Descoperire impresionanta in Lacul de acumulare de la Bicaz!

In timpul unor antrenamente de scufundari, salvamontistii din Neamt au gasit la o adincime de 30 de metri urmele unei civilizatii care ar putea insemna mult pentru istoria locurilor. Zeci de pietre de mormint, bucati de cruci si fundatiile unor cladiri cu insemne stravechi zac pe fundul apei, fara ca nimeni sa nu le fi cercetat vreodata.

Marea dintre munti, asa cum este denumit lacul de acumulare Izvorul Muntelui, s-a nascut in 1959, odata cu finalizarea barajului de la Bicaz. Localnicii de atunci, care locuisera pe teritoriul acoperit de ape, au fost nevoiti sa se refugieze in zone mai inalte. Cei mai batrini isi amintesc cum, cu doar un an inainte de inaugurarea Barajului Bicaz, preotii din satele comunei Hangu si-au sfatuit enoriasii, la slujba de duminica, sa nu-si lase mortii prada apelor. Conform planurilor proiectantilor lacului de acumulare, doua cimitire urmau sa fie definitiv ingropate sub luciul marii dintre munti. Groparilor le-a luat aproape un an sa sape cateva sute de morminte pentru a recupera cosciugele pe care localnicii le-au carat, in spinare ori cu caruta, in noul cimitir din Dealul Chiritenilor. Nu au fost lasate in urma nici ramasitele strajuite de cruci pe care nu se mai puteau citi nume. Credinciosii au adunat in cutii de lemn cranii si oase fara identitate, pentru a le reda odihna vesnica intr-o groapa comuna, la capatul Drumului Mortilor.

Ramine de vazut daca descoperirea intimplatoare a salvamontistilor din Neamt va interesa pe cineva atit pentru dezgroparea adevarurilor istorice, cit si, de ce nu, pentru promovarea turismului in zona.

Experimente radioactive in SUA...

Dezvăluiri şocante: armata SUA a dispersat, în secret, substanţe radioactive deasupra unui oraş american.

Un cercetător american a studiat timp de mai mulţi ani documente declasificate pentru a dezvălui o întâmplare şocantă: armata SUA a efectuat experimente ultra-secrete pe cetăţenii americani din oraşul St. Louis, Missouri, expunându-i pe aceştia la compuşi radioactivi în timpul Războiului Rece.

Multă vreme autorităţile au afirmat că guvernul SUA a aruncat substanţe „inofensive” pe cetăţenii din St. Louis, însă Lisa Martino-Taylor, profesor de sociologie în cadrul St. Louis Community College, a descoperit că spray-ul conţinea un aditiv radioactiv.

Profesorul a acumulat mii de documente şi fotografii ce atestă că populaţia săracă şi minorităţile din St. Louis au fost victimele acestui spray radioactiv, fără a li se spune despre acţiunea armatei americane.

„Experimentul a fost ţinut secret dintr-un motiv foarte bun: nu au găsit voluntari care să spună «sigur, vreau să respir sulfurat de zinc şi cadmiu cu particule radioactive”, a explicat profesorul Martino-Taylor pentru televiziunea KSDK.

Profesorul a dedicat ani buni pentru a obţine documentele declasificate ce atestă că populaţia din St. Louis a jucat rolul de cobai. În urma eforturilor sale, profesorul a descoperit fotografii care arată cum particulele radioactive au fost distribuite în St. Louis în anii 1953, 1954 şi în perioada 1963-1965.

În Corpus Christi, chimicalele au fost aruncate din avioane deasupra unei mari părţi a oraşului. În St. Louis, armata a montat aspersoare chimice pe clădiri, şcoli şi blocuri de locuinţe şi a folosit totodată unităţi mobile.

În ciuda faptului că experimentul a fost efectuat pe scară largă, autorităţile locale nu au fost informate despre natura acestuia. Armata SUA a anunţat populaţia din St. Louis că experimentul are ca scop elaborarea unor „perdele de fum” care să protejeze oraşele de un potenţial atac al Uniunii Sovietice.

„Este şocant să vezi acest nivel de duplicitate şi de falsitate. În mod evident, au depus un efort masiv pentru a păcăli oamenii”, afirmă profesorul Martino-Taylor.

Profesorul a acumulat sute de pagini care atestă existenţa experimentului, punând la dispoziţia publicului aceste documente declasificate.

Cercetarea arată că, în cea mai mare parte, chimicalele radioactive au fost aruncate peste complexul de locuinţe Pruitt-Igoe, unde trăiau 10.000 de persoane cu venituri scăzute. Peste 70% din rezidenţi erau copii cu vârste mai mici de 12 ani.

