Ceva asemănător descoperim gravat și pe o altă monedă din 1648. Aici apare în partea de sus un obiect circular și mai multe săgeți îndreptate spre acesta.



Ipoteza că aceste simboluri sunt reprezentări ale unor OZN-uri este întărită și de apariția în mai multe picturi din Evul Mediu a unor obiecte similare…

sursa: www.cunoastelumea.ro / dailymail.co.uk

Teoria undelor gravitaționale, confirmată


Teoria undelor gravitaționale emisă acum un secol de omul de știință, Albert Einstein, a fost confirmată de cercetători. Einstein a prezis atunci că acceleraţia obiectelor de foarte mari dimensiuni produce modificări în spaţiu şi timp, ceea ce conduce la producerea de unde gravitaționale. Până acum nimeni nu a descoperit astfel de unde, însă, timpul s-a schimbat și pentru oamenii de știință.

Acum mai bine de 1 miliard de ani două găuri negre s-au contopit și au provocat o explozie din care a rezultat, într-o fracțiune de secundă, o energie de 1 miliard de milioane de ori mai mare decât a Soarelui. Energia este încă eliberată sub forma undelor gravitaționale care călătoresc în întregul Univers cu o viteză similară cu cea a luminii. În timpul deplasării undele comprimă spațiul într-o direcție și îl dilată în cealaltă, iar sunetul urmează direcții similare, doar că spre zonele laterale ale undelor. Comprimările și dilatările sunt slăbite atât de mult pe parcursul deplasării undei, încât ele par să dispară la un moment dat. Fenomen care i-a făcut pe cercetători să constate că acestea nu vor putea fi niciodată detectate de suprafața Terrei.

Ei bine, lucrurile nu se termină după primul punct din propoziție, așa că, cercetătorii au vrut să meargă mai departe. În Loisiana și Washington, două detectoare performante au fost amplasate pentru a detecta prezența undelor, iar pe 14 septembrie 2015, specialiştii din cadrul LIGO au observat o undă de lumină, pe care au transformat-o apoi în undă de sunet. Ghici ciupercă ce era? Ecoul provocat de explozia celor două găuri negre, din urmă cu aproximativ 1 miliard de ani.

Cercetarea acestor sunete a revoluționat domeniul astronomiei, astfel că acum putem face observaţii vizuale asupra Universului şi putem studia sunetele provocate în timpul activităţilor obiectelor cosmice.



Sursa: http://esttv.ro/

Galaxia noastră găzduieşte sute de miliarde de planete...


Galaxia noastră găzduieşte mult mai multe planete decât se credea până acum. Astronomii au anunţat că fiecare dintre cele 100 de miliarde de stele existente în Calea Lactee are, în medie, cel puţin o planetă ca partener.

Descoperirea subliniază o schimbare radicală în modul în care sunt percepute sistemele planetare din cosmos de către oamenii de ştiinţă. Propriul nostru sistem solar, considerat a fi unic până de curând, este doar unul dintre miliarde.

Până în aprilie 1994, niciun alt sistem solar nu fusese descoperit, dar de atunci numărul acestora este într-o continuă creştere. Telescopul spaţial Kepler descoperă noi sisteme solare în mod constant.

"Planetele sunt regula, nu excepţia", a explicat Arnaud Cassan, astronomul şef al Institutului de Astrofizică din Paris. Acesta a coordonat o echipă de 42 de oameni de ştiinţă, dedicând 6 ani studiului a milioane de stele situate în centrul galaxiei Calea Lactee. Cercetarea reprezintă cel mai amănunţit efort de a măsura prevalenţa planetelor în galaxia noastră.

Pentru a estima numărul planetelor, Dr. Cassan şi colegii săi au studiat 100 de milioane de stele situate la distanţe de 3.000 - 25.000 de ani-lumină de Pământ. Apoi, numărul de planete descoperite a fost comparat cu cele din alte studii, în cadrul cărora s-au folosit alte tehnici de detectare, pentru a crea un eşantion statistic reprezentativ pentru galaxia noastră al stelelor şi al planetelor ce le orbitează.


Conform calculelor cercetătorilor, majoritatea stelelor aflate în Calea Lactee (care numără cel puţin 100 de miliarde, conform ultimelor estimări) au una sau mai multe planete.

Aproximativ 66% dintre stele găzduiesc o planetă cu o masă de 5 ori mai mare decât cea a Terrei, iar jumătate dintre stele au o planetă cu o masă similară cu cea a lui Neptun (de 17 ori cât cea a Pământului). Aproape 20% dintre stelele detectate sunt orbitate de o planetă gazoasă gigantică (precum Jupiter, sau chiar mai mare).

"Putem alege orice stea, la întâmplare - cu siguranţă există o planetă ce o orbitează", a afirmat Uffe Grae Jorgensen, astronom la Universitatea din Copenhaga, Danemarca.

Cercetătorii au făcut o altă descoperire care până acum părea de domeniul SF: milioane de planete pot orbita două stele.

"Începem să descoperim un sistem planetar nou, care nu seamănă deloc cu ceea ce există în sistemul nostru solar", a explicat William Welsh, astronom la Universitatea San Diego State.

Deoarece Calea Lactee găzduieşte mult mai multe planete decât se credea până acum, şansele ca una dintre acestea să găzduiască forme de viaţă sunt mai mari, au conchis cercetătorii.

Sursa: Wall Street Journal / descopera.ro

Transformarea alchimica, datorata emisiilor solare


"Premiile Nobel in anul 2010, pentru Chimie si Fizica au fost acordate pentru cercetarile legate de atomul de carbon. Premiul Nobel pentru Chimie a mers la trei oameni de stiinta, pentru dezvoltarea unui set de instrumente privind modificarea atomilor de carbon, in timp ce premiul pentru Fizica a fost primit de doi fizicieni rusi pentru studiul lor asupra proprietatilor remarcabile ale graphenelor - un element structural de baza a unor carboni alotropi, inclusiv grafit.
In timp ce se anunta Premiul Nobel pentru Fizica, Academia Regala Suedeza de Stiinte, a declarat: “atomii de carbon, baza tuturor formelor de viata cunoscute pe Pamant, ne-au surprins din nou.”
Ei nu-si dau seama cat de importanta este declaratia lor; pentru ca ceea ce am vazut in graphene este doar o mica parte din minunile de care este capabil carbonul. In special ceea ce ne asteapta in viitorul foarte apropiat!
Inainte de a dezvalui forma de carbon care va schimba fiecare aspect al vietii noastre, atat de complet si atat de drastic, aduc in atentia dumneavoastra evenimente legate de alte cateva stiri, din ultimele saptamani.
Recent a existat un val de ingrijorare in cercurile stiintifice cu privire la descoperirea influentei Soarelui asupra dezintegrarii elementelor radioactive pe Pamant. S-a constatat ca un anumit tip de emisii ciudate ale Soarelui cauzeaza mutatii pe Pamant. Influenta sa asupra ratelor de dezintegrare ale unor elemente cum ar fi Carbon-14, a fost deosebit de ingrijoratoare si neasteptata. Atomii de carbon, dupa cum s-a declarat anterior, sunt componenta de baza a vietii, asa cum o stim; iar Carbon-12 este forma cea mai abundenta de carbon pentru aproximativ 99% dintre toate formele cunoscute de carbon. Acesta este izotopul de carbon, care consta din 6 protoni, 6 electroni si 6 neutroni – deci 6-6-6. Va suna familiar?
Dupa oxigen, al doilea element cel mai abundent din corpul uman este Carbon-12. Prin incinerare corpul uman se intoarce in starea sa, de Carbon-12. Dupa hidrogen, heliu si oxigen, care sunt toate gaze, Carbon-12 este cel mai abundent element din Univers. Carbon-12 este, de asemenea, unul dintre cele 5 elemente care compun AND-ul uman. Astfel, Carbon-12 este intr-adevar, elementul cel mai important in ceea ce priveste viata, asa cum o stim astazi. Aceasta este, probabil, ceea ce se scria in Apocalipsa cu privire la numarul 666, care era numar de om (sau numarul fiarei). Acesta este numarul lui Carbon-12 care este baza corpului fizic al omului in legatura cu Universul fizic.
Acest lucru este deosebit de semnificativ daca intelegem ce se asteapta prin aceasta transmutatie de Carbon-12, care va conferi Omului puteri supraomenesti si care va aduce un progres tehnologic pana la redundanta completa.
Fiecare lucru are timpul sau: un timp pentru a descoperi, un timp pentru a sarbatori. Acum este timpul pentru a descoperi acest secret al tuturor secretelor, adica Secretul Alchimic al Pietrei Filozofale, care transforma, in sens simbolic, totul in aur. Secretul Elixirului Vietii. Secretul Ambrosiei, nectarul nemuririi !
Pana la urma, Secretul Ascensiunii, deoarece functia sa principala este de a ajuta la Inaltare si la formarea unui Portal spre dimensiunile superioare.
Secretul Carbonului-7!
Izotopul de Carbon-7, nedescoperit pana in prezent, are 6 electroni, 6 protoni si doar 1 neutron. Este un element echivalent al sistemului energiei Kundalini, precum si cubului lui Metatron.
Ca si elementul fier, care are capacitatea de a sustine un camp magnetic in jurul lui, Carbon-7 are capacitatea stranie de a crea campuri hiperdimensionale, cum ar fi campurile mentale. Astfel, se pot amplifica gandurile, multidimensional, la fel cum Fierul si Cuprul pot amplifica intr-un transformator campurile magnetice.
Firesc, acest lucru se formeaza si in creierul adeptilor spirituali atunci cand acestia au experiente in afara corpului sau in timpul realizarii altor fenomene supranaturale, cum ar fi bilocatia, materializarea, etc. In timp se formeaza o stralucire, un halou (nimb de lumina) in jurul fiintelor extrem de evoluate, iar aceasta se datoreaza producerii in exces de neutroni, atunci cand Carbon-12 se transmute in Carbon-7, in interiorul creierului lor. Cu toate acestea, Carbon-7 se descompune foarte rapid in alte forme de materie; prin urmare este aproape imposibil de detectat acest element Carbon-7, direct in corpul uman.
Istoria si Religia ne-au oferit mai multe indicii cu privire la identitatea acestui minunat element, prin notatii criptice, simboluri si texte enigmatice. Aceasta ocultare a fost necesara pentru protejarea cunoasterii, deoarece, ajunsa in maini gresite, ar fi putut duce la distrugerea acestei planete. Aceasta este puterea sa!


Aceste riscuri predomina si acum, insa exista 2 motive principale pentru revelarea acestei cunoasteri in momentul de acum:
1. Suntem acum in pragul celei mai mari si importante schimbari prin care umanitatea a trecut vreodata. A venit timpul ca toate secretele sa fie descoperite, implicit acest secret care a fost pastrat o lunga perioada de timp. Natura a vorbit, prin diferite semne, anuntand ca timpul pentru ca acesta sa fie dezvaluit, a sosit.
2. Desi structura atomica si proprietatile acestui element minunat sunt relevate aici, este extrem de dificil de a sintetiza Carbon-7 intr-un laborator, in afara de scumpele acceleratoare de particule.
In sistemul Kundalini, aceasta configuratie 6-6-1 este reprezentata de partenerii de sex masculin si feminin, prin cele 6 chakre inferioare plus a 7-a chakra, Sahasrara, care este neutra.
In iudaism, Metatron, care este considerat a fi mediator a lui Dumnezeu, este adesea reprezentat printr-un cub format din 13 cercuri, din care 1 cerc central, inconjurat de 6 interioare si 6 exterioare.
In crestinism, Da Vinci, in Cina cea de Taina, infatiseaza un moment inainte de rastignirea lui Hristos si, ulterior Invierea si Inaltarea, infatisata de o reprezentare simbolica a configuratiei 6-6-1, adica cei 6 apostoli asezati de fiecare parte a lui Isus Hristos.
Este interesant de notat ca ambele energii Kundalini, Metatron si Hristos, sunt vehicule ale Maicii Domnului, chiar daca fac parte din sisteme spirituale diferite.
Toate acestea sunt stiute de civilizatiile avansate de dincolo de planeta noastra, care au fost uitate de noi, peste milenii. Eliberarea acestor informatii, in acest timp, este de asemenea menita sa accelereze Divulgarea Secretului. Aceasta cunoastere, are puterea de a amplifica mintea umana si va face ca toate progresele tehnologice si ale sistemelor economice sa devina complet redundante (adica sa contina informatii identice in mai multe parti ale aceluiasi sistem de informatii), deorece in timpul de manifestare al Abundentei care ne asteapta dupa 2012, tehnologia si banii nu vor mai avea nici o valoare.
In perioada post Divulgare, mintea colectiva a Omului va suferi o schimbare cuantica expansiva. O masa critica a omenirii va trece de la o viata egocentric-materiala la o viata fara de ego, plina de iubire si spiritualitate.
Activitatea Soarelui, in aceasta perioada, va duce la transformarea finala, care va fi transmutarea Carbonului-12 din AND-ul uman, in Carbon-7. Acest lucru va permite omului sa supravietuiasca dublului “cataclism” de schimbare a polilor si migrarii Noului Pamant spre dimensiunile superioare."

A fost descoperită cea mai apropiată planetă similară Pământului, ce ar putea găzdui viaţă!


Cercetătorii de la NASA au anunţat că telescopul Kepler a făcut o descoperire uimitoare: o planetă similară Terrei, ce ar fi o gazdă ideală pentru oameni. Este cea mai apropiată planetă de acest tip descoperită până acum, fiind aflată în afara sistemului nostru solar.

"Este o descoperire uimitoare, care va dăinui în istoria omenirii", a comentat Geoff Marcy de la Universitatea din California, unul din pionierii domeniului «vănâtorii de planete».

Planeta proaspăt descoperită se găseşte în "zona Goldilocks", aşa cum este denumită de către astronomi regiunea ideală pentru formele de viaţă similare celor de pe Terra. În zona Goldilocks, planeta nu este nici prea aproape de steaua sa (ca apa să fiarbă), dar nici prea departe (ca apa să îngheţe). Temperatura la suprafaţa planetei descoperite este de 22 grade Celsius, afirmă oamenii de ştiinţă.


Cercetătorii au denumit planeta Kepler-22b şi afirmă că se aseamănă cu Pământul în multe aspecte: orbitează o stea similară cu Soarele, la aproximativ aceeaşi distanţă. Un an pe Kepler-22b durează 290 de zile, iar cercetătorii afirmă că este foarte probabil ca pe suprafaţa planetei să se găsească roci şi apă.

Kepler-22b diferă de Terra într-un singur aspect semnificativ: este de 2,4 ori mai mare decât planeta noastră. De aceea, cercetătorii afirmă că e puţin probabil ca pe suprafaţa acesteia să se găsească forme de viaţă. Cercetătorii spun că este posibil ca planeta să fie acoperită de un ocean imens. Natalie Batalha, cercetător în cadrul echipei Kepler, a afirmat că "nu este deloc imposibil ca acel ocean să găzduiască viaţă".

Kepler-22b se află la 600 de ani-lumină de Pământ, fiind cea mai apropiată planetă similară Terrei descoperită până acum. Cu tehnologia actuală, o navetă spaţială ar avea nevoie de 22 de milioane de ani pentru a efectua o călătorie de pe Terra până la Kepler 22-b.

Echipa de oamenilor de ştiinţă de la Kepler foloseşte telescoape la sol şi telescopul spaţial Spitzer pentru a revizui observaţiile făcute de navele spaţiale cu privire la alte planete. În timpul misiunii de trei ani şi jumătate a misiunii Kepler, telescopul examinează stelele aflate între constelaţiile Cygnus şi Lyra. Telescopul Kepler detectează planetele care trec prin faţa stelelor.


În ultima perioadă, numărul planetelor de acceaşi mărime cu Pământul sau mai mare decât planeta noastră a crescut cu mai mult de 200.

Echipa de oameni de ştiinţă de la Kepler găzduieşte zilele acestea o conferinţă specială la Ames, care se desfăşoară în perioada 5-9 decembrie.

În cadrul acesteia, cercetătorii au anunţat că au descoperit 1.094 de noi planete. De la ultimul catalog al planetelor identificate de NASA, lansat în februarie trecut, numărul planetelor a ajuns la 2.226.

Dintre acestea 207 sunt aproximativ de mărimea Pâmântului, 680 sunt mai mari decât Pâmântul, 1.181 sunt de aceeaşi mărime ca Neptun, 203 ca Jupiter şi 55 mai mari ca Jupiter.



