
Semne de viaţă descoperite pe Titan, satelitul lui Saturn

Semne de viaţă extraterestră descoperite pe Titan, satelitul lui Saturn
Oamenii de ştiinţă au descoperit dovezi că ar putea exista viaţă pe Titan, cel mai mare satelit a planetei Saturn.
Cassini este o sondă spaţială care în acest moment trimite date despre Titan, cel mai mare satelit a planetei Saturn, iar oamenii de ştiinţă au descoperit indicii că forme de viaţă extraterestre respiră atmosfera satelitului şi se hrănesc cu metanul de la suprafaţă.
Titan este singurul satelit natural despre care se ştie că are o atmosferă densă, are suprafaţa acoperită de munţi, lacuri şi râuri, fapt care i-a determinat pe astronomi să considere această lume ca un al doilea Pământ, în sistemul nostru solar.

Substanţe organice au fost detectate deja în atmosferă, dar lichidul de pe Titan nu este apă, ci metan, iar cercetătorii se aşteaptă să găsească viaţă pe bază de metan.
Potrivit dailymail.co.uk, descoperirea extraordinară, făcută de sonda spaţială Cassini, a fost făcută publică de două echipe separate, în două jurnale ştiinţifice, Icarus şi Journal of Geophysical Research.
Lucrarea din Icarus a arătat că hidrogenul din atmosferă dispare în mod misterios când se apropie de suprafaţă, sugerând că ar exista forme de viaţă care îl respiră. A doua lucrare susţine că din atmosferă lipseşte acetilena, deşi ar trebui să fie în cantităţi importante, fapt care indică existenaţa unui factor necunoscut care ar putea fi viaţă la suprafaţă. Oamenii de ştiinţă se aşteptau ca interacţiunea dintre radiaţia solară şi substanţele chimice din atmosferă să producă acetilenă care ar ajuge mai apoi la suprafaţă, dar Cassini nu a detectat nici un pic de acetilenă acolo.
Roger Clark, un cercetător din echipa care se ocupă de Cassini, a declarat că „atmosfera lui Titan produce atât de multe produse organice care ajung la suprafaţă, încât râurile de metan lichid nu reuşesc să le cureţe. Acest lucru înseamnă că Titan este un loc foarte dinamic în care reacţii de chimie organică se petrec chiar acum".
Pe de altă parte, Mark Allen, de la NASA Astrobiology Institute Titan spune că există şi posibilitatea ca radiaţiile cosmice să transforme acetilena în alte molecule complexe, explicând lipsa acesteia la suprafaţă. „Conservatorismul ştiinţific spune că o explicaţie biologică ar trebui să fie ultima opţiune, după ce toate posibilităţile au fost epuizate”.
Sursa: realitatea.net
OMUL – CREATOR CONŞTIENT UNIVERSAL (1)

Sunt destul de puţine lucruri pe care le înţelegem privind complexitatea capacităţilor umane. Atâta timp cât vom crede că strămoşul nostru direct, şi foarte apropiat în timp, este o specie de primate, nici nu vom accepta că suntem purtătorii unei moşteniri uriaşe de altă natură, nu vom crede în alte puteri şi cunoaşteri ale noastre. Poate vom crede ceva, pentru că suntem puternic intuitivi, sperăm să fie aşa şi ne găsim puterea măcar să ne tăiem drum dincolo de deznădejdi şi dezolări, pentru a merge cu curaj mai departe.
Spiritele umane au trecut, în evoluţiile lor, şi prin acestă treaptă de întrupare, a speciei de primate, în vremuri care îşi numără însă zilele ca valuri de eternităţi.
Speciile de vieţuitoare pământene sunt însă reprezentante ale unor segmente de întrupare mult mai extinse, ale căror vieţi se desfăşoară în alte puncte din univers, pe alte planete, ale altor stele, din alte galaxii din aceaşi subzonă şi din multe altele din acelaşi nostru univers... Între speciile pământene sunt diferenţe foarte mari de evoluţie spirituală, chiar dacă sistemele corporale au elemente comune, pentru a forma lanţuri spirituale (nu numai trofice) de mare complexitate.
Capacitatea generală de creator începe să se contureze în evoluţii cu mult timp înainte de ceea ce ştim să numim azi capacitate de creaţie. Şi pentru că nu ştim bine ce presupune această capacitate în mod complet, credem că ea se limitează la ceea ce putem face cu mâna+mintea, cu uneltele şi tehnologiile pe care le folosim azi, ca extensii ale mâinii şi minţii noastre, fără ca mâna şi mintea noastră să ajungă să-şi piardă îndemânarea. Şi vom vedea ce cuprinde azi o asemenea capacitate şi în ce condiţii, şi în ce fază a unei astfel de folosiri ne aflăm azi.
Totul începe înainte de ceea ce numim azi om – omul creator conştient; căci omul crează conştient, deşi în acest moment al evoluţiilor sale, acum, aici, pe Pământ, nu este complet conştient de puterile şi experienţa sa totală în domeniul creaţiei materiale.
Începuturile se bazează pe o creaţie materială inconştientă, la nivele relativ mici de evoluţie – dar mari pentru fiecare treaptă de evoluţie în parte. Este un fel de mimetism, în care învăţătura folosirii percepţiilor prin corpurile de manifestare ocupă rolul principal în supravieţuire. Învaţă de ajutătorii întrupaţi în mijlocul lor, în corpurile lor, cum să folosească cele pe care le percep pentru a supravieţui în condiţii cu care nu sunt de loc obişnuite. Astfel, termitele, albinele, rozătoarele nu sunt creatoare conştiente şi nici conştiincioase, ci învaţă să se folosească de elementele matriceale planetare, pe care ele le pot desluşi cu percepţiile facilitate de corpurile lor.
Acest microsistem planetar este format din forme eterice mărunte, ca o dantelărie în planul eteric planetar, care oferă chiar muguri de întrupare pentru vieţuitoarele mărunte ale planetei (cele pe care le numim în aceste studii spiritele intra-panetare, ale căror întrupări se realizează prin mijlocirea planetei). Planeta le oferă astfel şi corpuri, dar le oferă şi modalităţi de folosire a părticelelor sale pentru a învăţa să supravieţuiască singure. O astfel de învăţătură le este necesară pentru nevoile proprii de fiinţare, individuale şi de grup. Putem să mai dăm exemple – vin la rând spre exemplu caracatiţele, reptilele cu amenajări de spaţii pentru depunerile de ouă, apoi păsările cu cuiburile lor, ajungem apoi la mamifere (amenajări de scorburi, galerii, în peşteri, etc.) tot pentru nevoile proprii.
Astfel de capacităţi se dezvoltă sub îndrumarea ajutătorilor planetari, ajutătorilor de grup spiritual pentru un grup compact de specii care, chiar din trupuri diferite, au sarcini generale de aceeaşi natură, manifestate sinergic sau complementar. Specii „prietene” şi specii „duşmane”, învăţând să se apere, să-şi apere creaţiile realizate cu atâta trudă, să facă pe rând şi cele dorite, şi cele nedorite. Să le cunoască pe toate, să le facă pe toate.
Între aceste specii pământene, aşa cum spuneam, se află o plajă uriaşă de evoluţii. Spiritele nu evoluează pe această planetă treaptă după treaptă; ele se află pe Pământ doar pentru a face:
– un început de învăţături, într-un şir neîntrerupt început în ale locuri din univers;
– pentru a consolida anumite forme de manifestare anterior învăţate, pe care se vor sprijini înaintările viitoare în creaţie conştientă sua în orice fel de alte manifestări viitoare.
La un moment dat înaintat al evoluţiilor, când o serie întreagă de consolidări au început să poată fi folosite în creaţie conştientă, în funcţie de particularităţile profilului spiritual al evoluanţilor (adică după puterile şi în formele lor de înţelegere, de acceptare şi de înaintare în învăţături), pot avea loc întrupări de corecţie ale unor înclinaţii particulare unui grup de evoluanţi. Asemenea întrupări au loc pe planetele unde se crează condiţii specifice sau pregătiri intense pentru intrare la întrupare a unor creatori conştienţi mai înaintaţi, de la care să poată lua exemplu, învăţături.
Exemplul cel mai concret pentru noi, acum, este acela al saurienilor – popor spiritual care a evoluat în străvechimi în toate mediile terestre. Pe care îi cunoaştem bine; vă voi spune în curând, pe scurt, povestea saurienilor ca începători ai creatorilor conştienţi. Povestea lor nu este tristă, deşi ar părea că a avut un sfârşit trist şi mai ales că sfârşitul evoluţiilor lor se leagă strâns de venirea spiritelor umane pe Pământ. Deşi este greu de crezut acum, poporul lor spiritual se afla la începutul conştientizării capacităţii lor de creator conştient, luptând cu animalitatea lor, învăţând să se concentreze în mod special la activitatea desfăşurată prin trupul lor – făcut în mod special mare şi greu, pentru ca să se poată concentra asupra lui cu toată atenţia lor, cu toate puterile lor. Acesta este un tip de corecţie prin forma corpurilor, la fel ca şi stingerea speciei lor şi plecarea spre alte zări, unde să-şi deruleze în pace propriile evoluţii, lăsând aici, pe Pământ, locul altora.
Vom mai discuta în viitor mult despre asemenea corecţii, căci ele sunt date nu numai ca întrupare, ci ca fond general de ajustare a manifestărilor, pentru ca devierea – puţin sesizată la început – să nu devină mare pe parcursul evoluţiilor, puternic destabilizatoare pentru fiecare popor spiritual în parte. Dacă fiecare popor spiritual are un anumit profil spiritual, drumul pe care îl aleg coordonatorii de evoluţii este particular şi el fiecărui grup spiritual astfel format, ca popor cu trăsături specifice de înaintare în evoluţii. Chiar vom discuta pe larg despre faptul că fiecare popor spiritual are o linie proprie de evoluţie, care cuprinde corecţii de la un ciclu de întrupări la altul, respectând astfel înclinaţiile naturale ale spiritelor, dar şi formând treptat alte noi obişnuinţe, care se vor transforma şi ele în înclinaţii, apoi în încredinţări de trăire.
Aşa se formează cea mai puternică înclinaţie şi apoi încredinţare a spiritelor, de care se vor folosi în eternitate: aceea de ajutător pentru semeni, oriunde şi oricând în infinitul spaţiilor şi în eternitatea timpurilor.
Cristiana
Blogul Unui Om Cuminte
Statele Unite ale Americii detin o intreaga flota stelara?

Este declaratia soc a unuia dintre cei mai cunoscuti hackeri din toate timpurile, scotianul de 48 de ani, Gary McKinnon. In prezent, McKinnon este judecat pentru spargerea codurilor de securitate ale Pentagonului si ale NASA intre anii 2001-2002, insa autorul acestei fapte este de cu totul alta parere. El sustine ca SUA vrea sa faca din el un exemplu pentru oricine ar mai divulga secretele guvernului american cu privire la existenta vietii extraterestre.
Scotianul sustine ca a patruns in bazele de date ale celor doua organizatii in incercarea de a gasi dovezi cu privire la existenta extraterestrilor. In schimb, sustine acesta, a gasit mult mai mult decat se astepta. McKinnon a declarat in fata judecatorilor si a presei ca a gasit dovezi ale tehnologiilor de origine extraterestra, a existentei energiei capabile sa stopeze procesul de incalzire globala, ale dispozitivelor antigravitationale si, peste toate, a existentei unei adevarate flote stelare, capabile sa strabata distante uriase prin spatiul cosmic.

In mod bizar, niciun reprezentant al acuzarii nu a negat spusele lui McKinnon. Ceea ce isi doresc, insa, autoritatile americane este ca scotianul sa fie extradat si sa primeasca o pedeapsa maxima de 60 de ani intr-o inchisoare de maxima securitate din SUA.
In prezent, Mckinnon s-a adresat Curtii Europene pentru Drepturile Omului si autoritatilor britanice pentru a refuza extradarea. Mai mult, Partidul Conservator Britanic a si demarat un proiect prin care cazul scotianului sa devina varful de lance in schimbarea legislatiei si a legii extradarii, sustinand neconditionat apararea acestuia.
Sursa: DailyGalaxy / descopera.ro
NASA confirmă că de Pământ se apropie o navă extraterestră!?
Autorităţile de la NASA au raportat faptul că un obiect artificial se apropie de Pământ din spaţiul extraterestru, fiind mai degrabă de origine artificială decât un asteroid, anunţă site-ul The Daily Galaxy.
Obiectul, denumit 2010 KQ, a fost detectat de observatorul Catalina Sky Survey la începutul lui mai 2010 şi a fost urmărit de Serviciul de urmărire a asteroizilor al NASA, situat în Jet Propulsion Laboratory din California. Observaţiile făcute de astronomul S.J.Bus, folosindu-se de telescopul NASA în infraroşu de la Mauna Kea (Hawaii), indică faptul că toate caracteristice spectrale ale lui 2010 KQ nu se potrivesc cu cele ale vreunui asteroid, iar magnitudinea sa absolută (28,9) sugerează faptul că el măsoară doar câţiva metri în dimensiune.
Obiectul nu a avut propulsie în timpul în care a fost sub supraveghearea NASA. Totuşi, experţii cred că acest obiect trebuie să se fi folosit de propria putere, dat fiind poziţia şi velocitatea sa. Experţii susţin faptul că acest obiect trebuie să fie o navă spaţială, sau o bucată din ea, ce a făcut parte dintr-o misiune interploanetară din trecut, iar acum se reîntoarce pe Pământ.
Sursa: www.lovendal.net
Abonați-vă la:
Postări (Atom)