Profesorul Martino-Taylor a devenit interesat de subiect după ce au auzit din mai multe surse că incidenţa cancerului în acea zonă era mult mai mare decât în alte părţi.

„Acest experiment a încălcat toate normele etice ale medicinei, toate tratatele internaţionale şi chiar politica armatei SUA de la acea vreme”, afirmă Martino-Taylor.

Cercetările mai vechi ce au studiat acest experiment au fost respinse de oficialii Armatei SUA, care au continuat să susţină că substanţele nu reprezentau o ameninţare la adresa sănătăţii.

Documentele descoperite de profesorul Martino-Taylor arată că substanţa era amestecată cu particule radioactive, produse de o companie care nu mai există astăzi, denumită US Radium.

„Compania US Radium e cunoscută pentru faptul că s-a arătat în instanţă că vopselurile produse în fabrica sa conţineau particule radioactive ce au dus la moartea mai multor femei care le-au folosit”, afirmă profesorul Martino-Taylor.

Studiul arată că unul dintre compuşii folosiţi de armata SUA în experimentul efectuat în St. Louis era FP2266, cunoscut şi sub numele de „Radium 226”. Aceeaşi substanţă a provocat moartea a mai multor angajaţi ai companiei producătoare.

Acum, armata SUA a admis că a adăugat o substanţă fluorescentă compusului „inofensiv”, însă datele referitoare la radioactivitatea substanţei rămân clasificate.

În 1972, guvernul SUA a comandat distrugerea complexului de locuinţe Pruitt-Igoe, fiind neclar dacă autorităţile au investigat pe termen lung starea de sănătate a persoanelor pe care a fost efectuat experimentul.

Acum, în urma noilor dezvăluiri, politicienii din Missouri se declară şocaţi şi au cerut armatei SUA să ofere amănunte despre aceste teste.

Senatorul Roy Blunt afirmă că dezvăluirile sunt „absolut şocante”, iar senatoarea Claire McCaskill a scris armatei, afirmând că „împărtăşesc şi înţeleg îngrijorarea comunităţilor din St. Louis expuse la aceste teste”.

„Este absolut şocantă ideea că mii de locuitori din Missouri au fost expuşi fără să vrea la materiale dăunătoare pentru a fi testat efectul lor asupra sănătăţii. Nu este de mirare că aceşti oameni şi familiile lor cer guvernului să ofere răspunsuri”, a declarat senatorul Blunt.


Surse: Daily Mail, KSDK, Lisa Martino-Taylor, descopera.ro

A existat viaţă pe Marte!?

Roverul marţian a transmis imagini ce indică faptul că pe planetă ar fi existat cândva cursuri de apă cu adâcimea de peste un metru.

Curiosity a descoperit pe Planeta Roşie forme de relief ce par să fie albii secate ale unor foste râuri; ipoteza este susţinută de prezenţa pietricelelor rotunjite, ce par să fi fost modelate astfel de ape.

Nu chiar o surpriză absolută, căci oamenii de ştiinţă bănuiau că pe Marte ar fi existat cândva apă, acesta fiind motivul pentru care au ales Craterul Gale ca loc pentru amartizarea lui Curiosity: fotografiile realizate din spaţiu sugerau că aici existase apă.

În schimb, nu s-au descoperit până acum urme de materie organică.

La ora actuală, Marte e o planetă deşertică, rece, dar conform studiilor geologice e posibil să fi fost, cândva, mai caldă şi mai umedă.

Cele mai recente imagini transmise de Curiosity susţin acestă ipoteză. Pietrele fotografiate, cu forme rotunjite, amintesc de prundişul de râu, iar mărimea lor (unele sunt cât o minge de golf) arată că nu ar fi putut fi transportate de vânt, astfel încât ipoteza existenţei, în trecut, a apelor curgătoare devine tot mai plauzibilă.

Destinaţia finală a lui Curiosity este Muntele Sharp, care se înalţă în centrul Craterului Gale şi unde - speră oamenii de ştiinţă - există şanse ca roverul să descopere urme de materie organică, un element esenţial pentru a fundamenta teoria existenţei pe Marte, în trecut, a unor forme de viaţă.



Sursa: Mail Online / descopera.ro

SECRETUL de la Rosia Montana

SECRETUL de la Rosia Montana, pastrat timp de 36 de ani! Marturia unui miner care a fost acolo "Era urias! Sigur NU ERA OM"

In februarie 2012, o echipa de geologi a facut sapaturi la Rosia Montana, in una dintre galeriile descoperite de agatarsi, acum 5500 de ani. Au gasit aici o bucata uriasa din piatra, cu o compozitie de 15% praf de granit, 30% wolfram si 55% pulbere de aur.

