O echipa care reuneste cercetatori din intreaga lume, inclusiv din Romania, incearca sa demonstreze ca forta gandurilor poate actiona in plan fizic. Initiat la Universitatea Princeton din New Jersey (SUA), proiectul este dezvoltat actualmente in 55 de locatii de pe Terra, intre care una se afla la Cluj.
Proiectul Constiintei Globale (PCG) incearca sa demonstreze ca mintile umane se pot sincroniza si pot actiona coerent si simultan asupra lumii fizice, determinand modificari si efecte masurabile. PCG verifica astfel posibilitatea existentei unei constiinte de grup sau chiar a unei constiinte globale, care ar reprezenta un fel de superminte planetara. Constiinta globala se manifesta cu predilectie in cazul unor evenimente importante: conflicte majore (razboaie, revolutii), catastrofe naturale, accidente teribile, atentate, festivitati si ceremonii traditionale (Anul Nou), evenimente colective (demonstratii, rugaciuni pentru pace, vizite ale unor personalitati etc.) sau evenimente astronomice (eclipse de Soare si Luna, alinieri ale planetelor).
Concluzia cercetatorilor vine sa certifice o idee tulburatoare, veche de secole: aceea ca gandurile si trairile sufletesti pot influenta materia, realitatea fizica, si isi pot face simtita prezenta cat se poate de clar. In anii '90, ideea ca mintea umana poate influenta realitatea concreta a fost mult discutata in cadrul unor grupuri de avangarda, formate din oameni de stiinta si reprezentanti ai unor curente spirituale. Desi veche de cand lumea, jucand un rol esential in majoritatea doctrinelor spirituale, ipoteza a fost infirmata categoric de comunitatea stiintifica, deoarece pare sa contrazica legile fizicii si principiile fundamentale ale stiintei.PCG este cel mai important proiect international de cercetare a unor posibile actiuni neconventionale ale mintii umane. Practic, telul sau este acela de a verifica daca - si in ce masura - mintile umane pot influenta realitatea fizica. In acest sens, a fost creat un sistem electronic, un generator de numere aleatoare, folosit ca "instrument de masurat". Cercetatorii au pornit de la ideea ca, daca mintea umana, gandul, poate influenta materia, atunci acest lucru ar trebui sa se "citeasca" in structurarea si ordonarea secventelor de cifre generate de sistemul electronic.
PCG a debutat in august 1998, la Universitatea americana Princeton, cu doua sisteme electronice, el extinzandu-se treptat in SUA si apoi in intreaga lume. Fiecare astfel de sistem, denumit pe scurt Egg, este format dintr-un generator de numere aleatoare (200 pe secunda, secvente de 0 si 1), cuplat la un calculator. In mod normal, in fiecare secunda se genereaza un numar egal de 0-uri si 1-uri, deci o proportie de 50% la 50%. In prezent, reteaua este formata din 55 de sisteme electronice interconectate, raspandite din Alaska pana in Noua Zeelanda.
Acestea, sincronizate dupa meridianul Greenwich (fostul GMT, numit mai nou Timp Universal, UTC), transmit in fiecare secunda datele in timp real, prin internet, catre computerul central de la Princeton. Unul din cele 55 de generatoare de numere aleatoare, primul din Europa de Est, se afla la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj, functionand in cadrul Institutului de Cercetari Experimentale Interdisciplinare. Denumit Egg.bellatrix.ro 1025, sistemul este conectat la computerul central de la Princeton din iunie 2002.
Pentru demonstratie au fost alese intervale de timp in care un numar cat mai mare de persoane, deci de minti si ganduri umane, se sincronizeaza si se interconecteaza, ca urmare a faptului ca se concentreaza asupra unui eveniment major, capabil sa determine o reactie emotionala colectiva. Analiza datelor, care se efectueaza simultan la Princeton si Amsterdam, arata ca, in minutele si orele care urmeaza producerii si mediatizarii unor evenimente majore, se constata intr-adevar o modificare a secventelor numerice generate de dispozitivele electronice, in sensul structurarii, deci al ordonarii lor. Din 1988 pana in ianuarie 2004, au fost nominalizate si analizate 163 de evenimente majore, cu o medie de circa 3 pe luna, printre care accidentul submarinului nuclear Kursk (12 august 2000), atentatele teroriste din 11 septembrie 2001, accidentul navetei spatiale Columbia (1 februarie 2003), inceputul bombardamentelor aeriene si sfarsitul razboiului in Irak (cu daramarea statuii lui Saddam Hussein, din 9 aprilie 2003), cutremurul devastator din Iran (26 decembrie 2003) etc.Analiza combinata a tuturor celor 163 de evenimente demonstreaza ca, indiferent de locul unde s-au produs ele, efectul observat este global. Asta inseamna ca factorul extern, care pare sa actioneze independent de distanta, afecteaza simultan toate Egg-urile retelei raspandite in lume.
Totul se petrece ca si cum un fel de minte colectiva ar genera un camp la scara planetara, care afecteaza functionarea dispozivelor electronice din toata lumea. Colectivul de cercetatori condus de Roger D. Nelson, directorul proiectului, nu a reusit sa stabileasca inca suportul care transporta o astfel de informatie, dar specialistii au lansat ideea ca, atata timp cat Egg-urile sunt perturbate, este foarte probabil ca si alte dispozitive, instrumente si aparate electronice, la fel de sensibile, sa sesizeze factorul perturbator.
Analiza comparativa a rezultatelor inregistrate intr-o perioada de 5 ani a evidentiat un aspect interesant. Astfel, daca influentarea secventelor numerice generate de Egg-uri se pastreaza la valori ridicate in cazul evenimentelor pozitive, pasnice (festivitati, vizite, meditatii colective etc.) si chiar la evenimente tragice nepremeditate si imprevizibile (catastrofe naturale, accidente), dupa 11 septembrie 2001 si mai ales dupa razboiul din Irak, influentarea secventelor a scazut semnificativ in cazul evenimentelor dramatice premeditate (acte de razboi, atentate majore), estompandu-se total in anumite situatii. Si cum modificarea secventelor este asociata cu impactul emotional al evenimentului asupra unui numar ridicat de minti umane, se ajunge la concluzia ca omenirea in ansamblu reactioneaza mai putin la actele de violenta extrema. "Aceasta tendinta poate indrepta lumea spre un nou mod de viata, in care violenta va fi considerata un lucru normal", explica profesorul Adrian Patrut, coordonatorul colectivului de cercetatori de la Cluj.Sursa: www.descopera.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu