O peşteră misterioasă pe Marte...



O peşteră misterioasă de pe Marte, descoperită de elevi de clasa a VII-a

Un grup de elevi de clasa a VII-a din California a descoperit o peşteră misterioasă pe Marte, într-un proiect de studiere a imaginilor realizate de NASA.


16 copii ai profesorului Dennis Mitchell de la Evergeen Middle School, Cottonwood, au găsit o gaură în acoperişul unei peşteri marţiene. Gaura de pe Marte seamănă cu alte zone ale Planetei Roşii, observate într-un studiu al lui Glen Cushing, de la US Geological Survey.

Cushing sugera că aceste găuri sunt părţi din acoperişul unor peşteri sau tuburi de lavă care s-au prăbuşit, deschizând zona către cer. Specialistul a analizat descoperirea copiiilor şi a estimat că peştera ar avea 190/160 m şi o adâncime de 115.

Peşterile ar fi rezultatul activităţii vulcanice de pe Marte. La un moment dat, tuburile de lavă au sculptat caverne în roci, lăsând în spate un tunel, când s-a sfârşit erupţia. Ar fi fost acoperite de materialul vulcanic întârit, care s-a prăbuşit parţial după ceva timp.

Oamenii de ştiinţă nu au date concludente despre materialele şi sedimentele dinăuntrul peşterilor.

Fotografiile au fost făcute de sonda Mars Odyssey de la NASA, folosind sistemul Thermal Emission Imaging (THEMIS).

NASA va trimite sonda Mars Reconnaissance să realizeze fotografii mai detaliate ale zonei, pentru a putea vedea înăutrul peşterii.

Sursa: realitatea.net

Niciun comentariu: