"Umbra noastra se naste cand suntem foarte mici, inainte ca gandirea logica sa se dezvolte astfel incat sa putem filtra mesajele pe care le primim de la parintii nostri, cei care au grija de noi si la cei din jur. Chiar daca avem cei mai buni parinti, inevitabil ne vom rusina pentru ca am aratat anumite “defecte” si am primit mesajul ca ceva legat de noi nu este OK. Ca ceva este in neregula cu noi, sau ca suntem rai: “De ce ai mancat toate astea inainte de cina?” (ne spunea mama adesea).
Aceste mesaje se fixeaza in subconstientul nostru, precum un virus in computer, alterand perceptia noastra despre sine si ranind simtul valorii personale. Cand suprimam aceste “defecte”, traim in negare referitor la cine suntem cu adevarat. Desigur, asta depinde de mediul in care traim. Daca ai crescut intr-o familie de muncitori, si spui ca vrei sa canti la pian sau sa devii artist, aceste calitati artistice nu vor fi bine primite si e posibil sa trebuiasca sa le suprimi. Pe de alta parte, daca cresti intr-o familie de artisti sau intelectuali si spui ca vrei sa muncesti in constructii, sau sa fii atlet, dorinta ta ar putea fi perceputa ca fiind negativa.
Incercam din toata puterea sa pretindem ca nu suntem ceea ce uram. De fapt, a dovedi asta este o sarcina foarte importanta pentru ego-ul ranit, o sarcina despre care ego-ul crede ca este vitala existentei lui. Ego-ul ranit trebuie sa ascunda tot ceea ce consideram ca este inacceptabil in legatura cu noi insine. Pentru a indeplini aceasta sarcina, construieste o masca pentru a dovedi celorlalti ca nu suntem atat de deficienti, inferiori, lipsiti de valoare si de rai pe cat ne temem ca suntem. Nimeni nu vrea sa admita ca are nesigurantele sale personale.
Pentru a le ascunde, cream o “persona”, inca de la o varsta foarte frageda si incepem sa ne impachetam intr-un nou pachet care consideram ca o sa ne aduca dragostea, atentia si acceptarea dupa care tanjim. Cream “personaje” pentru a putea sa avem sentimentul de apartenenta. Multi dintre noi au o viata publica si o viata secreta.
Muncim din greu pentru a ne simti bine cu noi insine, si o clipa mai tarziu facem ceva care sa ne saboteze aceste sentimente bune. Purtam masti despre care credem ca ne pot duce acolo unde dorim. Iar aceste masti poarta multe forme: agresorul, certaretul, carismaticul, fata buna, inteligentul, glumetul, competitorul, seducatoarea, doamna de fier, personajul ”cool”.
Tu ce masca porti?
Masca noastra devine inchisoarea noastra. Dincolo de masca pe care o aratam lumii, ego-ul nostru ranit sufera. Partile din noi care au fost blamate de altii si acum de noi insine sunt disperate sa poata iesi la lumina, sa fie eliberate, acceptate si iubite ca parti valoroase din ceea ce suntem. Cand ne negam pe noi insine si ne temem sa ne exprimam latura intunecata, ea devine o forta puternica, capabila sa ne distruga viata noastra si pe a celor din jur. Asta este ceea ce numesc “efectul mingii de plaja.” Lucrurile respinse trebuie tinute in adancurile constiintei noastre, trebuie ingropate. Cata energie ne ia sa tinem o minge de plaja sub apa?
Iti iei sinele tau egoist, cel furios, cel care e mult prea bun, cel care nu e bun de nimic, le iei pe toate, si e ca si cum ai avea 40 de mingi pe care trebuie sa le tii sub apa. Ce se intampla cand tii acele mingi sub apa? Cand esti tanar, ai multa energie si te poti descurca cu multe mingi. Dar apoi, intr-un moment cand nu esti in punctul cel mai inalt al potentialului tau, cand gardurile tale sunt la pamant sau cand atentia ta se indreapta catre un premiu pe care l-ai putea castiga, dintr-o data “boom”! Cineva face ceva si ce se intampla cu mingile? Ies la suprafata si te lovesc in fata.
Cand nu te ocupi de umbra ta, acea parte iese la lumina si ne afecteaza la locul de munca, in relatiile noastre. Cu cat mai mult incercam sa suprimam aceste defecte neacceptate in societate, cu atat mai mult ele vor gasi moduri interesante de a se exprima. E ca si cum am inchide in pivnita pe cineva. Va vrea sa iasa de acolo. Va face diferite lucruri, pentru a ne atrage atentia, pentru a il recunoaste si a-l lasa sa iasa de acolo. Aceste aspecte ale noastre care nu ne plac ies la lumina printr-un fel de proces de detoxifiere. Trebuie sa iasa la lumina, pentru a fi eliberate.
Cand intelegem pe deplin sufletul omenesc, intelegem ca este un teren al ambiguitatii, contradictiilor, paradoxului. Orice experienta este rezultatul contrastelor: lumina si umbra, placere si durere, sus si jos, inainte si inapoi. Pentru a manifesta ceva, ai nevoie de energii contradictorii. Ai nevoie de inamicii tai, ca sa fii cine esti.
Sufletul uman este in mod simultan, divin si diabolic, sacru si profan, sfant si pacatos. Cand realizezi asta iti dai seama ca umbra este ceva normal. Daca ai numai adevar, bunatate si armonie pe de o parte si absenta completa a contrariilor, in partea cealalta, nu exista impuls creator. Suntem microcosmosul si macrocosmosul. Asta inseamna ca fiecare calitate pe care o vedem in altcineva exista si in noi. Avem toate caracteristicile omenesti posibile, indiferent daca sunt active sau latente, constiente sau inconstiente. Nu exista nimic din ceea ce putem vedea si percepe pe care sa nu-l avem in noi. Sunt totul si cuprindem in noi ceea ce consideram ca e bun si ceea ce consideram ca e rau.
Cum putem sa stim ce e curajul, daca nu am cunoscut frica; cum sa stim ce e fericirea, daca nu am cunoscut tristetea? Cum putem sa stim ce e lumina, daca nu am cunoscut intunericul? Toata viata se bazeaza pe coexistenta acestor perechi de contradictii. Umbra noastra se ascunde intotdeauna de ea insasi. Decat sa ne confruntam cu intunericul nostru, mai bine proiectam aceste calitati nedorite asupra altora. Cand facem asta, suna cam asa: “El e atat de egoist!”, “E atat de plin de sine!”, “Oamenii astia sunt idioti!”, “Ce ratat!”.
Frica de propria lipsa de valoare si, in acelasi timp, frica de lipsa noastra de maretie ne face sa transferam aceste defecte asupra altora. Ceea ce proiectam sunt bucati din intunericul si vina proprie, pe care nu le-am revendicat inca. Pana cand nu ne luam inapoi tot ceea ce am proiectat pe ceilalti, lucrurile cu care nu putem sa convietuim nu ne lasa sa traim."
Sursa: http://drumuricatretine.wordpress.com / The shadow effect, Debbie Ford
Prima parte:
A doua parte:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu