Noul Vital Protect


Dezvoltarea tehnologiilor moderne a dus la apariţia unor boli cu care generaţiile precedente nu s-au confruntat niciodată. Odată cu apariţia curentului electric şi a dezvoltării aparaturii legate de acesta, spaţiul din jurul nostru s-a umplut de o multitudine de radiaţii nevăzute care, pe termen lung, generează efecte dezastruoase.
Preocupări legate de influenţa nocivă a acestor radiaţii asupra fiinţelor vii au existat de când s-a folosit pentru prima oară curentul electric. Însă, datorită faptului că efectele acestor radiaţii nu sunt vizibile imediat (efectul lor este lent, dar sigur), de cele mai multe ori, din cauza intereselor financiare, au fost promovate sisteme care acum au devenit ceva obişnuit, dar care au efecte nocive asupra stării noastre de bine, de sănătate şi chiar asupra liberului arbitru. Cel mai rău este faptul că, folosind aceste sisteme, am renunţat să mai căutăm soluţii care ar putea fi integrate armonios în mediul natural şi care nu ar produce efecte nocive.

Suntem atât de obişnuiţi, de exemplu, cu reţeaua de curent electric, avem fire prin toţi pereţii caselor, încât pare greu de crezut că acestea ar putea avea şi efecte negative asupra sănătăţii noastre şi asupra stării noastre psihice. Experienţele realizate în Laboratorul Marinei din Pensacola au demonstrat clar că la radiaţii magnetice de 1 Gauss (un câmp foarte slab) şi frecvenţe cuprinse între 45-60 Hz, memoria fiinţei umane scade semnificativ.
În Elveţia, s-a făcut un experiment sugestiv legat de influenţa nocivă a radiaţiilor electromagnetice asupra organismului uman. Au fost luaţi pacienţi care sufereau de diverse maladii, în special dezechilibrări ale anumitor ritmuri, şi au fost ţinuţi timp de câteva săptămâni într-o zonă montană la o cabană lipsită complet de curent electric. Lipsa radiaţiilor electrice a făcut ca, în timp de doar două săptămâni, toţi pacienţii să-şi revină complet. Aceste rezultate s-au menţinut chiar şi doi ani după experiment.
Alţi cercetători, precum J.J. Noval, au concluzionat că radiaţiile electromagnetice de foarte înaltă frecvenţă blochează producerea neurotransmiţătorilor, şi generează o epuizare la nivelul cortexului şi a sistemului imunitar.



Avantajele noului VITAL PROTECT

1. Oferă PROTECȚIE ACTIVĂ întrucât emite pe frecvența Schumann de 7,83 Hz care stimulează organismul să ignore semnalele perturbatoare din mediul înconjurător.
2. PROTECȚIE PASIVĂ. Noul VITAL PROTECT este realizat pe baza unor structuri radionice spiralate care servesc drept antene de emisie a semnalului.
3. Frecvența de lucru este foarte precisă, fapt care asigură o protecție autentică împotriva radiațiilor electromagnetice. Acest aspect este posibil deoarece dispozitivul este prevăzut cu un oscilator cu cuarț.
4. Este omnidirecțional, adică sistemul de antene interne generează o sferă de protecție cu raza de 2,5 ‒ 3 metri.
5. Durata de viață a bateriei este mai mare de 9 luni de zile.
6. Fiabilitate deosebită. Aparatul a fost proiectat pentru a putea fi folosit o viață întreagă doar schimbând bateria atunci când aceasta se termină.
7. Noul VITAL PROTECT are acum o formă mult mai ergonomică și mai atractivă.
8. Semnalul emis este cu 30% mai puternic.

Ce simţim când purtăm cu noi Vital Protect?
Acest aparat acţionează continuu şi ne protejează împotriva radiaţiilor telefoanelor mobile, ecranelor TV, calculatoarelor, cuptoarelor cu microunde, liniilor de înaltă tensiune, radioemiţătoarelor, etc. De asemenea,neutralizează influenţele zonelor geopatogene (radiaţii Hartmann) şi protejează câmpul vital al subiectului în zonele aglomerate din oraşe sau în medii cu câmpuri subtile joase (spitale, cimitire, locuri în care se produc frecvent accidente), case cu rezonanţe maladive, etc. Efectele resimţite care decurg de aici şi despre care utilizatorii Vital Protect ne povestesc sunt:
· energizare;
· grăbirea proceselor de vindecare;
· mai mare rezistenţă la oboseală şi stres;
· mărirea capacităţii de efort;

Efectele VITAL PROTECT

elimină problemele legate de decalajul de fus orar;
amplifică vitalitatea;
creşte potenţa;
fortifică sistemul autoimunitar;
creşte rezistenţa la oboseală şi stres;
măreşte capacitatea de efort;
amplifică spiritul de observaţie (astfel, evenimente care în mod normal trec nesesizate sunt integrate armonios şi printr-un proces sinergic, subiectul rezonând cu energiile succesului);
generează o frecvenţă benefică la nivelul creierului;
protejează împotriva influenţelor subtile nocive (gânduri negative proiectate spre subiect, magie neagră);
protejează împotriva radiaţiilor telefoanelor mobile, ecranelor TV, calculatoarelor, cuptoarelor cu microunde, liniilor de înaltă tensiune, radioemiţătoarelor (din cauza unei legături continue cu câmpul teluric, celulele umane nu mai sunt receptive la radiaţiile nocive);
protejează împotriva stresurilor patogene (radiaţii Hartmann, radiaţii nocive datorate unor anomalii terestre, etc.);
măreşte rezistenţa la poluarea fonică;
protejează câmpul vital al subiectului în zonele aglomerate din oraşe sau în medii cu câmpuri subtile joase (spitale, cimitire, locuri în care se produc frecvent accidente), case cu rezonanţe maladive;

Marturii despre utilizarea Vital protect:





Mai multe informatii gasiti pe site-ul oficial de unde puteti si achizitiona aceste dispozitive: AIM GROUP

3 comentarii:

Mihaella Gheorghiu spunea...

super.o concurenta laTorser...e bine sa apara mai multe mnarci astfel scad preturrile.Oricum 75 euro cat costa Vital Protect e scump...nu stiu acum cat mai e Torserul, dar cred ca nu e departe.

Unknown spunea...

salut, ti minte dispozitivul ByPro ( Piez electromagnetic materiale minute etc ) chestiuza aia mica care spune ca te protejeaza de radiatiile electromagnetice a telefoanelor, am purtat pentru un an si ceva, sunt inginer in stiinta materialelor cu toate ca sunt o persoana cu inclinatii spirituale spre ezoterism, cunostinte mele si intuitile imi spuneau ca ByPro este un fals, de aceea m-am hotarat sa il deschid si ghici,,, era plin cu silicon transparent, am suportat un an de zilie acel dispozitiv in buzunarul de la pantaloni cu toate ca ma deranja,,,, iti spun sincer ca o tehnologie care sa faca ce spune ca face Vital Protect nu este, si daca o fi o au putini,

Anonim spunea...

Draga Bogdan, te inseli foarte tare. port Vital Protect de mai multe luni de zile si am simtit si simt foarte clar efectele lui. Nu compara Bypro cu Vital Protect. Nu este acelasi lucru. Inainte dormeam foarte prost acum dorm bustean pana a doua zi, si ma odihnesc foarte bine. petrec mult timp la calculator si nu ma simt obosita deloc. cand lucram fara Vital Protect eram terminata dupa cateva ore. Eu as zice sa il incerci si dupa aceea sa vorbesti! Afirmatiile scoase din burta nu fac cinte unui persoane care zice ca are si inclinatii spirituale.