Sursa: descopera.ro / adevarul.ro

Descoperiri arheologice care ii reduc la tacere pe occidentali


„România este vatra a ceea ce numim Vechea Europă, o entita-te culturală cuprinsă între 6500-3500 î.Hr. axată pe o societate matriarhală, teocratică, paşnică, iubitoare şi creatoare de ară (…). Uluitoarele descoperiri făcute în România şi alte ţări învecinate după al doilea război mondial, asociate datărilor cu radio-carbon, au făcut posibilă înţelegerea importanţei începuturilor culturii „vechii Europe”, o cultură a unei societăţi de agricultori. A devenit, de asemenea, evident că această străveche civilizaţie europeană precede cu câteva= milenii pe cea sumeriană”
Maria Gimbutas, „Civilizaţie şi cultură"

Şi astăzi se discută în contradictori despre originea şi civilizaţia dacoromânilor. Chiar de către istoricii şi cercetătorii români. Originea pură a strămoşilor noştri este contestată. Însă, descoperirile arhelogice vin în ajutorul nostru. Paleontologii au stabilit că omul de Neanderthal a trăit în urmă cu 100.000 de ani, iar cel de la Ceo-Magnon cu circa 35.000. Fratele nostru oltean de la Buciuleşti, comuna Tetoiu, jud. Vâlcea, pe Valea lui Grăuceanu are o vechime de 1.900.000-2.000.000 ani!!! Descoperirea îi aparţine savantului Dardu-Nicolăescu-Plopşor. Cum e posibil?!...


Aşa cum marile popoare ale lumii s-au format în bazinele hidrografice ale marilor fluvii şi poporul nostru s-a format în bazinul hidrografic al Dunării. „Este uimitoare coincidenţa aproape perfectă între teritoriul fostului regat al Daciei, atestat documentar, de pe vremea lui Burebista şi conturul bazinului hidrografic al Dunării, de la Viena şi până la vărsarea în Marea Neagră. Această coincidenţă confirmă faptul că bazinul hidrografic al Dunării a fost leagănul de formare şi supravieţuire multimilenară a poporului pelasgo-traco-geto-daco-valaho-român” (1!).

Săpăturile arheologice făcute sub auspiciile Academiei Române în zona defileului Dunării, cu ocazia deschiderii în 1964 a şantierului „Porţile de Fier”, au scos la iveală vestigii de o importanţă covârşitoare, care atestă existenţa vieţii în această zonă din cele mai vechi timpuri. Cercetătorul arheolog Vasile Boroneant (n.1930), membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, laureat al Academiei Române, a lucrat pe acest şantier împreuină cu cercetătorul arheolog Mihai Davidescu (n.1930), sub îndrumarea Profesorului Constantin Nicolaiescu Plopşor (1901-1968), membru corespondent al Academiei Române, director al Centrului Academiei Române de la Craiova.

Lucrările arheologice au acoperit o întindere de peste 180 de km din aval de Moldova Veche şi până la Ostrovul Mare. Cele mai vechi urme de viaţă din zonă au fost datate cu 35.000 ani î.e.n, descoperite în peşterile Chindiei şi Livadita de la Coronini, localitate situată la 7 km în aval de Moldova Nouă. Urmează vestigiile descoperite la Cuina Turcului, de la Dubova, în Cazanele Mari la 17 km în amonte de Orşova, pe malul românesc al Dunării, datate cu 11.000 ani î.e.n. La Schela Cladovei s-au descoperit şi una dintre cele mai vechi aşezări dacice de pe Dunăre din sec. IV î.e.n., cu vestigii ceramice specifice: ceaşca dacică.
Mi-ar trebui mult spaţiu tipografic pentru a prezenta toate descoperirile arheologice din această zonă, descoperiri care au făcut obiectul unor numeroase comunicări ştiinţifice Între 30 martie şi 2 aprilie 2000 în Scoţia, Universitatea din Edinburgh a organizat Conferinţa Internaţională „The Iron Gates in prehistory” (Preistoria Porţilor de Fier) ca semn de preţuire acordat importantelor vestigii scoase la lumină în defileul Dunării între Carpaţi şi Balcani.

„Nu sunt de neluat în seamă nici informaţiile pe care ni le transmite V. Flaccus (m.90 e.n.) care, referindu-se la drumul argonauţilor (din sec. XIII î.e.n.), spune că aceştia au văzut pe porţile templului Soarelui din cetatea lui Arietes: „reprezentarea înfrânderii egiptenilor, conduşi de Sesostris, de către geţi”.Dar Diodor din Sicilia (c.80-c.21 î.e.n.), în istoria lumii antice de la origini şi până la războiul lui Cezar în Galia din 58-51 î.e.n. intitulată „Biblioteca istorică”, prezintă campania egipteană din Tracia condusă de Sesostris, se pare din timpul domniei faraonului Ramses al II-lea (1290-1224 î.e.n.) (2).

Dacă la toate acestea se mai adaugă şi informaţiile recente, ale studiilor mineralogice de laborator, care au confirmat că aurul din sarcofagele egiptene provine din Transilvania, înseamnă că istoria ţării noastre are rădăcini adânci prin vestigiile şi documentele atestate din antichitate şi până în prezent, iar legenda se poate transforma în istorie veridică. În acest sens, o privire mai atentă asupra descrierii faptelor argonauţilor din secolul XIII î.e.n. îmbarcaţi pe nava „Argo” şi plecaţi în căutarea lânii de aur spre ţara denumită Colhida pare să ducă la concluzia că aceştia au trecut pe la „Porţile de Fier”. Scrierile din vechime ale lui Pindar (462 î.e.n.) şi ale lui Apollonios din Rhodos (295-230 î.e.n.) oferă un număr iompresionant de mare de coincidenţe între denumirile mitice ale unor personaje şi locuri din antichitate şi denumirile de azi ale unor localităţi situate pe teritoriul ţării noastre. Pe traseul de la vărsarea Dunării în Marea Neagră la punctul de confluenţă al Tisei cu Dunărea şi apoi al punctului de confluenţă al Someşului cu Tisa, mergând spre amonte, se ajunge în zona Mediaşului Aurit din nordul Munţilor Apuseni, pe cursul mijlociu al Someşului. Pe acest traseu se găsesc o seamă de localităţi ale căror denumiri de azi coincid în mod bizar cu titularurile mitice care ne-au fost transmise din antichitate. Această observaţie l-a făcut pe cercetătorul ştiinţific geolog Mircea Ticleanu să adopte ipoteza şi să finalizeze un studiu în care a demonstrat că drumul pe ape al argonauţilor a urmat traseul pe Dunăre. Apollonios, la vremea lui, a plasat destinaţia finală a expediţiei în Caucaz. Dar informaţiile de atunci se pare că situau Caucazuil la vestul Mării Negre după cum ne-o confirmă atât scrierile lui Ammianus Marcellinus (330-c.400 e.n.), general roman şi istoric, care aminteşte în secolul IV e.n. de un ţinut „Caucaland” situat pe malul stâng al Dunării la marginea bazinului Panonic, a cărei descriere corespunde cu Munţii Apuseni de la vestul Mării Negre…

Cu toate acestea, pentru occidentali, România este ţara romilor, a hoţilor, cerşetorilor. Aceştia să fie cel mai vechi popor din Europa? Nu se pupă cu orgoliul britanicilor, francezilor, germanilor etc. România este la mâna unor „dizidenţi de catifea”, care, după decembriue 1989 nu au scris nimic. Dar se produc zilnic pe sticla televizoarelor, lucrând după „reţete” stabilite în altă parte. Privitul spre Vest a devenit sport naţional…

În ziua de azi se duce o politică perfidă pentru distrugerea acestui popor. Ce putem face? Noi, cei care mai cunoaştem câte ceva, să le popularizăm. Voi? Să nu uitaţi! Şi să cultivaţi aceste lucruri copiilor şi nepoţilor voştri. Şi nu mai căutaţi mistere în afara ţării. Pentru că există nenumărate dovezi ale civilizaţiei care ne-a precedat, dovezi care atestă că pe aceste meleaguri au trăit oamenii primordiali, care s-au răspândit în toată Europa şi pe toate continentele, dând naştere civilizaţiilor care acum ne ignoră. Acestea sunt adevăratele mistere uitate.

„La Congresul Mondial de Istorie, care a avut loc la Montreal, în Canada, în septembrie 1995, la care istoricii români nu au fost admişi, s-au emis o serie de teze, cel puţin bizare, după care statul şi naţiunea etnică ar fi nişte aberaţii sângeroase, care au provocat în ultimele secole cele mai îngrozitoare tragedii, încât ele trebuie să dispară, cedând locul „naţiunii culturale”. Prin „naţiuni culturale” autorii tezelor respective înţeleg religiile occidentale. Ca atare, frontierele trebuie…modificate, pentru că ele numai corespund „criteriilor culturale”, după care ar urma „spiritualizarea” lot, cum le place unora să spună. Primele victome se cunosc: Jugoslavia şi Cehoslovacia” (2).

