Fenomenul 2012...

Data de 21 decembrie 2012 este aşteptată cu sufletul la gură de un număr tot mai mare de persoane din întreaga lume. S-au făcut numeroase profeţii spectaculoase în legătură cu această dată, de la alinieri planetare cu efecte apocaliptice, ciocniri devastatoare cu diferite corpuri cereşti până la schimbări globale în conştiinţa umană. Totul porneşte, cel puţin în teorie, de la presupusele profeţii făcute de mayaşi.

Cum a apărut însă, acest mit, şi cum de a căpătat o asemenea amploare încât până şi celebra agenţie spaţială NASA a recurs la publicarea unor dezminţiri? Să revenim la mayaşi.

De ce 21 decembrie 2012?

21 decembrie 2012 reprezintă echivalentul datei 13.0.0.0.0 din calendarul mayaş, utilizat de mai multe culturi pre-hispanice din Mezoamerica. Acesta începe cu data de 11 august 3114 î.e.n. şi numără zilele ce au trecut de la acest moment al creaţiei.

Deşi multă lume crede că data de 21 decembrie 2012 constituie capătul calendarului mayaş, acest lucru este greşit. Această dată reprezintă doar finalul celui de-al 13-lea baktun, un ciclu al timpului. Mayaşii foloseau mai multe cicluri temporale, iar baktun-ul, ce măsura 144.000 de zile (puţin peste 394 de ani) era doar unul dintre ele.

Alte cicluri folosite de mayaşi sunt katun (care reprezintă 7.200 de zile) sau piktun (echivalentul a 20 de baktunuri). Un alt ciclu folosit de mayaşi este acela de 18.980 de zile (52 de ani), denumit "rundă calendaristică" de către experţii în cultura maya.

Calendarul poate exprima orice dată din viitor şi din trecut, fiind infinit. De altfel, există inscripţii mayaşe străvechi ce menţionează evenimente ce au loc mult după aşa-zisa apocalisă din 2012.


Una din tăbliţele din Templul Inscripţiilor din Palenque face trimitere la aniversarea încheierii a 80 de "runde calendaristice" de la întronarea regelui Pakal, adică la data de 21 octombrie 4772, la care vor fi trecut opt zile de la încheierea primului ciclu piktun de la crearea lumii. Acest lucru pare să infirme ipoteza apocalipsei din 2012. De altfel, majoritatea specialiştilor în cultura maya nu cred că 13.0.0.0.0 ar fi fost considerată de către aceştia ca fiind data apocalipsei.

Data de 21 decembrie 2012 apare pe un singur monument mayaş, Monumentul nr. 6 de la Tortuguero. Acesta nu s-a păstrat în condiţii foarte bune, astfel că descifrarea textului înscris pe el este un proces dificil. Cu toate acestea, cea mai recentă traducere a inscripţiilor mayaşe menţionează că, la această dată, va fi sărbătorit un zeu numit Bolon Yok'te K'uh.

Chiar dacă această dată constituie finalul unui ciclu din calendarul mayaş, evenimentul era considerat important pentru că reprezenta începutul unei noi epoci mondiale, nu un sfârşit. Conform unui specialist în cultura mayaşă, John Major Jenkins, mayaşii considerau un ciclu epocal drept echivalentul unei "sarcini cosmice", cea mai importante parte a acestuia fiind finalul, sau "naşterea". Astfel, explică arheologii, mayaşii sărbătoreau finalul unui ciclu la fel cum noi sărbătorim Revelionul.

Cum a fost asociată data de 21 decembrie 2012 cu apocalipsa?

Michael Coe, un cercetător al culturii mayaşe, a publicat în anul 1966 cartea The Maya. În această lucrare a lansat ipoteza că mayaşii ar fi văzut finalul unui ciclu calendaristic ca un eveniment apocaliptic. În acel moment nu fusese descifrat monumentul nr. 6 de la Tortuguero, ipoteza sa fiind doar o speculaţie cu care ceilalţi specialişti din domeniu nu au fost de acord.

Acest lucru nu a oprit răspândirea ideii, care a apărut la momentul în care o bună parte a publicului din SUA era atrasă de curentul New Age. Acesta promova apropierea omului de latura sa spirituală, abandonarea dependenţei de planul material urmând să permită umanităţii să intre într-o nouă epocă, una a armoniei universale.

Pasul decisiv pentru introducerea conceptului "apocalipsa în 2012" în conştiinţa publică a fost o conferinţă organizată în august 1987 de José Arguelles în cadrul unui festival New Age.

În anii '70 şi '80, arheologii americani au făcut numeroase descoperiri datând din vremea mayaşilor, reuşind totodată să descifreze un număr crescând de texte ale acestora. Speculând interesul crescut al publicului pentru această civilizaţie şi profitând de faptul că adepţii curentului New Age doreau o mai mare apropiere de spiritualitate, Arguelles a combinat cele două elemente.

Acesta a preluat ipoteza enunţată de Coe şi a asociat-o curentului New Age. Astfel, Arguelles a afirmat că receptase prin telepatie mai multe profeţii. El a susţinut faptul că civilizaţia mayaşă nu era în întregime pământeană, ci avea origini extraterestre, iar "ciclul armonic al istoriei" urma să se încheie în 2012. Conform spuselor lui, acesta era momentul în care omenirea urma să renunţe la materialism şi să trăiască în armonie, graţie unei noi epoci spirituale.

Cu ocazia acestei conferinţe, grupuri mari de oameni s-au reunit în mai multe puncte cheie de pe glob (precum Stonehenge, muntele Fuji din Japonia, Bolinas în California) pentru meditaţii colective, în speranţa că acestea vor facilita tranziţia omenirii spre o nouă epocă spirituală.

Televiziunile au relatat evenimentul la acea vreme, arătând publicului larg imagini cu masele de oameni dansând şi meditând. Chiar dacă majoritatea oamenilor priveau curentul New Age cu amuzament, mediatizarea întrunirilor a permis răspândirea ideilor excentrice ale lui Arguelles.

Un alt moment cheie în istoria fenomenului 2012 a avut loc în 1996, când a fost publicată pentru prima dată o traducere a monumentului nr. 6 de la Tortuguero, în care se menţiona explicit data 13.0.0.0.0 (21 decembrie 2012). Cercetătorii Stephen Houston şi David Stuart, cei care au efectuat această traducere, au speculat că aceasta ar putea fi o profeţie ce anunţă sfârşitul lumii. Ipoteza lansată de aceştia a fost folosită de pasionaţii curentului New Age pentru a-şi răspândi mesajul spiritual.

De atunci, însă, au fost descoperite alte texte mayaşe similare celuia de la Tortuguero, iar analiza lor a relevat faptul că ipoteza celor doi este extrem de improbabilă. Dacă în monumentul de la Tortuguero data menţionată este 13.0.0.0.0 (2012), în celelalte texte se vorbeşte despre 10.0.0.0.0 şi de 9.13.0.0.0, lucru ce sugerează că mayaşii erau atraşi de datele ce puteau fi descrise cu numere rotunde.

Studiind aceste texte, cercetătorii care au efectuat prima traducere a monumentului 6 au realizat că ipoteza formulată de ei în 1996 este eronată. Noile traduceri sugerează că mayaşii intenţionau ca aceste monumente să dăinuiască, iar datele respective reprezentau mai degrabă obiective alese pentru că reprezentau numere rotunde.

Cei doi cercetători au publicat o dezminţire în 2008, afirmând că ipoteza iniţială era eronată şi că "textul de la Tortuguero nu are nimic de a face cu o profeţie". Prea târziu, însă: 2012 devenise deja un fenomen de o amploare prea mare pentru ca declaraţia lor să mai aibă efect.

De ce este întreţinut mitul "apocalipsa în 2012"?

"Pentru mayaşi, atingerea momentului de final al unui ciclu calendaristic era un motiv de sărbătoare, iar a transforma 21 decembrie 2012 într-un moment apocaliptic este o ficţiune şi o şansă pentru anumite persoane să profite de pe urma credulităţii oamenilor", susţine Sandra Noble, directorul unei fundaţii ce susţine cercetările asupra civilizaţiilor mezoamericane (Foundation for the Advancement of Mesoamerican Studies din Crystal River, Florida).

În ultimii ani, fenomenul 2012 a constituit într-adevăr o sursă de profit pentru un număr mare de persoane. Edituri din întreaga lume au publicat zeci de cărţi pe această temă, iar producătorii de la Hollywood au lansat pe piaţă un film purtând acest nume, încasând sute de milioane de dolari.

