Mistere la granitelele cunoasterii: Lumina din creier (emis)



"Noile descoperiri ale științei evidențiază lucruri surprinzătoare. Comunicarea între molecule, comunicarea între neuroni se face prin intermediul biofotonilor, adică prin intermediul luminii.

Deși subiectul a fost discutat de câteva decenii, abia acum cercetătorii au putut să pună în evidență această realitate. Iar noile descopriri ne arată și din această perspectivă că uriașul mecanism care este corpul uman – un ansamblu constituit din miliarde și miliarde de mici părți componente - acționează în deplină sincronizare pentru că în spatele lui se află un program inteligent; și fiind inteligent, el nu putea să fie, la acest nivel de complexitate, rezultatul unui accident cosmic.

Prin urmare, dacă până nu demult știința mecanicistă era principalul contestatar al existenței unei inteligențe creatoare a Universului cunoscut, noua știință devine principalul susținător al existenței unei inteligențe creatoare aflată în spatele tuturor lucrurilor…"     Daniel Roxin



Un comentariu:

Maria-Aurelia spunea...

Sa stiti ca atata timp cat incercati sa va conectati la Dumnezeu cu mintea nu veti face altceva decat sa insirati pe net articole interesante. Ceea ce spune Roxin a spus cu mult mai bine dl Constantin Dulcan. Ei si? Si daca suntem doldora de informatie credeti ca vom ascensiona vreodata? Ascensunea este o spirala, o scara cosmica pe care ne este permis sa urcam numai daca ne mantuim, sau ne ardem karma, cum doriti sa spuneti. Nefacand nimic ca sa reparam raul imens facut planetei, naturii, animalelor, dar dandu-ne care mai de care mai rotunzi informational, alimentam paienjenisul informational din jurul planetei si dupa aceea tot noi ne miram ca nu avem revelatii curate, ca, vai, Dumnezeu nu ne vorbeste. Dumnezeu ne vorbeste dar in inima, prin vocea naturii, plansul padurilor macelarite, jalea animalelor abuzate, lasate fara habitat de atoatestiutorul si rotundul om- de grabauitator de istorie repetabila. Roxin a scos acum din maneca dacii si zamoxianismul. Cautatul dupa oasele stramosilor nu trezeste in noi puterile atat de ravnite de toata lumea. Dar voluntariatul, curatarea gunoaielor patriei, ajutarea copiilor si batranilor, adoptarea animalelor si apararea drepturilor lor or sa va dea puteri nebanuite. O, nu va asteptati la ceva farte spectaculos, cum se lauda gainile din grupurile spiritualisticoSF. Va veti vedea propriile greseli si asta e maaaare lucru. Daca materializez un gargaune mare pe caciula, ori misc un pahar 2 cm mai la dreapta, daca fac o minune gen curcubeu-umbrela deasupra capului, voi ramane acelasi ca spirit, dar voi avea un anumit numar de ucenici ori curiosi casca gura in jurul meu. Daca-mi deschid chakra inimii manifestand empatie fata de rau si ram, animal, om, Dumnezeu va avea grija de mine sa scap de orbire. Maestrul Kam Om Kam Neom ma va face asemenea lui, adica orb si plin de ifose. Sa stiti ca empatia nu se manifesta nepunand mana la treaba si doar prefacandu-ne ca ne este mila de copiii abuzati sau de animalute. Nu se poate si cu banii in banci ori la ciorap si cu ifose de alesi si cu sufletul Cer. Cele mai multe bazaconii insirate pe net sunt ispite. Ce sa va fac? In urma cu sase ani, cand toata suflarea spirituala a Romaniei astepta 12.12.12 nefacand nimic, strigam prin grupurile de pe net sa treaca toata lumea la treaba, ca Dumnezeu nu ajuta un popor caruia nu-i pasa de ce se intampla in tara lui dar i s-a nazarit ca e ales si ca vom deveni o colonie de sclavi.Numai ca nu m-au ucis dementii din grupul matriceanoiiromanii, infinitaiubire si altii. Le spulberam iluziile si-i lasam fara fraierii carora le vindeau potiuni magice de iluminare. Am mancat bataie de la fratii mei romani pe care incercam sa-i scot din paienjenis. Sa le fie de bine fratilor romani si sa astepte sa vina Dumnezeu sa le curete jegul din inimi si din tara si sa-i elibereze de banditi. Se poleieste Roxin in hainele lui Zamolxis asa cum se poleiesc Argeseanu si altii in hainele lui Iisus. Cand n-ai nimic de spus este o metoda buna sa te poleiesti in hainele altora. Cand este vorba de voluntariat sau de a-ti pune viata in pericol ca sa-ti aperi tara sa treaca la treaba Maria, ca Roxin, Argeseanu si cohortele de asa zis spirituali sunt alesi, Io...Daca n-ati aflat pana acum ca Dumnezeu nu are alesi, inseamna ca v-au fraierit rau de tot vanzatorii de potiuni magice de iluminat. Ei sunt falsii profeti din Biblie...

http://mariadakhel.blogspot.ro/search/label/Circul