Din păcate, aceste jalnice teze sunt promovate în paginile aşa-ziselor manuale de istorie alternativă. De fapt o „Românai suverană şi independentă”, cum suna şi generosul crez politic al seniorului Coposu, nu cred că mai este posibilă. Am devenit un fatalist deoarece totul concură la recroirea geografiei politice europene. Subjugarea României a devenit totală. Acum se intenţionează ca din guvernul Boc să facă parte un ministru din C.E…

Dacă chinezii ori japonezii ar avea o cetate ca Sarmisegetusa Regia, ar transforma-o în lor de pelerinaj.

DIN NEGURA TIMPULUI

România este leagănul tuturor civilizaţiilor. Pământul Ardealului este „Grădina Maicii Domnului” şi locul de unde au plecat cele 12 trburi în lume. Dar noi, românii, rămânem ac eeaşi ignoranţi, cărora nu le pasă de istoria neamului. În loc să fim mândri că suntem poporul primordial.

De ce ne este frică de ceea ce am fost?...

Descoperirile din perioada 1960-2000 în arhive şi biblioteci din ţară şi din străinătate a sute de cuvinte româneşti, provenite din fondul autohton geto-dac în vocabularul popoarelor italian, francez, spaniol, englez, irlandez, grec etc. reprezintă adevărate piese de aur pentru cunoaşterea istoriografiei româneşti. La neamurile celtice din regiunea Walace (Marea Britanie) a fost identificată rugăciunea Tatăl Nostru, aşa cum îl rosteau românii din Muntenia, Moldova şi Transilvania. Filologii români şi străini au mai descoperit:

- în cea mai veche cronică turcească, intitulată „Ogusnam”, adusă în actualitate de istoricul român de naţionalitate turcă Ali Ekrem, tipărită în germană, franceză şi rusă, se menţionează existenţa, în anul 839, a unei Ţări a Românilor la nord de Dunăre, până spre Nipru. Se mai menţionează că „Ţara Românilor” s-a confruntat cu cumanii, deci ţara avea o armată şi o administraţie bine pusă la punct. Despre această cronică istoricii şi specialiştii noştri nu au aflat că există;

- în Atlasul german din 1826, pe o hartă care ilustrează popoarele Europei din răsărit în anul 900, se specifică „Wahalen oder Rumumy”, pe teritoriul ce se întindea din Panonia până la Nipru. Totodată se menţionează şi existenţa a cinci voivodate româneşti, adică a unor ţărişoare locale;

- „descoperirea scrisorii unui conducător chazar, referitoare la secolul al VII-lea e.n. din care rezultă existenţa în Transilvania a „ţării Ardil”, adică a ţării Ardealului, termen curat românesc, apărut cu două secole înainte de invazia triburilor migratoare războinice ungare în Bazinul mijlociu al Dunării, ceea ce dovedeşte că ungurii au fost aceia care au împrumutat termenul de Ardeal din limba română, după topica limbii maghiare, Erdely ” (3).
- descoperirea în Biblioteca naţională din Budapesta a lucrării lui Lukacs Karoly, preot romano-catolic şi arheolog, care a păstorit peste zece ani în regiunea Balatonului, unde a făcut cercetări arheologice, identificând urme materiale ale unor castele, biserici şi cetăţi voivodale româneşti în sec. al X-lea. Chiar de pe timpul invaziei triburilor migratoare ungare. Lucrarea a apărut în anul 1937 la Tipografia Episcopatului romano-catolic din Oradea, unde, preotul a fost mutat. Cartea respectivă nu a fost găsită în nici o bibliotecă din România!

- a fost descoperită cronica împăratului german Friederic al II-lea Barbarossa. Pentru anul 1189 în ea se stipulează existenţa unei ţări româneşti numită „Walahia” între Dunăre şi Munţii Carpaţi, condusă de un principe. Sunt descrise cu lux de amănunte graniţele, iar principele ţării, într-un dialog cu împăratul, şi-a afirmat suveranitatea;

- au fost descoperite sursele documentare ale lucrării „Cosmographie”, scrisă în limba română cu alfabet geto-dac, de către Aeticus Dunăreanu, ilustru cărturar şi explorator român din sec. al IV-lea.

NE ESTE FURATĂ ISTORIA


La polul opus se situează evenimente pe care autorul le trece la capitolul „conspiraţii”: de-a lungul timpului, numeroase documente istorice cu privire la strămoşii noştri s-au pierdut într-un mod cu totul straniu. Astfel, „Dacia”, jurnalul împăratului Caius Ulpius Traianus, s-a pierdut; „Getica”, o lucrare scrisă de Criton, medicul personal al lui Traian, a avut aceeaşi soartă; „Istoria geţilor”, scrisă de prelatul-filozof Dios Chrysostamos, s-a pierdut într-un mod cu totul ilogic pentru un filozof de asemenea talie, numit şi Ioan Gură de Aur. „Getica”, o lucrare de sinteză a lui Dios Cassius Coceianus, nepotul filozofului menţionat mai sus, a avut aceeaşi soartă. Alexandrianul Appianus, istoric grec, a scris o impresionantă lucrare în 24 de volume, numită „Istoria Romanilor”. Un lucru foarte curios: s-a pierdut doar volumul al XIII-lea, în care se relata amănunţit chiar cuceririle romane în Dacia. Caninius a scris în versuri istoria expediţiei lui Traian. S-a pierdut! Plutarh a scris o biografie a lui Traian pierdută fără urmă. Ammianus Marcellinus a scris 31 de cărţi în care tratează istoria romană de la împăratul Nerva până la Valens. Şi din acestea au dispărut doar primele 13, cele care tratau istoria cuprinsă între anii 96 până la 350. Tocmai cele care vorbeau despre Dacia. Apollodor din Damasc, celebrul arhitect, a descris detaliat construcţia podului peste Dunăre într-o carte. A dispărut. Opera marelui Ovidiu, exilat la Tomis, a rămas aproape intactă, cu excepţia poeziilor scrise în limba geţilor. Care au dispărut!
Să mai spună cineva că toate acestea nu fac parte dintr-o „conspiraţie” împotriva contemporanilor autohtoni. Pentru a nu cunoaşte istoria strămoşilor noştri!

Lista nu se opreşte aici. Martin Opitz, reprezentant al literaturii germane, numit de către Mihai Ibaşcu „cel mai de seamă poet al veacului său”, a sosit în Transilvania la invitaţia principelui Gabriel Bethlen. Timp de 12 ani a adunat material pentru lucrarea „Dacia antiqua”, inclusiv colindând ţinuturile transilvane. În anul 1639 moare răpus de ciumă la Danzig, iar manuscrisul său a dispărut în condiţii suspecte! Iată câteva nemuritoare versuri scrise de acest poet, necunoscute publicului din ţara noastră:

„Călcând în goană goţii Din depărtate Asii
Cu alţii-n şir grăbit grăbit Venind pe cai gonaci
Al Daciei şi-al Romei Pe greci să îi răpună
Pământ de mult râvnit Pe Misii şi pe Traci,
Nu şterg a voastre nume Cu biciul nici Atilla
Cum nu v-au nici învins Cu hoardele de sciţi
De v-aţi păstrat lumina Nu pot frânge neamul
Aşa cum e înscris. Nepieritoarei ginţi.

Într-un năvalnic tropot
năvala lor zoreşte.
Iar slavii vă-nconjoară
Ca marea într-un cleşte”.

Despre limba strămoşilor noştri, cu excepţia „Codex Rahonczy” (îl voi prezenta în alt articol) şi a unor inscripţii, nu ne-au parvenit date concrete. După ce Bogdan Petriceicu Haşdeu a dovedit existenţa unui substrat dacic al limbii române, s-a s-a încercat discreditarea sa morală şi ştiinţifică. Chiar de către latiniştii români. Pentru ca lucrarea sa „Mitologia dacilor”, să dispară.