Acum, mai mulţi "profeţi" încearcă să profite de pe urma fenomenului 2012, vânzând credulilor bilete de călătorie către Bugarach, un sat francez din munţii Corbières. Pasionaţii fenomenului New Age susţin că acesta va fi singurul loc ce va supravieţui evenimentelor cataclismice ce vor lovi Terra în 2012.

Fenomenul a prins o asemenea amploare încât agenţia însărcinată de guvernul francez să vecheze activitatea sectelor a avertizat că există riscul ca numeroase persoane să ia parte la o ceremonie de sinucidere în masă la Bugarach, pe 21 decembrie 2012. Aceeaşi agenţie anunţă că orăşelul, ce numără doar 200 de locuitori, va fi invadat de mii de persoane la finalul anului viitor.

Lorenzo DiTommaso, un profesor de religie specializat în "fenomenul apocaliptic", explică bazele psihologice ale acestui fenomen prezent în toate religiile: "lumea este deseori văzută de oameni drept un loc groaznic şi nedrept, iar apocalipsa oferă o soluţie la aceste lucruri provocatoare de anxietate - lumea este atât de rea, încât nu poate fi schimbată, astfel că este nevoie de un eveniment cataclismic pentru ca ea să revină la starea de echilibru".

Din ce în ce mai mulţi oameni văd lumea prin prisma iminenţei apocalipsei, susţine profesorul, "pentru că numeroase sisteme par a fi disfuncţionale - mediul înconjurător, economia mondială, sistemul politic". Profesorul avertizează că acest lucru este periculos: "fenomenul apocaliptic este un răspuns simplist la o serie de probleme complexe, pentru că aşteptând o soluţie divină la problemele umanităţii, oamenii refuză astfel să-şi asume responsabilitatea rezolvării lor".

Popularitatea profeţiilor apocaliptice este dată de incertitudinea pe care oamenii o au în ceea ce priveşte viitorul. "Scenariile ce profeţesc sfârşitul lumii nu s-au schimbat deloc în ultimii 2.000 de ani", explică profesorul.

Ce efect va avea mitologia 2012 asupra societăţii?

Chiar dacă 21 decembrie 2012 nu va aduce sfârşitul lumii, fenomenul nu va rămâne fără urmări. Mai mulţi cercetători consideră că interesul ridicat de acest fenomen nu va rămâne fără consecinţe, ci va da naştere unor curente religioase sau spirituale noi.

John Hoopes, un specialist în arheologie, explică felul în care popularitatea fenomenului 2012 prezintă aspecte similare contextelor în care au apărut alte tradiţii religioase: "Creştinismul, de exemplu, îşi are începuturile în contextul profeţiilor mesianice. Biserica Mormonă a apărut în contextul speculaţiilor pe care indienii nord-americani le făceau despre sfârşitul lumii. Un alt exemplu este dat de William Miller, care a anunţat că în octombrie 1844 Iisus se va întoarce pe Pământ. Foarte mulţi oameni au crezut în profeţia sa la acel moment, şi chiar dacă aceasta nu s-a adeverit, ea a constituit baza unor noi confesiuni religioase, precum Adventiştii de Ziua A Şaptea şi Martorii lui Iehova".

Astăzi, mulţi oameni cred că data de 21 decembrie 2012 va aduce o schimbare radicală, dacă nu chiar apocalipsa. Chiar dacă această profeţie se va dovedi la fel de falsă ca cea a lui William Miller, nu este exclus ca fenomenul creat în jurul acestei date să constituie sâmburele din care să crească o mişcare religioasă sau spirituală nouă.

Sursa: descopera.ro

Ian Lungold despre Calendarul Mayas (1)

Ian Lungold - The Mayan Calendar Comes North - partea 1

Va recomand spre vizionare o conferinta deosebit de interesanta despre Calendarul Mayas, conferinta sustinuta de Ian Lungold. Revelatiile facute de acest cercetator al misterelor mayase merita cu adevarat sa ajunga la cat mai multi. Perspectiva lui Ian Lungold este una inedita dar in acelasi timp sustinuta cu argumente. Se incheie cu adevarat calendarul Mayas pe 21 decembrie 2012 sau mult mai repede?
Ian Lungold cauta sa demonstreze ca ultima zi a acestuia ar fi 28 octombrie 2011, deci peste o luna si jumatate...
Mai jos puteti viziona prima parte a acestei conferinte. Ii multumim pe aceasta cale lui Mihai Bitan, un entuziast care s-a ocupat de traducerea conferintei. In curand, si tot datorita muncii depuse de Mihai Bitan, veti putea viziona si partea a doua a conferintei. Vizionare placuta!

Dieta integral vegetariană (doc)

"Industria cărnii de vită a contribuit la moartea mai multor americani, decât toate războaiele acestui secol, toate dezastrele naturale şi accidentele de automobil, combinate. Dacă grătarul de vită este ideea voastră de 'hrană adevărată pentru oameni adevăraţi', atunci vă doresc să locuiţi în apropierea unui spital cu adevărat bun."

Dr. Neal Barnard,

Profesor - Facultatea de Medicină

Universitatea "George Washington"

Preşedinte al " Physicians Committee

for Responsible Medicine"

Lansat în luna martie a acestui an, Forks over Knives, filmul cineastului independent Lee Fulkerson, examinează în profunzime afirmaţia radicală, că majoritatea bolilor degenerative care ne afectează - dacă nu cumva, chiar toate - ar putea fi ţinute sub control sau chiar obligate să involueze, prin eliminarea din dieta noastră zilnică a oricărui aliment de origine animală şi a alimentelor cu grad înalt de procesare, folosind drept argumentaţie odiseea chirurgului dr. Caldwell Esselstyn şi a biochimistului nutriţionist dr. T. Colin Campbell, doi eminenţi cercetători, într-un domeniu de pionierat, poate, al alimentaţiei exclusiv vegetariene.

Ce se întâmplă în aşa-zisa lume civilizată ?

Când am uitat cum trebuie să trăim ?

Fiindcă, în pofida unor mult trâmbiţate progrese tehnologice, în orice domeniu, a unor războaie anticancer declanşate oficial şi chiar legiferate, a afirmaţiilor tot mai impertinente ale industriei farmaceutice, gata să susţină clipă de clipă că este pe cale să descopere pilula minune sau vaccinul perfect, suntem tot mai bolnavi an de an, după toate standardele posibile.

Statisticile, cel puţin pentru SUA, sunt îngrozitoare:

- două treimi dintre americani sunt supraponderali;

- cazurile de diabet au explodat, practic, în special în rândurile tinerilor;

- cel puţin jumătate dintre americani înghit, zilnic, cel puţin un aşa-numit "medicament", eliberat pe reţetă de medici alopaţi îndatoritori;

- operaţiile medicale majore au devenit o rutină, hrănind "lipitorile", companiile de asigurări şi cele farmaceutice, care prosperă cu nesimţire, ajungând la venituri de miliarde de dolari;

- bolile cardio-vasculare, cancerul şi atacurile cerebrale sunt cele trei cauze principale de deces, deşi sunt cheltuite sute de miliarde de dolari anual, pentru a le "combate";

- milioane de alţi oameni suferă de o serie întreagă de alte boli degenerative sau autoimune ş.a.m.d.

Pe plan mondial, sunt mai mult decât convins că cifrele nu diferă semnificativ şi nu cred că este dificil să accesăm astfel de statistici, deşi nu ştiu în ce măsură nu au fost deja cosmetizate, prin decizii guvernamentale sau ONU.

Să existe oare o soluţie unică, pentru toate aceste probleme ?

O soluţie atotcuprinzătoare, dar extrem de simplă, încât să fie ceva uluitor, că n-am fost capabili, încă, să o luăm în serios ?

Copil fiind, am luat foarte în serios declaraţiile belicoase ale unor escroci nedovediţi, la acea vreme, gen Nixon, care declarau război legal cancerului, deşi eram pe zi ce trece tot mai nedumerit, că într-un secol de progrese tehnologice uimitoare, când ne lăudam că am fi în stare să zburăm hipersonic şi chiar să călcăm Luna în picioare, nimeni nu părea a fi capabil să dorească, să îndrepte, acea luptă, împotriva cauzelor reale şi nu a simptomelor acelei boli.

Ajunsesem să ne fandosim că am eradicat variola şi poliomielita şi malaria şi toate nu erau decât minciuni sfruntate, care justificau alocările uriaşe de fonduri pentru domeniul medical, din toate sursele posibile, fonduri ce se scurgeau, pe negândite, în buzunarele largi ale comunităţii medicale şi farmaceutice.

Desigur că nu ştiam nimic, pe atunci, despre extraordinara metodă a statisticii matematice, care putea stoarce răspunsuri elocvente din orice tabelă aridă, cu date brute, culese neobosit vreme de ani de zile sau, poate, chiar decenii, într-o ţară oarecare a lumii.

Mafia medico-farmaceutică a ignorat cu încăpăţânare această metodă simplă, în toată această perioadă şi, mai grav de atât, nu numai că o ignoră în continuare, dar face eforturi drăceşti să elimine din sistem orice medic, farmacist sau cercetător onest, care apelează la ea şi ajunge la concluzii uluitor de simple, pentru un fenomen distructiv cum este cancerul, de exemplu, care, în plin război "nixonian", a scăpat vigilenţei guvernanţilor, ajungând de la statutul de boală de excepţie, la acela de "zestre" nedorită curentă, pentru mai mult de jumătate din populaţia lumii, fapt care ar justifica din plin declararea sa ca epidemie.

Nu vă gândiţi prea mult, la cine ştie ce cauze sofisticate ale miopiei oficialilor lumii.

Este exact aceeaşi motivaţie care provoca furia lui Iisus, când a încercat să-i izgonească pe zarafi din templu: lăcomia dementă.

Sistemul social mercantil, actual, nu poate supravieţui de pe urma unui sistem medical care vindecă oameni, fiindcă nu există nici un fel de profit într-o astfel de conduită medicală - "banii nu vin de la oameni sănătoşi şi nici de la morţi, ci numai de la cei care au o boală cronică", se afirmă undeva în film.

Dacă vă uimeşte un asemenea raţionament, voi exemplifica prin altul, de aceeaşi speţă, care stă la baza deciziilor strategice ce se iau pe timp de război, raţionament care a condus, în timp, la eliminarea unor instrumente garantat letale, în genul muniţiei individuale explozive.

Nu au existat nici un fel de considerente umanitare în luarea acelei decizii, ci motivaţia a fost cu totul alta: în timp de război, "profitabilă" şi deci recomandată nu este uciderea soldaţilor inamici, ci rănirea acestora, fiindcă un om rănit imobilizează mult mai multe resurse financiar-umane ale armatei adverse - îngreunând efortul de război - decât un soldat mort: servicii de ambulanţă, spitalizare, farmaceutice ş.a.m.d.

Dr. Colin Campbell, un nutriţionist al Universităţii Cornell, nu făcea excepţie de la regulă, prin anii '60, când, respectând tradiţia de fermieri a familiei, se străduia să producă proteine de origină animală, de "înaltă calitate", ce-i drept într-un scop foarte nobil, de a eradica foametea din ţările lumii a treia.

Tocmai lipsa banilor, l-a determinat să ia o decizie involuntar genială, oferind copiilor doar proteine de natură vegetală, constatând uluit că statisticile arătau că, tocmai la copiii filipinezi din familiile înstărite, se manifesta mai des cancerul hepatic, motivaţia fiind exact posibilitatea de a achiziţiona şi consuma produse alimentare de origine animală.

Experimentele ulterioare, prin care a încercat să probeze atât intuiţia sa cât şi declaraţiile dintr-un articol al unei obscure reviste medicale indiene, folosind cazeina în dieta unor cobai, au confirmat strălucit premisele iniţiale.

Dr. Caldwell Esselstyn - o cunoştinţă mai veche de-a noastră, din filmul consacrat terapiei Gerson - a ajuns la o concluzie similară urmând o cale diferită.

Frustrat fiind de inutilitatea luptei contra cancerului de sân, pe care o purta necontenit, în calitate de preşedinte al Breast Cancer Task Force la Clinica Cleveland, a realizat un fapt extrem de simplu.

Chirurgia este desigur un instrument excelent, în orice caz medical de urgenţă, dar nu a reprezentat şi nu va reprezenta vreodată o metodă preventivă: indiferent câte mastectomii ar fi efectuat, cazurile de cancer mamar continuau să se adune la clinică.

A apelat desigur la statistici, unele dintre ele chiar bine ascunse sau făcute uitate de oficialităţi şi a raţionat exact ca şi Campbell, într-un final: în ţările care nu aveau în dietă decât cantităţi nesemnificative de proteine de natură animală, se manifestau cele mai puţine cazuri de cancer, iar regula nu era valabilă doar pentru cel mamar, care-l interesase iniţial, ci pentru orice tip de cancer.

Esselstyn a avut rara intuiţie de a verifica ce spun statisticile şi în cazul altor boli degenerative, cum ar fi cele cardio-vasculare, constatând entuziasmat că regula se verifica şi în acest caz.

Nu veţi găsi popularizate niciodată aceste concluzii, în nici una dintre declaraţiile oficiale, deşi, în China, Zhou Enlai a ordonat executarea unui studiu, asupra a peste 880 de milioane de oameni, tocmai în acest sens.

Dovada este prezentată parţial şi în film, când două somităţi ale guvernului american, Connie B. Diekman, director al University Nutrition, Washington University, St. Louis, Missouri şi fost preşedinte al Asociaţiei Dietetice Americane şi David Klurfeld, National Program Leader, Human Nutrition, la Departamentul Agriculturii al SUA, sunt invitate, firesc, de regizor să prezinte opiniile contrare şi susţin sfidător că au "dovezi ştiinţifice", care demonstrează rolul benefic al lactatelor şi cărnii în sănătatea umană.

Diekman dă chiar, drept exemplu, cazul osteoporozei, deşi toate statisticile arată, cu claritate, recrudescenţa acesteia exact în ţările cu un mai mare consum de produse lactate, fie ele şi degresate, din cauza acţiunii acidozei metabolice, provocată de proteinele de natură animală.

Aşa zisele motivaţii ale lui Klurfeld, sunt, în aceeaşi ordine de idei, pur şi simplu cretine sau sunt făcute în speranţa existenţei unei audienţe cretine: legile privind incompatibilitatea sunt foarte clare şi nu cred că cineva se poate îndoi, de concluziile părtinitoare şi, deci, false, trase de un comitet de reglementare, aflat pe statul de plată al industriei pe care ar trebui să o reglementeze.

Dacă mai există şi sceptici, îi invit să cântărească efectele evidente ale politicii nutriţioniste oficiale, pur şi simplu privind în jur - nu le va fi greu să observe marea masă de obezi care tasează asfaltul, în toate ţările lumii, consecinţa directă a obiceiurilor alimentare legalizate şi susţinute "ştiinţific".

Regizorul ne atrage după sine, în cele două călătorii fascinante, pe care le întreprinde alături de cei doi minunaţi cercetători, Campbell şi Esselstyn, pe căile similare, dar separate, care i-au condus de la viaţa la fermă şi "perfecta hrană naturală", până în China sau Cleveland, unde au început să exploreze idei care le-au zdruncinat convingerile înrădăcinate, fiindcă ei înşişi fuseseră, până atunci, tot simple produse ale aceleaşi cumplite şi tembele societăţi de consum, în care banul justifică totul, de la războaie, la genocid medical.

Documentarul nu se rezumă doar la teorie, declaraţii şi statistici.

Însuşi regizorul - laolaltă cu mulţi alţi pacienţi cu boli grave şi chiar sportivi de renume, ca Marc Danzig - se supune aceleaşi diete integral vegetariene, promovată de ambii cercetători, rezultatele mai mult decât relevante fiind dezvăluite la final de film.

În concluzie, sunt perfect convins de mesajul acestui film: o dietă integral vegetariană nu poate fi decât sănătoasă - proteinele de origină animală nefiind deloc necesare - fiindcă ne oferă până şi avantajul evitării chimicalelor şi carcinogenelor, pompate cu largheţe în animalele crescute intensiv, iar fast-food-ul este o invenţie criminală, ce nu are nimic de-a face cu alimentaţia umană.

Comentariu de Marian Matei
Sursa: Dezvaluiri

Project Avalon: Convorbiri despre viitor cu Rich Dolan

Va prezint un interviu oferit de Kerry Cassidy (Project Camelot) şi Bill Ryan (Project Avalon) împreună cu Dolan Rich, savant şi cercetător, autorul volumelor I şi II - "UFOs and The National Security State and of the newly released, "A. D. After Disclosure".


Este posibilă Dezvăluirea acum? Este oportună?
Este omenirea pregătită să afle, în sfârşit, adevărul?
Ni se va permite vreodată să aflăm TOT adevărul? Spre ce ne îndreptăm?
Aceasta e tema principală a interviului, filmat cu ocazia Congresului Internaţional OZN din Phoenix, Arizona...

