Tunel misterios descoperit sub Templul şarpelui înaripat!


După 8 luni de excavaţii, arheologii de la Institutul Naţional de Antropologie şi Istorie (INAH) din Mexic au localizat, la 12 metri sub pământ, intrarea în tunelul principal şi într-o serie de galerii subterane care se află sub Templul şarpelui înaripat, din zona arheologică Teotihuacan, anunţă site-ul Artdaily.org. Într-un tur al sitului arheologic, Sergio Chavez Gomez, arheolog şi director al proiectului, a anunţat faptul că aceste tuneluri n-au mai fost folosite de circa 1.800 de ani de locuitorii din Teotihuacan. Toate aceste excavaţii reprezintă cele mai amănunţite care au fost realizate vreodată într-un sit arheologic pre-hispanic. Gomez a mai explicat faptul că tunelul trece sub Templul şarpelui înaripat, cea mai importantă clădire a citadalei, iar intrarea a fost localizată la câţiva metri sub piramidă.


Intrarea se face printr-o deschizătură de 5 metri, ce duce către un coridor larg ce are o lungime estimată de 100 de metri, şi care se sfârşeşte într-o serie de încăperi subpământene excavate în piatră. Tunelul a fost descoperit în anul 2003, dar explorarea sa a durat timp de câţiva ani, perioadă necesară pentru finalizarea cercetărilor la cele mai înalte niveluri ştiinţifice. Pentru aceste excavaţii s-au folosit dispozitive moderne de cercetare, ca de exemplu GPR (Ground-penetrating radar – radar de penetrare a Pământului) sau scanner cu laser.


Investigaţiile de până acum au arătat faptul că acest tunel a fost construit înaintea templului. Dar la ce servea el? Sergio Gomez crede că el era legat de conceptul de lume subpământeană, întrucât în acest loc aveau loc ritualurile de iniţiere şi investitura divină a conducătorilor din Teotihuacan, din moment ce puterea era obţinută în aceste spaţii sacre. Şi, deşi n-a fost descoperit niciun mormânt până acum, se crede că toţi conducătorii erau înmormântaţi în aceste galerii subpământene.

Sursa: www.lovendal.net

Un comentariu:

Celestine spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.