Nici siturile nu au fost cruţate. Munţii Orăştie au fost sistematic prădaţi şi jefuiţi de tezaurele lor istorice, mărturii ale unei civilizaţii şi culturi geto-dacice de nepreţuit. Începutul l-au făcut romanii. „În Evul Mediu, Regii Ungariei şi Austriei, Matei Corvin şi Carol al VI-lea, au organizat pe Mureş, şi pe Dunăre, interminabile convoaie de transport cu relicve arheologice destinate pierzării spre Budapesta şi Viena. În luna septembrie a nului 1832 arheologul J. Ackner a descoperit la Sarmisegetusa o foarte frumoasă, interesantă, dar şi extrem de reprezentativă piesă arheologică: „Victoria dacică” înconjurată de genii, un mozaic care, printre altele, avea ornamente vegetale încrustate cu misterioase simboluri, care înconjurau un înscris tainic, rămas nedescifrat. Această relicvă, atât de preţioasă pentru neamul nostru, a dispărut fără urmă. Întrebat în epocă, arheologul maghir E. Ballum a declarat că ştie unde se află acest mozaic, dar „nu poate divulga adevărul din motive politice” (4).

În anul 1882, la un congres ţinut în Sibiu, Gheorghe Bariţiu a izbucnit în lacrimi mărturisind public cele două vise pe care nu le-a putut îndeplini: salvarea Sarmisegetusei şi deschiderea ueni universităţi româneşti în Ardeal.

Nu multe persoane cunosc că pe Insula Şerpilor, în secolul al XIX-lea, se găseau ruinele unui imens templu antic închinat lui Apollo. Practic, au fost demolate complet şi transportate la Moscova, unde au dispărut.
Şi geografiile care descriau teritoriile dacice au dispărut. Marele Strabon a scris o carte despre Tracia şi Dacia, care a dispărut. „Marele geograf Marin din Tyr descrisese în amănunţime teritoriile locuite de geţi şi daci, dar lucrarea sa nu a ajuns până la noi, decât într-o palidă măsură, prin intermediul unei prezentări făcute de Ptolemeu” (5).

Din hărţile antice nu s-a păstrat nici una care să înfăţişeze Dacia veche. În schimb, lucru foarte curios, s-au păstrat cele care reprezintă Dacia de după cucerire.

Chiar în mediile academice se vorbeşte foarte puţin despre strămoşii noştri. De ce? Pentru că sunt „barbari”. Dacă vrem în Europa trebuie să susţinem că „de la Râm ne tragem”, trebuie să ne uităm trecutul şi tradiţiile. Toţi guvernanţii de după decembrie 1989 au lăsat în paragină vestigii inestimabile ale trecutului!

A fost descoperită o nouă inscripţie maiaşă ce face referire la 2012!


Institutul de Arheologie din Mexic a recunoscut ieri existenţa celui de-al doilea artefact maiaş pe care este înscripţionat un text ce face referire la data de 21 decembrie 2012. Oficialii mexicani resping, însă, orice teorie care sugerează că maiaşii ar fi prezis că această dată va aduce sfârşitul lumii.

Până acum, majoritatea experţilor cunoşteau o singură inscripţie maiaşă ce făcea referire la această dată, o tabletă de piatră din situl arheologic Tortuguero. Ieri, însă, Institutul Naţional de Antropologie şi Istorie din Mexic a dat publicităţii un comunicat în care se precizează că o altă inscripţie, găsită în situl arheologic Comalcalco, face referire la controversata dată.

Arturo Mendez, purtătorul de cuvânt al instituţiei mexicane, a afirmat că fragmentul de cărămidă ce conţine respectiva inscripţie a fost descoperit acum câţiva ani, fiind studiat intens de specialiştii institutului. Acum, inscripţia este păstrată într-o colecţie privată a institutului, la care publicul nu are acces.

"Cărămida de la Comalcalco", cum este supranumit artefactul, datează de acum 1.300 de ani. Anumite pasaje sunt dificil de citit, însă ultimele simboluri au fost interpretate de cercetători. Astfel, inscripţia se încheie cu fraza "Va coborî din cer". Experţii spun că este cel mai probabil vorba despre Bolon Yokte, un misterios zeu maiaş asociat atât cu războiul, cât şi cu creaţia.

Arheologii spun că poziţia în care a fost găsită cărămida, cu inscripţia spre interiorul zidului, sugerează că maiaşii nu au intenţionat ca mesajul înscris pe ea să fie citit.

Cercetătorii institutului resping teoriile conform cărora data inscripţionată reprezintă momentul de start al apocalipsei. "Gândirea mesianică occidentală a răstălmăcit cosmogonia civilizaţiilor străvechi, precum civilizaţia Maya", anunţă comunicatul Institutului.

Experţii institutului afirmă că maiaşii considerau că timpul parcurge o serie de cicluri care încep şi se termină cu regularitate, fără a crede că finalul unui ciclu are consecinţe apocaliptice.

Deoarece zvonurile care sugerează că maiaşii ar fi prezis un eveniment apocaliptic în 2012 continuă să circule pe Internet, institutul va organiza săptămâna viitoare o întrunire a celor mai importanţi 60 de experţi în cultura Maya, pentru a "limpezi incertitudinile care există referitor la calendarul maiaş". Evenimentul va avea loc la Palenque, un important sit arheologic din Mexic.

Sursa: Associated Press / descopera.ro

Revelaţiile Piramidelor

The Revelation Of The Pyramids (2011)

"Bazat pe cartea cu acelaşi nume, a scriitorului francez Jacques Grimault, rodul a 37 de ani de cercetări ale sit-urilor arheologice din Egipt, China, Peru şi Mexic, documentarul The Revelation Of The Pyramids, în regia lui Patrice Pooyard şi narat de actorul Brian Cox, lansat în data de 22 august 2011, este fără îndoială un film ambiţios şi fascinant, care consideră dezlegat misterul celei de-a şaptea minuni a lumii antice, Marea Piramidă de la Giza.

Deşi subiectul este el însuşi unul antic, deja, intens dezbătut în ultimele decenii dedicate informaţiei audio-vizuale, care s-ar putea crede că nu ne mai poate oferi mari surprize, mai ales după acel documentar excelent în cinci episoade, The Pyramid Code, al profesoarei canadiene Carmen Boulter, pe care l-am postat printre primele pe acest blog, trebuie să recunosc că acest film este extrem de interesant, chiar dacă realizatorii dau dovadă de aroganţă prin declaraţiile emfatice de la început de film.

Regizorul încearcă să păstreze o atitudine cumva echidistantă, prezentând opiniile ambelor tabere, pe de o parte ale egiptologilor ruginiţi şi închistaţi, înţepeniţi într-o viziune de şcoală primară, pe care nu sunt capabili s-o depăşească, fiindcă şi-au clădit carierele în baza ei, iar pe de altă parte, ale unor oameni de ştiinţă, ingineri şi artizani mult mai deschişi la minte, dispuşi să conteste mituri şi să pună întrebări pertinente, imposibil de evitat, dat fiind nivelul tehnologic implicat de o construcţie de talia Marii Piramide.

Ignorând evidenţele şi chiar bunul simţ, indivizi cu cariere "academice" solide, ca Jean-Pierre Adam, arhitect şi arheolog la Centre national de la recherche scientifique, director ar Biroului de arhitectură antică din Paris, între 1972 şi 2003, continuă să pedaleze sfidător pe simple ipoteze, prezentate vreme de zeci de ani ca certitudini, fiindcă un lucru este mai mult decât clar: nu există izvoare arheologice şi nici relatări ale anticilor care să clarifice cine anume, când, în ce scop şi cu ce tehnologii a construit piramidele.

Asta nu îi împiedică pe aceşti sicofanţi ridicoli să susţină tupeist că Marea Piramidă este mormântul lui Keops - deşi există prea puţine date despre Keops, nici una care să-l lege de construcţia piramidei şi nu s-a descoperit niciodată vreo mumie într-o piramidă - că piramidele au fost construite de o civilizaţie primitivă, cu unelte ridicole, dălţi de cupru, pietre şi funii, fără a avea cunoştinţe matematice - deşi precizia Marii Piramide şi a monumentelor egiptene antice este imposibil de egalat, cu toată tehnologia noastră actuală, iar numerologia implicată este halucinantă - şi, mai presus de toate, că Marea Piramidă a fost construită în numai 20 de ani, pe baza unui raţionament numit cu eleganţă de realizatori ca "raţionament circular", pe care eu l-aş fi definit mai direct, ca învârtit în jurul cozii - deşi un calcul matematic simplu, bazat pe cele peste 2 milioane de blocuri de piatră stivuite până la 147 de metri înălţime, ne conduce la recordul lui Asterix: două minute şi jumătate pentru fiecare bloc în parte - tăiat, finisat, transportat şi postat în piramidă.

