Uimitor: Călătorie spre centrul pământului!?
Călătorie spre centrul pământului: imagini SPECTACULOASE din cea mai mare peşteră din lume.
Cea mai mare peşteră din lume, Hang Son Doong, aflată în jungla vietnameză, face parte dintr-o reţea ce cuprinde 150 de galerii subterane şi a fost descoperită în 2009 de către un grup de britanici ce explora Parcul Naţional Phong Nha-Ke Bang, informează Daily Mail.
Ei au crezut iniţial că aceasta se întinde doar pe o distanţă de 150 de metri şi că are o înălţime de 60 de metri, fapt care s-a demonstrat a fi greşit în urma desfăşurării unor noi expediţii în această zonă.
Alte două expediţii desfăşurate în această peşteră au dus la descoperirea faptului că aici se găseşte cea mai mare galerie subterană din lume. Hang Son Doong, cunoscută şi ca peştera Mountain River, are o lungime de patru kilometri şi o lăţime de 100 de metri. Având o înălţime de 243 de metri, în ea pot încăpea 25 de autobuze cu 2 nivele aşezate unul peste celălalt.
În interiorul său a crescut, de-a lungul timpului, o junglă.
Fotografiile au fost realizate de către Carsten Peter care s-a alăturat unei expediţii compuse dintr-un grup de speologi britanici şi germani, ce a avut scopul de a finaliza cercetarea peşterii şi de a fotografia interiorul acesteia.
În timpul expediţiei, Peter a locuit în peşteră, a dormit într-un sac de dormit şi a petrecut cea mai mare parte a acestei perioade explorând galeriile şi făcând fotografii.
"Sunt fotograf de 35 de ani şi am explorat atât de multe peşteri încât le-am uitat numărul, dar aceasta este unică şi de departe cea mai neobişnuită dintre cele pe care le-am văzut până acum", a declarat fotograful german Carsten Peter.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un comentariu:
Uau, ce chestie extraordinara. Acuma aflu!Felicitari pentru blog!
Trimiteți un comentariu