Dumitru Prunariu despre... 2012!

Dumitru Prunariu, primul român care a zburat în spaţiul cosmic. În 2012, ar putea “cădea” curentul la nivel planetar

Dumitru Prunariu, primul român care a zburat în spaţiul cosmic, a remarcat o coincidenţă periculoasă legată de celebra profeţie maya. În 2012, se vor petrece fenomene astrale ce fac posibilă o catastrofă tehnologică fără precedent. Prunariu va fi, începând din luna iunie a acestui an, preşedintele Comitetului ONU pentru Explorarea Paşnică a Spaţiului Extraatmosferic (COPUOS). Misiunea principală a mandatului său era pregătirea pentru o confruntare de genul asteroidului Apophis, care se va apropia suficient de Pământ pentru a trezi îngrijorarea astronomilor, dar miza anului 2012 pare a fi mult mai mare. Din comitetul condus de Prunariu fac parte 69 de state ONU, Agenţia Spaţială Europeană, Uniunea Internaţională de Telecomunicaţii, sau ONG-uri cum ar fi Asociaţia Exploratorilor Spaţiului Cosmic şi Academia Internaţională de Astronautică etc.

Care sunt intenţiile SUA în privinţa misiunilor spaţiale?

Cel mai probabil, încă nu este oficial declarat, americanii se orientează spre nişte misiuni pilotate către asteroizi, similari cu Apophis. Una din temele principale discutate deja de 3 ani la ONU este cum ne putem proteja împotriva ciocnirii întâmplătoare cu corpuri cereşti naturale, respectiv asteroizii. În momentul de faţă nu există nici un organism internaţional care, analizând situaţia, ar putea decide asupra unor măsuri concrete de protejare a Terrei, eventual prin devierea asteroidului, cu toate implicaţiile care pot deriva din ele. Adică să-l deviezi de pe o traiectorie care ar atinge Parisul sau Beijingul spre, să spunem, Siberia. Există organisme de protecţie civilă care în cazul unui asteroid ar putea lua nişte măsuri locale, dar nimic global. Considerăm că decizia finală ar putea fi luată de un organism cum este Consiliul de Securitate al ONU.

De ce se intenţionează să se facă un zbor pilotat către un asteroid?

Pentru a se face nişte prime studii la suprafaţă, pentru a se stabili natura şi compoziţia unui asteroid. În momentul de faţă noi înregistrăm un asteroid ca o pată luminoasă pe cer. Modul de a-l înregistra este prin fotografii succesive cu ajutorul unor telescoape puternice, şi pe acele fotografii se vede o pată luminoasă care se deplasează. Din ce este însă alcătuit? Poate fi un material poros, feros, stâncă, poate avea în compoziţia sa anumite materii prime. Este, în primul rând, dificil de ajuns pe un asteroid. Apophis are în jur de 300 de metri în diametru. Pentru a ajunge la suprafaţa lui ar trebui să lansăm o misiune acum, în 2010, care să ajungă acolo în 2018. După câteva luni de investigaţii s-ar întoarce, deci întreaga misiune ar dura în jur de 15 ani.

Să înţelegem că investigarea asteroizilor este un vis îndepărtat?

Nu foarte îndepărtat, deoarece devine o necesitate, în momentul în care în fiecare zi se descoperă noi asteroizi care ar putea să ciocnească Pământul într-un viitor nu foarte îndepărtat. Asteroizi se pot descoperi şi cu câteva zile înainte să se ciocnească cu Pământul. Apophis a avut marele noroc să fie descoperit în 2004 şi de atunci nu mai este un asteroid foarte interesant, ci doar unul foarte cunoscut.

Cât de important este Apophis pentru mandatul dumneavoastră de preşedinte?

Apophis a devenit o obsesie pentru mulţi neavizaţi, dar el nu mai prezintă o importanţă mai mare decât zecile de asteroizi cu potenţial de impact cu Terra, care se descoperă lunar. Mai importante sunt organismele de lucru, cu aplicaţii practice pe care le-a creat Comitetul şi programul propriu de aplicaţii spaţiale pe care îl promovează cu preponderenţă în ţările în curs de dezvoltare. Ajutăm, astfel, ţările interesate să folosească spaţiul cosmic. De pildă, există programul SPIDER, al ONU, care asistă guvernele să amelioreze efectele unui dezastru natural, cu utilizarea unor platforme cosmice. România este agreată pentru găzduirea unui centru regional al acestui program.


În caz că un satelit militar ar observa un dezastru, ar fi alertaţi civilii?

Nu există o convenţie în sensul acesta. Cei mai dezvoltaţi în acest domeniu sunt cei din SUA. Bugetul cosmic al SUA depăşeşte cu mult suma bugetelor cosmice ale tuturor ţărilor din lume, iar dacă americanii observă ceva deosebit, iau măsuri dacă afectează teritoriul sau interesele Statelor Unite.

Chinezii copiază sau inventează?

Chinezii aduc destul de multe lucruri noi. Au copiat în trecut, copiază în continuare unde pot, dar vin cu soluţii proprii. China a devenit, practic, a doua ţară de interes major din punctul de vedere al spaţiului cosmic. A depăşit Rusia cu mult, în condiţia în care Rusia investeşte acum în domeniul spaţiului cosmic doar cât investeşte Franţa. E drept că Rusia profită foarte mult de infrastructura dobândită în perioada comunistă şi o foloseşte în regim comercial: lansatoare, contracte, producţie. Aceştia au produs multe din modulele pentru staţia spaţială internaţională, în urma unor contracte cu SUA.

Cum stabilim că importanţa Chinei a crescut?

Importanţa a crescut în primul rând în plan geopolitic. China investeşte mult în spaţiul cosmic, dezvoltă programe proprii, are deja şase astronauţi proprii trimişi cu trei nave sută la sută chinezeşti, poate cu unele lucruri copiate de la ruşi, sau ajutaţi cu anumite subansamble. Au anunţat că într-un viitor apropiat vor plasa pe orbită o staţie cosmică chinezească şi vor trimite oameni pe Lună. Bugetul de stat chinez oferă fonduri oricât de mari pentru a crea o supremaţie a Chinei într-un domeniu cu ajutorul căruia poţi controla, practic, tot Pământul. China îşi permite acest lucru dată fiind creşterea economică şi o face tocmai pentru a reuşi să păstreze un anumit control asupra zonei asiatice, şi nu numai. China se manifestă foarte activ şi în Africa şi în America Latină. Practic, SUA consideră că relaţiile militare cu China sunt echivalente cu relaţiile cu o nouă Uniune Sovietică. Problema principală este cine controlează spaţiul cosmic. În doctrina spaţială americană, se declară explicit faptul că SUA este abilitată să controleze spaţiul cosmic.A controla înseamnă a avea acces liber, neîngrădit, şi a căuta să elimini, chiar prin distrugere, sistemele altuia care ar putea să te împiedice să controlezi spaţiul cosmic.

Cine poate distruge sateliţii de pe orbită?

În cadrul Iniţiativei de Apărare Strategică, pornit de SUA în 1983, şi în programele care au continuat secvenţe ale acestei iniţiative, s-au produs experimental numeroase arme antisatelit. De exemplu, dacă este vorba de arme laser, se îndreaptă satelitul purtător spre cel care se vrea distrus, se loveşte cu câteva impulsuri de mare putere şi, chiar dacă nu este distrus satelitul însuşi, cu siguranţă se va defecta electronica de la bord. Acelaşi lucru îl pot face şi chinezii, şi ruşii. În Europa, cea mai dezvoltată din punctul de vedere al capacităţilor cosmice militare este Franţa.

Există vreo şansă să fim puşi în faţa unei ciocniri în viitorul apropiat?

Totul se bazează pe probabilităţi. Nu se poate spune dacă acum sau în 30 de ani Pământul va fi lovit. Toată lumea vorbeşte despre marea apocalipsă din 2012 şi se întreabă dacă va fi un asteroid. Probabil nu, dar, întâmplător, în 2012 va fi o perioadă de intensă activitate solară, poate cea mai intensă din ultimii 50-100 de ani. Ce se întâmplă când activitatea solară este atât de intensă? Este puternic influenţat orice funcţionează cu electricitate la sol. Ceea ce se apreciază că se va întâmpla în 2012, târziu în toamnă, noiembrie-decembrie, este o activitate solară puternică care va influenţa în mod negativ sistemele electrice, afectând cel mai grav ţările civilizate. Dacă ne închipuim ce se întâmplă dacă pică electricitatea într-o zonă foarte dezvoltată timp de o lună, asta înseamnă că nu mai fuctionează sistemele de apă potabilă, de încălzire, canalizare, comunicaţii cu toate consecinţele sociale aferente.

„Armageddon“ are un sâmbure de adevăr, sau nu?

Nu este eficient să tratăm asteroizii ca în „Armageddon“, să încercăm să dăm o gaură în ei, neştiind ce compoziţie au. Devierea este cea mai eficientă metodă şi cu pericolele cele mai puţine. Deocamdată tehnologia nu există, sunt doar soluţii tehnice puse pe hârtie.E nevoie de un efort internaţional, trebuie mobilizate resurse ale mai multor state. În al doilea rând, trebuie creat un organism care să decidă asupra soluţiei optime de luat în cazul unui asteroid anume şi al tehnologiei de aplicare a acelei soluţii. Soluţia trebuie de regulă luată cu 15-20 de ani înainte ca asteroidul să ajungă la noi.

Ce am văzut în „Armageddon“ este nerealizabil practic. Nu aceea este soluţia, de a duce oameni pe asteroid, de a săpa şi de a băga o încărcătură atomică... nici pe departe. Acestea sunt fantezii pentru cinema. „Armageddon“ a schimbat cu mult realitatea pe care o înţeleg oamenii despre asteroizi. A tras un semnal de alarmă, dar a propus soluţii nerealizabile.

Sursa: realitatea.net