Burzynski - Cancerul este o afacere serioasă (doc)
"Filmul este un exemplu important de jurnalism de investigaţie, care efectiv ţintuieşte la stâlpul infamiei sistemul medical american şi, în special, pe nemernicii din companiile farmaceutice. Am fost pur şi simplu scandalizat de tratamentul care i-a fost aplicat doctorului Burzynski. Aştept cu nerăbdare să aflu continuarea a ceea ce reprezintă un extraordinar beneficiu public."
John Zaritsky, regizor laureat Oscar 1982,
pentru documentarul "Just Another Missing Kid"
Director al PBS Frontline, martie 2011
"Burzynski, este un documentar în regia lui Eric Merola, relatând odiseea unui extraordinar medic şi biochimist, dr. Stanislaw Burzynski, care a reuşit să câştige cel mai mare şi poate cel mai ciudat şi întortocheat război legal cu statul american, reprezentat pe rând de consiliul medical al statului Texas, agenţia federală Food & Drug Administration, FDA şi de procurorii federali, centrat pe descoperirea sa patentată, din anii '70, a unei terapii anticancer, bazată pe o serie de peptide naturale, botezate antineoplastoni.
Cu aproape o lună în urmă, relatam povestea unui alt imigrant naturalizat în SUA, dr. Max Gerson, a cărui terapie anticancer testată vreme de opt decenii, a făcut, de asemenea, obiectul unor atacuri frenetice din partea comunităţii medicale americane, reprezentată în principal de acelaşi infam Institut Naţional al Cancerului, sluga companiilor farmaceutice,
Deşi a fost destul de inspirat ca să evite legislaţia americană, deschizând clinici în ţări cu un cadru legislativ mai lejer, ca Mexic, Spania sau Ungaria, acest medic a fost asasinat fiindcă a repus natura în slujba omului, împiedicând marile companii farmaceutice să-şi încaseze profiturile oneroase, de pe urma acestor cumplite maladii moderne ale rasei umane, numite generic cancer.
Putem considera cura naturistă Gerson, ca pe un tratament de categoria I, într-un clasament întocmit ad-hoc, fiindcă deplasează lupta împotriva mutaţiilor celulare maligne în afara organismului uman, pe care refuză să-l mai agreseze cu toată gama de poluanţi, ce este considerată a fi "alimentaţie modernă", lăsând timp şi spaţiu de manevră sistemului imunitar uman, de a depista şi neutraliza orice posibilă celulă aberantă.
Continuând acest raţionament, proteinele naturale şi aminoacizii descoperiţi şi extraşi de dr. Burzynski mai întâi din urina umană, până a ajunge în faza lor de sinteză, pentru a menaja idiosincrazia comunităţii medicale americane, "oripilată" ipocrit de sursa lor iniţială, le putem considera componentele unui tratament din categoria a II-a, deplasând lupta contra neoplasmelor în interiorul organismului uman.
Doctorul Burzynski confirmă strălucit teoriile doctorului Bruce Lipton, privind mecanismul proteic de declanşare a erorilor de citire a codului genetic, ce conduc, într-un final, la manifestări tumorale, varianta oferită de colaboratorul acestuia, Rob Williams, transferând războiul oncologic în câmpul de luptă spiritual, al conştiinţei umane, desăvârşind etapa a III-a de tratament.
Să lăsăm la o parte acest clasament, răsărit din imaginaţia mea, care sigur îl va umple de indignare pe orice medic "responsabil", fiindcă doar ei, medicii alopaţi, ştiu cum se tratează eficient orice cancer uman, folosind "remediile" certificate şi legalizate şi, desigur, obscen de scumpe, "chimioterapia" şi radiaţiile, care elimină garantat cancerul, simultan cu purtătorul acestuia şi să revenim la documentar.
Din 1977 şi până în 1995, dr. Burzynski a fost capabil să sintetizeze şi să-şi administreze cu succes descoperirea, în cadrul cabinetului sau institutului propriu, fără a avea nevoie de aprobarea FDA, fiindcă statul Texas nu le solicita, pe atunci, medicilor, să adere la legea federală în această privinţă, atât timp cât îşi limitau activitatea în interiorul graniţelor statale, desigur, lege care a fost schimbată între timp, tocmai din cauza sa.
Împiedicat timp de peste trei decenii să depăşească faza de testare clinică a unei terapii, căreia i s-a recunoscut unanim lipsa de toxicitate şi eficienţa, chiar şi de către ferocii săi duşmani din guvern şi din companiile farmaceutice, în timp ce un derivat din DDT, folosit în "chiomioterapie", poate primi aprobarea după numai patru luni, actualmente, dr. Burzynski a ales, inspirat, calea cea mai lungă şi mai grea de demonstrare a eficacităţii acestei terapii pur naturale, concentrându-se în principal asupra unora dintre cele mai agresive şi mai dificil de tratat cancere, cele cerebrale şi asupra unora dintre cei mai dificili şi fragili pacienţi, copiii.
Antineoplastonii s-au dovedit capabili să vindece cele mai agresive forme de cancer şi consider personal că doar reglementările FDA, care obligă pacienţii să treacă mai întâi prin tratamente ratate şi devastatoare, cu chimicale şi radiaţii, împiedică aceste proteine şi aminoacizi să-şi probeze eficienţa în 100% dintre cazuri.
Invenţia acestui mare şi puternic om, care mai găseşte puterea să râdă şi să-şi ierte atotputernicii inamici, după peste trei decenii de lupte, a depăşit, încă din 2009, faza a II-a a testelor clinice autorizate şi supervizate de FDA şi ar putea păşi în acest an în faza finală, a III-a, singurul impediment, nu tocmai minor, fiind suma de 300 de milioane de dolari, pe care dr. Burzynski va trebui să o strângă singur, fiind ajutat desigur de bunul său prieten şi curajosul medic dr. Julian Whitaker - care face cinste acestei profesii, prin verticalitatea exemplară şi obiectivitatea ştiinţifică dovedită - şi, de ce nu, de contribuţiile voluntare ale pacienţilor şi poate ale spectatorilor acestui documentar.
Trebuie subliniat şi curajul şi onestitatea profesională a unei somităţi din Institutul Naţional al Cancerului al SUA, dr. Nicholas Patronas, absolvent al Facultăţii de Medicină a Universităţii din Salonic, care şi-a pus cariera în pericol, depunând mărturie în favoarea dr. Stanislaw Burzynski, în faţa Consiliului Medical al Texasului, negând, prin atitudinea sa, valabilitatea unui dicton celebru de la Homer încoace: "timeo danaos et dona ferentes".
Dacă antineoplastonii vor fi aprobaţi în tratarea oficială a cancerului, acest fapt va marca un eveniment remarcabil când, pentru prima dată în istorie, un unic om de ştiinţă şi nu vreun malefic concern farmaceutic, va deţine patentul exclusiv şi drepturile de distribuţie ale unei invenţii de avangardă, ce jalonează o schimbare fundamentală de paradigmă în medicină.
Big Pharma se va afla pentru prima dată în istorie, în afara lanţului generator de profit, al uneia dintre cele mai eficiente terapii anticancer cunoscute vreodată, bazată pe mecanisme de acţiune genetice.
În multe articole de pe blog am blamat cupiditatea, agresivitatea şi mercantilismul asasin al concernelor farmaceutice, până la a nu mai simţi nevoia să o fac, fiindcă orice epitet îşi pierde semnificaţia prin repetiţie, iar comportamentul lor exclusiv meschin-criminal, mă împiedică să deplasez discuţia şi în alte direcţii, aşa că mă voi opri în acest articol să le mai adresez vreun rând, chiar dacă, în viitor, voi mai posta documentare ce ilustrează aceste lucruri, considerând că argumentele aduse au fost suficiente şi eficiente, pentru cineva care are bunul simţ să le recepteze ca atare.
În privinţa Food & Drug Administration, trebuie să recunosc că lucrurile stau puţin diferit, fiindcă până acum doar le-am bănuit complicitatea, prin pasivitatea dovedită şi chiar am fost tentat, vizionând Tapped, să cred că sunt simpli funcţionali guvernamentali, copleşiţi de îndatoriri multiple şi lipsiţi de posibilităţi decizionale.
Documentarul de faţă, pe care unii l-au postat din inerţie sau prostie în categoria teoriilor conspiraţioniste, relevă, documentat, complicitatea dintre guvernul SUA (reprezentat de FDA şi Institutul Naţional al Cancerului) şi companiile farmaceutice, în furtul unei invenţii, prin ignorarea patentelor existente şi re-patentarea acesteia în numele şi beneficiul guvernului, aşa cum au declarat în formularul de înregistrare, revelând totodată şi scopul războiului mediatic şi judiciar dus împotriva unui inocent bine intenţionat, dr. Burzynski şi nu exagerez folosind acel termen belicos, fiindcă blocarea şi subminarea conştientă a antineoplastonilor s-a soldat numai în SUA, conform spuselor unui cunoscător al statisticilor oficiale, dr. Julian Whitaker, cu peste 10 milioane de victime.
Nici măcar nu trebuie să căutăm conspiraţii, atunci când declaraţiile sfidătoare ale lui Richard Crout de la FDA, în sprijinul PHARMA, ne oferă totul pe tavă, iar noi continuăm să aşteptăm rezultate concrete, la mai bine de 30 de ani de la definirea agresivă a poziţiei guvernelor în problema cancerului uman, care nu fac decât să nege un drept fundamental, "consfinţit" în documentele-mascaradă ce poartă numele de constituţii statale, dreptul de a alege ce să faci cu propria viaţă."
Documentaţia de patentare în numele statului american există, poate fi studiată şi nu poate fi negată decât cu rea credinţă, dar cel mai important lucru cuprins în ea, care a fost subliniat de două ori de regizorul filmului, este fraza pe care mă văd eu însumi obligat să o reproduc, fiindcă spune mai multe decât orice alte peroraţii pe tema luptei contra cancerului, dovedind din plin că guvernele sunt, la modul perfect conştient, cele mai criminale organizaţii ale planetei:
"Abordările curente în combaterea cancerului, se bazează, în esenţă, pe folosirea chimicalelor şi radiaţiei, care sunt carcinogene, ele însele şi pot provoca recidive şi dezvoltarea bolii metastazice."
"Sistemul medical american are o istorie îndelungată în discreditarea terapiilor alternative, promiţătoare, care concurează propriile sale practici oneroase, distrugând carierele medicilor ce se folosesc de ele. Doctorii riscă să-şi piardă licenţele medicale, dacă protocoalele lor iniţiază cumva plângeri ale marilor companii de asigurări, adresate consiliilor medicale statale. Doctorii care tratează bolnavii de cancer, cu altceva decât acceptatele chimioterapii şi radiaţii, sunt defăimaţi ca fiind escroci, iar terapiile lor sunt testate în studii destinate să eşueze din start."
Jule Klotter,
Townsend Letter, noiembrie 2010
Comentariu de Marian Matei
Sursa: Dezvaluiri
Download rapid (valabil 10 de zile)
Puteti viziona filmul aici:
sau aici:
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu