Războiul parapsihologic (2) - Protecţia psihică (doc)


"Pentru ca o forţă ostilă să obţină controlul unei alte ţări sau asupra populaţiei respectivei ţări, fără luptă fizică, o primă etapă constă în crearea unui cadru social, economic şi politic capabil să producă în mod constant emoţii negative populaţiei, în distrugerea din interior a valorilor morale, etice şi spirituale ale respectivei comunităţi. Pe un astfel de fond, oamenii sunt receptivi la anumite influenţe exterioare negative iar emoţiile şi gândurile lor pot fi uşor modelate şi controlate.

Este foarte greu să controlezi oameni echilibraţi, fericiţi, mulţumiţi de viaţa lor, care îşi trăiesc zilele cu calm şi optimism şi care, în plus, mai au timp şi disponibilitate să se ocupe de aspectele spirituale ale vieţii, de cunoaşterea de sine. În schimb, o masă de oameni frământaţi de grijile zilei de mâine, o masă de oameni temători, nemulţumiţi, stresaţi şi care privesc viitorul în culori cenuşii, fiind mai ales preocupaţi de probleme materiale, devin uşor manipulabili.

Dacă privim la societatea în care trăim constatăm că principiile antice ale lui Sun Tzu, din “Arta Războiului”, sunt aplicate cu punct şi virgulă împotriva noastră şi a valorilor noastre. Prin urmare, e momentul să devenim mai conştienţi şi să facem ceva pentru noi şi pentru cei apropiaţi nouă. Aşadar, putem învăţa principiile protecţiei psihice şi anumite metode de apărare.

Filmul documentar “Războiul parapsihologic – Protecţia psihică” aduce o serie de informaţii importante, cu valoare practică, de un real folos celor care le înţeleg necesitatea. În cadrul acestui film sunt prezentate metode de echilibrare emoţională şi de protecţie psihică care sunt accesibile majorităţii celor interesaţi, atât din punct de vedere al înţelegerii “tehnice” a acestora, cât şi din perspectiva costurilor financiare.

Cu siguranţă “cheile” puse la dispoziţie în acest film documentar vor deschide pentru mulţi “uşi” către o cunoaştere mai profundă a naturii umane şi a relaţiei misterioase dintre noi, oamenii, şi restul Universului."

Daniel Roxin



Filmul poate fi descărcat de la linkurile de mai jos. Iată paşii pe care trebuie să îi faceţi: descărcaţi cele trei arhive in acelasi loc, daţi clik dreapta pe prima arhiva şi apoi clik pe opţiunea "extract file". Cele trei părţi se vor descărca una după alta şi se vor uni.

Arhiva1:
http://fastupload.ro/7d30e12fbbfe2c6e07063b23d974fc45.html

Arhiva2:
http://fastupload.ro/6e26f37218370983e95f4e4eef285022.html

Puteti viziona prima parte a documentarului aici:
http://www.youtube.com/watch?v=XCkLP-fqlt0&feature=related

2 comentarii:

Anonim spunea...

La 1.12.07 mai trebuie o "cheie".
S-a intamplat ceva si nu trece de minutul acela. Azi am venit pt prima oara in vizita, dar mai vin, imi place ca usa e descuiata si e lucrata de un mester cu suflet. Toate bune!

Anonim spunea...

cE-i de facut? Ai dreptate.ai dreptate.Nu e bascalie in comentariu,sint de acord cu ceea ce ai scris,si am incercat sa comunic si eu acelasi lucru la scara mai restrinsa.Se vede linga noi,pe strada,in familie,la serviciu,si timp parca e tot mai putin dar poate mi se pare si sint eu obosita,nu ma organizez bine.Singurul cistig ar fi sa ne planificam citeva minute de meditatie dimineata sa privim o floare,o creanga ,o frunza din fata ferestrei,din fata ochilor,sa ne afundam 5-10 minute intr-un univers cit mai mic pentru a descoperi cit e de complex si totodata minunat,apoi astfel pregatiti si cu micul aliat in suflet,infratiti cu el,sa continuam ziua in babilonia care ne inconjoara. Sint medic,vad oameni si ma minunez cit de mult se schimba parca pe zi ce trece sint mai rai si mai egoisti,degradindu-se.Nu am credinta naiva cum ca prin cultura si scolarizare oamenii devin mai buni,mai pregatiti pentru schimbarile din felul nostru de a gindi si de a vedea lucrurile. Vom fi o lume de mediocri, egoisti, preocupati sa ne fie mai bine cu orice pret sa supravietuim cu orice pret, ca niste orbeti. Cum vad eu, important este sa invatam sa ne salvam de agresiunea fiecarei zi care trece peste noi. Cred ca ar ajuta sa ne inconjuram de o parte mica de frumos, din natura,(chiar daca nu sintem japonezi)si sa procedam ca in bancul urmator: La marele vraci vine un indian suparat si-l intreaba de unde se inspira pentru alegerea numelor copiilor din trib. Vraciul raspunde ca atunci cind se trezeste se uita cu atentie in jurul lui dupa ce iese din cort si vede pasarea care bea din apa rece a izvorului,raza soarelui de dimineata printre crengi,iar daca se naste un copil in ziua aceea asa il boteaza. Dar de ce vrea sa stie aceste lucuri Doi Caini se F..?
Parca romanii sint frati cu indianul suparat din poveste,si zilele noastre una dupa alta incep si se termina in bataie de joc. Cu agresiunea informatiilor veninoase (agresiuni minciuni,furturi)de la radio,televiziune, de la vecinul de alaturi, de la necunoscutul linga care stai in autobuz,nimeni nu vrea sa-ti spuna ceva frumos,numai lucrurile rele ii stau in minte si pe suflet. Port o cruce grea,unde ma duc in vizita prietenii si necunoscutii isi aduc aminte in primul rind ca sint medic si deschid robinetul vaicarelilor :ca i-a durut un deget,au fost balonati acum o sapatmina, tin sa-mi impartaseasca si necazurile de sanatate ale unor cunoscuti de=ai lor pe care eu nu-i stiu/I-am intrebat ce placere este sa-si arata bubele in fata mea ,bube care i-au durut si au trecut, nu inteleg de ce vor sa=si aminteasca de ele ca sa mai retraiasca momentele. Citeodata injur in astfel de situatii. Curat murdar. Poporul roman incepe sa aiba apucaturi de cersetor in intersectie ,preocupat sa-si expuna si intretina bubele infectate, fara dorinta de a-si remedia cumva diformitatile. Ceilalti sa faca pentru el ceva, demniatea este nonsens. Nu ne respectam nu ne iubim pe noi insine si nici nu vrem sa ne cunoastem,pentru ca e important cum ne vad cei din jur, Facebook-ul si FMI -ul prostiei noastre. Nu de Tepes avem nevoie,trebuie cautat Socrate in genele fiecaruia din noi,sa nu mai gasim invariabil aceasi doi neuroni care se violeaza unul pe celalalt in momentele de singuratate, sau sint facuti posta cind participa la activitati in colectivitate.
NU E EXTRAORDINAR CEEA CE SPUN SI NU VA FACE NIMENI NIMC.Eu voi urmari cit mai de departe aceasta porcarie,Glossa ,iar cind voi muri voi fi linga bunicii mei .Aceste sentimente imi dau putere.Nimeni nu are cum sa ma sanatjeze,nici nu ma schilodeste.