*Agatarsi au fost stramosii dacilor si au locuit in spatiul in care se afla acum Romania. Herodot a fost primul care a relatat despre acest popor enigmatic, format din oameni foarte luxosi, care se tatuau si purtau bijuterii din aur.

Lespedea care este perfect slefuita avea o lungime de 12 metri, o latime de 6 metri si o inaltime de 3 metri, cantarind cu aproximatie 1700 de tone, cu 100 de tone mai mult decat a fost estimata “piatra femeii insarcinate” respectiv lespedea descoperita la Baalbek, numai aurul continut in ea reprezentand cca. 900 de tone, de aproape trei sute de ori mai mult decat s-ar fi putut obtine prin reciclarea integrala timp de 20 de ani, a haldelor de steril depozitat de milenii la Rosia Montana in urma exploatarilor aurifere, si de 150 de ori mai mult decat tot aurul extras de la suprafata si din toate galeriile de agatarsi pentru daci, apoi de romani, apoi de austroungari si de romani la un loc.

Rosia Montana, pazita de giganti!
Ceea ce socheaza si mai tare este locul unde a fost facuta aceasta uluitoare descoperire. Lespedea a fost gasita in Galeria Hiperboreana, aflata pe Valea Cornei, sub satul Corna de la Rosia Montana. Acest loc a fost cercetat in urma cu 36 de ani iar datorita uluitoarelor descoperi arheologice si antropologice practic de neconceput pentru acea vreme, ea a fost inchisa si apoi sigilata la comanda Securitatii.

Minerii care au fost chemati sa sape in aceasta galerie au murit. Doar 4 oameni au mai ramas in viata. Unul dintre ei, Ion Mois, povesteste despre acea noapte pe care nu o va putea uita niciodata.

"Am gasit un os urias. Nu mai vazusem asa ceva"
„Poate ca nu trebuia sa zic nimic, ca doara am jurat la comunisti, dar eu ma trag de fel din Albac, chiar din neamul de moti al lui Avram Iancu, asa ca nu pot sa tac. Uite cum a fost: in iarna lu’ 76, am fost chemat de inginerul sef si am primit dispozitie sa redeschid, sa consolidez si sa electrific vechea galeria 13, ramasa inchisa inca de pe vremea austroungarilor, urmand ca dupa consolidare sa vina doi tovarasi geologi sa prospecteze. Galeria era veche, ramasa asa neexploata inca de pe vremea agatarsilor, care la vremea aceea scoteau din ea si prelucrau aurul si argintul pentru daci, iar filonul fusese epuizat cu multe secole inainte sa ajunga romanii stapani pe minele de aur, sau Alburnus Maior cum le placea lor sa le spuna. E drept ca se vad urme de cautare si din partea romanilor, dar este limpede ca ei s-au lamurit foarte repede si ca au abandonat. Lucrarile de consolidare si electrificare au durat aproape pana in vara lui 76 si am avut niste probleme cu golirea de apa a unei parti a galeriei care se inundase. Atat valvele din mina cat si electrovalvele de la pompe ne-au fost de mare ajutor.

Tot atunci am gasit si un os spalat de ape, asa de mare, cum nu ne mai fusese dat sa vad niciodata. Nici ortacii mei nu mai vazusera. Dupa ce l-am aratat directorului minei acesta l-a predat securistului Intreprinderii Miniere de Stat Rosia Montana, iar pe noi ne-a anchetat Procuratura vreo patru zile. Ca unde era osul cand l-am gasit? Ca in ce pozitie? Ca cine a mai fost cu noi in mina? Ca cine mai stie de existenta lui? Cati am intrat si cati am iesit din sut in ziua aia? Ma rog, tot felul de intrebari aiuritoare ca sa ne sperie si sa ne faca sa tacem. Am tacut cu totii evident iar dupa ce ne-a pus sa semnam declaratiile, ne-au trimis inapoi in galerie. Acasa n-am suflat o vorba. Mi-era frica pentru ai mei.

"Un schelet urias de 10 metri"
Atunci cand treaba noastra a fost terminata au intrat in mina doi oameni de la Bucuresti din care unul sigur era geolog. Ce au lucrat ei acolo nu stiu, dar asaaa... ca la vreo saptamana, s-a prezentat un al treilea, unul foarte tanar, cu o cicatrice la ochiul stang, care a zis ca e arheolog. La doua zile dupa el au venit o echipa intreaga de civili daar si cativa arheologi cu niste echipamente cam ciudate, impreuna cu un echipaj de Militie care a blocat accesul la galeria 13 si a inceput sa ne controleze noua legitimatiile la poarta. Dupa inca vreo luna jumate am fost chemati din nou, eu si ortacii mei, cei care ne-am ocupat de consolidari si care deja semnasem declaratiile, sa caram sterilul din fundul galeriei 13 si sa-l scoatem cu vagonetele afara din mina.
Atunci am vazut grozavia. Arheologii scosesera la iveala din stanca un schelet urias, cam de 10 metri lungime, care zacea pe o parte cu picioarele stranse. Osul pe care il gasisem eu era legat cu o funda rosie si de-abia atunci am vazut ca era de fapt o vertebra. Mama da’ ce mai vertebra! Civilii se foiau de colo-colo! Unii isi notau cate ceva din ce ziceau arheologii, altii faceau poze cu blitzul. Ziceau ceva de unu Densusianu, apoi ceva de hiperboreeni, apoi unul sare cu gura mare ca sa-si vada ala cu Densusianu de treaba, ca Densusianu era avocat, nu istoric, apoi a dat-o cu partidu si cu securitatea.

"Scheletul asta pleaca la Moscova!"
Altul, si asta era arheologu cel tanar, ca l-am recunoscut dupa cicatrice, a scapat una cum ca scheletu ala era de hiperborean si ca ar putea fi chiar stramosul nostru! „ Nu se poate tavarisce! Ce hiperborean visezi!” - a racnit la el unul gras in haine de piele si cu accent rusesc! - „Omul se trage din maimuta! Unde ai mai pomenit tu maimuta de 10 metri? Gata! Ce s-o mai lungim!? Scheletul asta pleaca la Moscova!... Ia luati-l pa reactionaru’ asta d-aici! Bistro, bistro!” Atunci ne-a cuprins groaza pe toti. Doi gealati au sarit pe el, l-au legat si l-au tarat afara din mina. „Ia hai! Strangeti, impachetati in lazi si duceti totul la gara! Si daca mai sufla vreunul vreo vorba v-arunc kaghebeu-n ceafa! ” Tot pe noi a cazut magareata cu stransul si cu caratul.

S-a facut dimineata cand am terminat de impachetat, de carat si de urcat lazile in tren. Dar nici pe noi nu ne-au lasat sa mai mergem acasa. Ne-au suit in doua dube fara geamuri si ne-au dus undeva. Unde?, nu stiu.... Dar stiu ca am mancat bataie vreo saptamana incheiata si ca m-au pus sa semnez ca n-am vazut si ca nu cunosc nimic, ca am un unchi legionar care e bandit si impusca securisti prin munti si mi-au zis ca daca suflu vreo vorba imi salta nevasta si copiii iar pe mine ma baga in puscarie. Am semnat si am tacut, ce era sa fac...!? Nici cu ortacii mei pe care i-am intalnit din nou la mina nu am mai vorbit despre asta.

Ceva de bine totusi mi s-a intamplat dupa aceea. La o saptamana dupa ce m-am intors la mina, unul de-l aveam mereu coada dupa mine cand intram si ieseam din sut, a venit la birt si s-a asezat la masa mea. Cinstit sa fiu cand l-am vazut mi-a inghetat sangele in vine. „Uite Ioane, - mi-a zis -, si eu sunt mot ca si tine. Si tot ca si la tine, neam de neamul meu au fost baiesi la Rosia Montana. Am fost acolo cand s-a descoperit scheletul uriasului. Acum e la Moscova. Eu ca si tine am fost martor. Ia plicul asta si pastreaza-l ca pe ochii din cap. Inauntru ai poza. Sa stii de la mine ca acolo in galerie se afla scheletul unui dac hiperborean, stramos de-al nostru. Pastreaza poza si arat-o nepotilor tai. Eu nu stiu daca scap pentru ca am fost iradiat. Pe voi v-au speriat bine, dar pe noi astia din securitate care nu ne speriem asa de usor, de noi se descotorosesc altfel. Nu te cunosc, nu ma cunosti. Nu ti-am dat nimic! Ai priceput?” „Da, am priceput!”. S-a ridicat si a iesit repede pe usa. Doar doua zile l-am mai vazut cum pasea ca o umbra in urma mea, apoi nu l-am mai vazut niciodata . Dar mai am in schimb poza cu hiperboreanul de la el”.

O descoperire asemanatoare a fost facuta si in Grecia, iar ramasitele gasite au disparut la fel de repede.



Sursa: Facebook / sport.ro

OZN-uri in partea intunecata a Lunii...