Toate aceste aşa-zise "fapte", care au ajuns din păcate să fie învăţate în şcoli, blochează orice cercetare alternativă onestă, dar, din fericire, nu este un impediment pentru minţi mai limpezi, ca ale lui Graham Hancock, Robert Bauval, Abd'el Hakim Awyan, Nassim Haramein sau ale realizatorilor acestui film, ce nu depind de finanţarea asigurată de guverne, să descopere realitatea evidentă a unor construcţii antice extrem de complexe, integrate într-un context astrologic.

De multe ori am gândit că acei indivizi, premiaţi cu tinichele academice, se opun cu îndărătnicie ipotezei unor civilizaţii antice avansate, cu realizări încă aflate la vedere, fiindcă am putea descoperi un fapt jenant: că o parte dintre exponenţii acelor civilizaţii nu au plecat niciodată de aici şi că ei ne-au fost stăpânii dintotdeauna şi că, în timp, au preferat să păstreze pentru ei toate cunoştinţele acumulate, ca bază a puterii lor sociale, încifrându-le uneori în alte construcţii, mai apropiate de noi, cum ar fi catedralele din Strasbourg sau Chartres.

În aceeaşi ordine de idei, fiindcă am respins de la început acea catastrofă de piramidă de sticlă, proţăpită absurd în faţa unei clădiri vechi ca Luvrul, am fost extrem de surprins să constat implicarea unui chinez, Ieoh Ming Pei, în perpetuarea acestui simbol masonic, ridicat în timpul "domniei" lui François Mitterrand.

Nu m-a surprins deloc să-i constat nesimţirea, mai apoi, fiindcă este minunat, până la urmă, să descoperi un iniţiat mason senil, care-şi neagă radical propriile afirmaţii, la distanţă de câteva replici, când recunoaşte că similitudinile cu Marea Piramidă din Giza nu sunt deloc rodul întâmplării, aşa cum declarase iritat la început de interviu.

Opacitatea guvernului Chinei, care nu numai că interzice accesul la cele peste 100 de piramide de pe teritoriul său, ci încearcă să le facă dispărute, plantând păduri deasupra lor, mi se pare un simptom caracteristic lumii bolnave în care trăim.

Documentarul avansează teorii tulburătoare şi realizează corelaţii greu de imaginat, în absenţa unei viziuni unitare, între Giza şi alte sit-uri arheologice celebre ca: Vinapu din Insula Paştelui, Ollantaytambo, Cuzco, Machu Picchu, Nazca, Paratoari, Tassili n'Ajjer, Angkor Wat, Mohenjo Daro ş.a.m.d., deşi mi-aş fi dorit să insiste mai mult pe elementele comune.

Mohenjo Daro şi Harappa, ce aparţin de civilizaţia Văii Indusului, m-au fascinat multă vreme, prin aura de mister ce înconjură aceste vechi metropole, dar, mai ales, prin legătura lor foarte ciudată cu Sodoma, Gomorrah, Adma, Zeboim şi Bella, despre care ştim din biblie că au fost spulberate din ordinul brutalului Yahweh - identificat aberant cu Dumnezeu, când ferocitatea lui l-ar plasa mai degrabă alături de diavol - în toate aceste cazuri fiind prezentă la faţa locului o radioactivitate mult peste normal, însoţită de vitrifieri ale solului, două simptome care cumulativ nu pot fi întâlnite decât într-un singur caz: uzul armei atomice.

Hmm, ce erezie... arme atomice cu mii de ani în urmă !

Şi ca o ultimă paranteză, nu mă pot abţine să nu specific motivaţia stupidă oferită de biblie pentru distrugerea celor cinci cetăţi menţionate mai sus: imoralitatea locuitorilor lor, dintre care nu au putut fi selectaţi decât 3 oameni cu o moralitate "ireproşabilă", Lot, nepotul lui Avraam şi cele două fiice ale sale, ignorându-se convenabil beţia şi incestul care au urmat.
"Lot a avut două fiice, care, speriate că rămân fără urmaşi, l-au îmbătat pe tatăl lor şi s-au culcat cu el fără ca acesta să-şi dea seama, având astfel doi fii, de la fiecare fiică câte unul (Moab şi Ben-Ammi)."
Facerea - cap 19. Pieirea Sodomei pargrafele 31-38

Sper că se vor menţiona vreodată, într-un astfel de documentar de marcă şi cetăţile şi zidurile ciclopice ale dacilor, croite într-o rocă vulcanică, andezitul, ce nu poate fi prelucrată actual decât cu unelte de diamant, cum ar fi imensele fortificaţii ce se întind pe o suprafaţă de peste 200 de kilometri pătraţi, din zona Grădiştei, care ar sta cu cinste alături de cetăţile Anzilor.

Din nefericire ne-am născut într-o lume în care puterii - cu toate multiplele ei faţete - îi place să popularizeze o viziune simplistă, prezentată cu certitudine suverană, privind adevăratele noastre origini ca civilizaţie, permiţând dezbateri interminabile pe marginea oricăror amănunte nesemnificative, dar orice întrebare cu adevărat importantă este ignorată, adevărul fiind mascat agresiv în spatele unor teorii "acceptate" a priori şi imposibil de dezavuat, fără a risca un tratament psihiatric.

Asta nu mă poate face să accept, într-un documentar cu adevărat serios, prezentarea unei întregi numerologii, bazată pe Pi, Phi sau chiar pe definirea antică a metrului - nu cel acceptat oficial în 1793 şi postat la Sèvres, când este posibil doar să se fi certificat, de ochii lumii, o unitate de măsură cunoscută de milenii - de către un misterios cercetător egiptean, care mă bucur totuşi că nu a fost prezentat cu glugă pe cap.

Mi s-a părut fascinantă şi realistă toată această teorie ce explică matematic Marea Piramidă, dar laşitatea persoanei ce a dezvoltat-o m-a surprins neplăcut, sugerând că trebuie să fie vorba de unul dintre privilegiaţii sistemului academic, care nu doreşte săşi pericliteze "onorabilitatea" de faţadă, cu teorii care ar putea să-i displacă maleficului Zahi Hawass.

Construcţia eterogenă a Marii Piramide - similară zidurilor ciclopice incaşe sau celor din Insula Paştelui - ca metodă antiseismică, mi se pare o ipoteză extrem de logică, dar, cel puţin în cazul piramidei, cred că explicaţia este puţin mai complexă.

Ori de câte ori privesc planul interior al Marii Piramide, cu cele trei camere legate prin tunele, toate realizate cu o precizie fantastică, în materiale care integrează în special cuarţ, date fiind proporţiile extrem de exacte bazate pe multipli ai numărului de aur, totul pare să sugereze o imensă uzină, un rezonator armonic uriaş, bazat poate pe acel Chivot al Legii, singularitatea încastrată într-un cristal, a lui Nassim, ca sursă primară de energie, poziţionată poate în "sarcofagul" de granit.

O astfel de sursă energetică, creditată a avea manifestări antigravitaţionale, luminoase şi desigur sonore, putea induce cu certitudine frecvenţe de rezonanţă foarte periculoase pentru construcţia în sine a Marii Piramide, dacă exteriorul acesteia nu ar fi fost imaginat din start ca o structură eterogenă, capabilă să absoarbă şi să amortizeze astfel de solicitări.

Din nefericire, documentarul îşi pierde suflul narativ chiar la final, când se împiedică într-o explicaţie astrologică simplistă a motivaţiilor arhitecţilor geniali ai Marii Piramide de la Giza - explicaţiile detaliate ale lui Robert Bauval, bazate pe teoria precesiei terestre, având o cu totul altă valoare - eşuând ridicol într-o teorie atât de dragă elitelor oculte, finalul catastrofal spre care se îndreaptă rasa umană, teorie cu atât mai nătângă şi ilogică, cu cât este privită ca avertisment peste vremuri, când unul dintre intervievaţi nu uită să specifice că "distrugerea nu e legată de comportamentul uman".

Şi, în cazul în care nu m-am exprimat destul de clar, mă văd nevoit să insist reamintindu-vă că toate aceste teorii absurde care identifică o apocalipsă care este, în esenţă, o revelaţie - a tuturor enigmelor Terrei şi ale fiinţei umane, poate - cu un final catastrofal, nu este decât o manipulare ieftină a ocultei mondiale, destinată menţinerii climatului de teroare socială şi respingerii oricărei tendinţe de schimbare a status quo.

"Se spune că faraonii au construit piramidele. Când s-a mai întâmplat oare ca vreun faraon să verse o picătură de sudoare ? Noi am construit piramidele, pentru faraoni şi încă le mai construim pentru ei."

Anna Louise Strong
(1885-1970)



NASA a anunţat descoperirea unui lac imens cu apă pe un satelit al lui Jupiter!


O sondă a NASA a constatat că sub suprafaţa de gheaţă ce acoperă Europa, unul din sateliţii planetei Jupiter, se află un imens corp de apă subterană. Apa lichidă este un ingredient necesar pentru toate formele de viaţă pe care le cunoaştem, această descoperire sugerând că Terra nu este singurul loc din sistemul nostru solar în care există viaţă.

Lacul subteran descoperit de proba Galileo are un volum similar Marilor Lacuri din America de Nord, iar cercetătorii spun că mai multe lacuri de acest tip ar putea exista în zonele subţiri ale scoarţei de gheaţă de pe Europa.

Suprafaţa de apă descoperită este acoperită de bancuri de gheaţă care se dezintegrează, iar cercetătorii cred că acest mecanism permite transferul de nutrienţi şi de energie dinspre suprafaţă către corpul de apă subteran, astfel că Europa este un habitat mult mai prietenos vieţii decât se credea până acum.

Britney Schmidt, geofizician la Universitatea din Texas, a explicat că "până acum, majoritatea oamenilor de ştiinţă credeau că gheaţa de pe Europa este prea groasă pentru a fi un habitat prietenos vieţii. Noile dovezi arată că există porţiuni mai subţiri, în care există lacuri gigant. Acest lucru sugerează că oceanul de pe Europa este un loc în care ar putea exista forme de viaţă".


"Nu am fi putut înţelege procesele prin care aceste lacuri de apă de pe Europa s-au format dacă în ultimii 20 de ani calotele glaciare ale Pământului nu ar fi fost studiate intens", a adăugat Don Blankenship, co-autor al studiului.

Europa nu este singurul corp ceresc din sistemul nostru solar care are potenţialul de a găzdui viaţă. Cercetătorii suspectează că şi Enceladus, unul din sateliţii lui Saturn, ar putea găzdui forme de viaţă.

Agenţiile spaţiale din SUA şi Europa plănuiesc misiuni spre lunile lui Jupiter, pentru a le studia la faţa locului. Acestea ar putea fi lansate spre finalul acestui deceniu sau la începutul deceniului următor.



Surse: NASA, BBC News, descopera.ro

Tehnologii de dezvoltare umana


Protejeaza-te de actiunea nociva a radiatiilor cu care intri in contact!
(Telefoane mobile, telefoane fixe fara fir, cuptor cu microunde, televizor, calculator, fire de inalta tensiune, radio, etc.)

Stii cat de mult esti afectat de radiatiile electromagnetice?

Pe langa nivelul de stres si de incordare zilnica cauzate de ritmul agitat si presant al vietii sociale, mai exista si alte surse perturbatoare. RADIATIILE ELECTROMAGNETICE, chiar daca nu le vezi cu ochiul liber, te inconjoara aproape oriunde mergi, iar „imbratisarea” lor te seaca de energie la propriu.

Te poti proteja impotriva radiatiilor cu un maxim de eficienta!

Cea mai sigura cale este desigur evitarea totala a acestor radiatii invizibile. Dar, realist, nu putem renunta la civilizatie, la avantajele tehnologice moderne si pentru asta platim un pret suplimentar care este sanatatea noastra. Intre cele doua extreme iti recomandam moderatia si de cate ori este posibil redu la strictul necesar utilizarea telefonului sau expunerii la orice tip de radiatii EM. Acestea sunt masuri pasive care tin de responsabilitatea fiecaruia.

O masura activa care te va ajuta sa contracarezi cea mai mare parte a acestor efecte nocive este VITAL PROTECT. Principiul pe baza caruia functioneaza acest aparat este simplu: exista o frecventa de rezonanta care ne branseaza la energiile vitalizante si binefactoare ale Pamantului denumita Schumann (dupa cel care a vorbit pentru prima data despre ea, Otto Weber Schumann). Oamenii de stiinta afirma ca aceasta frecventa de rezonanta este ritmul oscilator al campului magnetic al Pamantului. Experientele efectuate au demonstrat ca daca in apropierea imediata unei fiinte umane (de exemplu) exista un generator pe frecventa Schumann, creierul devine imun la radiatiile nocive din mediul inconjurator. Si invers, perturbarea acestei frecvente la nivelul organismului duce in scurt timp la boala. Studiile NASA au confirmat aceste experiente, astfel incat acum cosmonautii folosesc acest gen de dispozitive si in spatiu pentru protectie si refacerea vitalitatii. VITAL PROTECT creeaza un camp de protectie pe o raza de 2 metri in jurul sau.

De ce functioneaza VITAL PROTECT si care sunt cele mai importante beneficii?

Este un aparat cu structura radianta alcatuita prin combinarea unor spirale realizate din metale nobile si o retea de cristale. Aceasta structura genereaza un vortex care echilibreaza energiile de-a lungul coloanei si asigura o purificare continua a campului subtil al fiintei. Simpla ei prezenta langa un subiect produce o echilibrare a energiilor vitale si astfel, organismul devine imun la influente radiante nocive.

Ai nevoie de protectie atat in timpul zilei, cat si pe timpul noptii – fie ca lucrezi, fie ca dormi. Este foarte important sa dai randament in ceea ce faci si la fel de important sa te odihnesti profund. De aceea, este cu adevarat necesar sa te folosesti de un aparat practic pe care sa-l poti lua oriunde cu tine, sa nu ocupe mult spatiu si sa fie usor. Poti tine VITAL PROTECT atasat la curea, in buzunarul de la haina sau in geanta langa tine.

Retine ca Vital Protect te conecteaza la energiile vitale ale Pamantului si iti echilibreaza fiinta integrand-o in armonia Universului cu ZERO eforturi din partea ta. Este practic o conexiune puternica la Forta Vitala a vietii pe Pamant.

Pentru mai multe informatii sau pentru achizitionarea acestui aparat da-ti click pe acest link: VITAL PROTECT


ALCHIMIA CREIERULUI

Reconfigureaza-ti creierul si fii genial in 3 - 6 saptamani!
Scapa de stres in doar 10 minute!
Redescopera echilibrul si bucuria de a trai
Mentine-ti mintea agera indiferent de varsta


Descopera cum iti poti schimba undele cerebrale fara efort in doar cateva minute de la stres la relaxare profunda si chiar meditatie, pentru o sanatate mai buna, somn profund regenerator si performante de varf!

Ce este MIND SYNERGY si ce REZULTATE are?

Este un dispozitiv de stimulare cerebrala bazat pe principii stiintifice solide. El actioneaza prin intermediul stimulilor luminosi si vizuali si este prevazut cu un microcontroler, memorie si programe proprii. Cele 51 de programe ale sale acopera intreaga gama de efecte si beneficii aduse de acest tip de stimulare cerebrala.

Din totalul informatiilor pe care le primeste creierul, aproximativ 95% sunt receptate pe cale vizuala. Din restul de 5 procente mai mult de doua treimi le constituie stimulii auditivi. Astfel, realizand o stimulare vizual-auditiva putem capta aproape intreaga atentie a creierului. Cel care s-a ocupat sistematic pentru prima data, in anii "50 de stimularea creierului prin intermediul semnalelor luminoase si sonore a fost doctorul Francis Lefebure. Numeroasele sale studii experimentale realizate pe loturi de studenti voluntari precum si pe mai mult de 200 de pacienti, au demonstrat ca in urma unor stimulari simple audiovizuale de acest gen (lumina si sunet alternant stanga/dreapta) apar efecte profund benefice care se mentin mai multe zile.
Intr-o singura sedinta cu Mind Synergy efectele cel mai des intalnite in cadrul studiilor si despre care ne-au relatat utilizatorii sunt:

o stare de relaxare spontana si profunda
vid mental, linistire completa a activitatii mentale
euforie, o bucurie coplesitoare fara obiect
modificarea perceptiei temporale si spatiale in timpul somnului (intrepatrunderea mai multor universuri)
disparitia in timpul sedintei a anumitor tulburari
aparitia unor idei noi, deosebite, a unor solutii foarte inspirate
un somn profund, regenerator.

Dupa mai multe sesiuni utilizatorii au relatat aparitia urmatoarelor rezultate:

amplificarea capacitatii de concentrare si memorare
stimularea creativitatii
cresterea volumului de informatii memorate
randament excelent la invatare accelerata
intrarea rapida si cu rezultate foarte bune in meditatie.
stimularea capacitatilor mentale latente precum telepatia, precognitia si clarviziunea.
aparitia unor fenomene precum dedublarea astrala si visele constiente.


Cum se foloseste?

MIND SYNERGY este foarte usor si placut de utilizat. Asezat confortabil sau intins pe pat iti pui ochelarii speciali, castile si apesi butonul ‚pornit". In cateva minute vei intra intr-o stare de relaxare speciala, o stare modificata a constiintei numita transa.

Pentru mai multe informatii sau pentru achizitionarea acestui aparat deosebit accesati acest link: MIND SINERGY

Deasemenea va recomand sa urmariti doua documentare in care sunt prezentate multe informatii legate de manipularea parapsihologica si protectie:



S-a depasit viteza luminii...


Un grup de cercetători europeni a produs un şoc în lumea fizicii, după ce au anunţat că au înregistrat particule subatomice de tip neutrino deplasându-se cu o viteză mai mare decât cea a luminii. Enunţată de Albert Einstein în 1905, viteza luminii constituie viteza maximă pe care o poate avea o particulă, fiind una dintre legile fundamentale ale universului. Infirmarea acestei legi ar schimba radical fizica şi ar face posibilă călătoria în timp.

În cadrul unui experiment efectuat la acceleratorul de particule al CERN, 15.000 de particule neutrino au fost lansate din apropiere de Geneva spre o peşteră subterană aflată în Italia, la Gran Sasso, la aproximativ 730 de kilometri depărtare. Conform cercetătorilor, particulele au ajuns la destinaţie cu 60 de nanosecunde (0,00000006 secunde) mai repede decât i-ar fi luat luminii să parcurgă aceeaşi distanţă, depăşind bariera vitezei luminii cu 0,0025%.

Cercetătorii care au efectuat studiul, aparţinând proiectului Oscillation Project with Emulsion-Tracking Apparatus, susţin că au verificat rezultatele în mod repetat, rezultatul fiind acelaşi. "Am verificat şi reverificat toate aspectele studiului şi nu am găsit nimic în neregulă. Acum aşteptăm ca rezultatele noastră să fie confirmate independent", au afirmat aceştia.

Fizicienii din întreaga lume au rămas şocaţi la aflarea acestor rezultate, care, odată confirmate, ar face posibilă călătoria în timp. Acest lucru a fost recunoscut în timpul vieţii chiar de către Albert Einstein, autorul teoriei relativităţii, acesta declarând că "dacă ar fi posibil să transmitem un mesaj mai repede decât lumina, ai putea să trimiţi o telegramă în trecut".


Un cercetător de la CERN, Alvaro de Rujula, a comentat rezultatele: "Dacă acest studiu se confirmă, atunci înseamnă că nu am înţeles nimic despre nimic. Acest rezultat pare de necrezut".

John Ellis, un alt fizician de la CERN, a adăugat: "Înainte să-l aruncăm pe Einstein pe rug, ar trebui efectuat un experiment independent".

Antonio Ereditato, unul dintre fizicienii care au luat parte la acest studiu, a mărturisit că a avut aceeaşi reacţie de şoc atunci când a văzut rezultatele. "După ce am discutat rezultatele timp îndelungat alături de colegii mei, am hotărât să le publicăm, pentru ca acestea să fie verificate de alţi cercetători. Visul meu este ca alt experiment să descopere acelaşi lucru, atunci m-aş linişti", a declarat acesta.

Un astronom de la Universitatea din Hawaii, John Learned, susţine că acest studiu ar putea fi primul indiciu asupra existenţei unor alte dimensiuni, folosite de particulele neutrino ca "scurtătură".

Majoritatea fizicienilor, însă, susţin că este vorba aproape sigur despre o greşeală de măsurătoare. Alan Kostelecky, teoretician la Universitatea din Indiana, a comentat: "o veche zicală a fizicii spune că «afirmaţiile extraordinare necesită dovezi extraordinare»". Acesta a fost completat de un alt fizician, Chang Kee Jung de la Universitatea Stony Brook din New York: " Pot să pun pariu că este vorba despre o greşeală sistematică a studiului. Nu aş pune ca miză soţia sau copiii mei, pentru că probabil s-ar supăra, dar mi-aş paria casa că despre asta este vorba ".

Doar două laboratoare din întreaga lume pot încerca să reproducă rezultatele - Fermilab, situat în apropiere de Chicago, şi un alt laborator aflat în Japonia afectat de tsunami-ul şi cutremurul din martie. Cercetătorii de la Fermilab au început deja pregătirile pentru un experiment similar. Rob Plunkett, cercetător la Fermilab, nu crede că rezultatele vor fi aceleaşi: "Este periculos să pariezi împotriva lui Einstein. Teoriile sale au fost testat în mod repetat şi confirmate mereu".

Surse: descopera.ro, Reuters, NYT, Science, AP

Structuri misterioase in Orientul mijlociu...


Giganticele structuri din piatră se întind pe întreaga suprafaţă cuprinsă între Siria şi Arabia Saudită, pot fi văzute numai de sus, nu şi de la sol, şi sunt practic necunoscute publicului.

Acestea reprezintă versiunea din Orientul Mijlociu a Liniilor Nazca (o serie de geoglife sau desene, care se întind în deşertul Sechura din Peru), iar acum, datorită unor noi sateliţi, precum şi a unui program de fotografiere aeriană din Iordania, cercetătorii au descoperit mii de astfel de structuri, informează LiveScience.


Numite de arheologi "roţi", aceste structuri din piatră au o mare varietate de modele, însă cel mai des întâlnit este cel care se aseamănă cu un cerc cu spiţe în interior. Cercetătorii sunt de părere că acestea au o vechime de cel puţin 2.000 de ani. Structurile sunt întâlnite în special pe câmpurile de lavă şi variază ca dimensiuni de la 25 la 70 de metri.

"In Iordania am descoperit mult mai multe structuri din piatră decât Liniile Nazca, mult mai extinse ca suprafaţă şi mult mai vechi", a declarat David Kennedy, profesor de istorie antică de la Universitatea din Australia de Vest. Conform primelor cercetări, aceste "roţi" fac parte dintr-o varietate de peisaje din piatră.


Alături de echipa sa, Kennedy a studiat structurile cu ajutorul fotografiilor aeriene şi folosindu-se de Google Earth, pentru că roţile sunt greu de observat de la sol."Uneori, când te afli exact pe locul în care sunt ele amplasate, poţi face un fel de model, dar nu este foarte uşor. Însă de la o înălţime de vreo 30 de metri, eu pot să îmi dau seama despre ce formă este vorba", susţine Kennedy.

Cel mai probabil, modelele au fost mult mai clare atunci când au fost construite."Oamenii au mers, probabil, peste ele, pe lângă ele, de secole, milenii, fără a avea nicio idee clară despre ce forma este vorba".

Pentru ce erau folosite?

Până în prezent, niciuna dintre roţi nu pare să fi fost excavată, ceea ce face dificilă stabilirea vechimii şi a scopului lor. Arheologii care le-au studiat cred că ar putea fi vorba despre rămăşiţele unor case sau cimitire.

Unele dintre roţile sunt izolate, în timp ce altele sunt grupate. Într-o singură locaţie, în apropiere de Azraq, sunt grupate sute de astfel de structuri.

În Arabia Saudită, echipa lui Kennedy a observat structuri destul de diferite: unele sunt dreptunghiulare, altele sunt circulare, dar conţin două spiţe formând o bară de multe ori aliniată direcţiei din care răsare şi apune soarele Orientul Mijlociu. Structurile din Iordania şi Siria au spiţe numeroase şi nu par să fie aliniate cu vreun fenomen astronomic.


"Dacă privim cercurile de piatră ca fiind locuri de cult ale strămoşilor sau locuri pentru ritualuri legate de evenimente astronomice, acestea ar putea avea aceeaşi funcţie ca liniile Nazca, de exemplu. Designul este diferit, dar funcţia ar putea fi aceeaşi", a explicat Amelia Sparavigna, profesoară de fizică în cadrul Universităţii Politehnice din Torino, Italia.

Misterioasele linii Nazca au fost, la început, sursa multor speculaţii. Cercetători sunt de părere că Liniile Nazca ar fi cărări ce alcătuiesc traseul unui pelerinaj religios, planuri de irigaţii sau piste de aterizare pentru extratereştri.