Arhitectură ecologică benefică (doc)

"Cineastul David Sheen explorează beneficiile potenţiale ale creării de sate ecologice, ca metodă de exprimare a respectului faţă de Pământ şi ca mijloc de constituire a unor comunităţi mai puternice. Datorită extinderii suburbiilor, societatea noastră a devenit mai izolată şi mai dezmembrată ca oricând. Partizanii arhitecturii ecologice susţin că prin construirea din lut a caselor noastre şi lucrând împreună în comunităţi, putem redescoperi spiritualitatea şi compasiunea, care par să se fi rătăcit în vacarmul vieţii moderne."

Jason Buchanan

First Earth este un documentar fantastic, lansat în 2009, concretizând o vastă muncă de cercetare desfăşurată vreme de patru ani, pe patru continente, de regizorul David Sheen, ce militează în favoarea unei masive schimbări de paradigmă în arhitectură, prin revitalizarea tehnicilor şi materialelor tradiţionale, favorizând un trai mai simplu, mai aproape de Pământ şi regenerarea comunităţilor rurale.

Un manifest vizual, filmat de pe coasta de vest a Americii până pe coasta de vest a Africii şi din Europa până în Asia, o pledoarie convingătoare pentru un adevăr demult uitat: casele din lut constituie cea mai sănătoasă şi mai ieftină alternativă posibilă, pentru lumea actuală, sufocată de beton, metal şi sticlă, în comunităţi urbane dezumanizante.

Sincer vorbind, am fost plăcut surprins de amploarea acestei mişcări, în favoarea arhitecturii tradiţionale, răspândită din plin în regiunea potenţial secesionistă Cascadia, din nodul Californiei şi până în Columbia Britanică, care tinde să transforme comunităţile suburbane în sate ecologice, mediu care, susţin localnicii, ar fi mai mult decât propice educării unor copii sănătoşi.

Filmul, publicat divizat, în forma celor 12 capitole ale sale, a avut peste 300.000 de vizionări înainte de lansarea sa oficială, deşi nu este, poate, un film care să vină cu multe soluţii, ci, mai degrabă, un film care susţine iniţiativele ce apelează la noi soluţii comunitare, mult mai apropiate de spiritualitate, decât varianta corporatist-meschină susţinută de economia speculativă actuală.

Documentarul subliniază asemănările şi, cine poate şti, poate chiar originile comune, pierdute în negura vremii, dintre tehnicile de construcţie ale caselor din lut, în aproape orice context cultural, în toate condiţiile sociale, de la comunităţile aşa-zisei lumi a treia, până la comunităţile rurale din ţările dezvoltate şi din deşerturile arabice, până în junglele urbane americane.

Într-o epocă a colapsului economic şi ecologic, a apogeului petrolier şi a altor condiţii convergente care solicită rezolvări urgente, filmul sugerează justificat, poate, că soluţia tuturor bolilor şi alienărilor noastre ar putea consta în simpla revenire la origini şi necesitatea de a gândi în termeni simpli, ca hrană, îmbrăcăminte, adăpost etc.

Ar trebui să ne remodelăm priorităţile şi să gândim diferit, mai mult la un cămin decât la o casă, termen rece, impersonal, secătuit parcă de semnificaţiile spirituale.

Majoritatea liderilor mişcărilor moderne, de reactualizare a construcţiilor din argilă, au fost intervievaţi în documentar, realizatorul fiind obligat să comaseze peste 100 de ore de filmări, în doar o oră şi jumătate de proiecte arhitecturale uimitoare şi cugetări înţelepte.

David Sheen, însuşi, nu este doar un simplu teoretician, ci o persoană implicată activ în documentare, proiectare şi construire de locuinţe ecologice, încă din 2001.

Şi-a desfăşurat ucenicia cu Ianto Evans şi Linda Smiley de la North American School of Natural Building şi cu Michael Smith de la Emerald Earth, specializându-se ulterior în biomimetism, studiul principiilor constructive naturale şi aplicarea lor în habitatele umane, împreună cu arhitectul Eugene Tsui, care, de asemenea, este unul dintre protagoniştii filmului.

Filmările au oferit ocazia de a face mii de fotografii ale unor construcţii din lut, din întreaga lume, care, în interesul răspândirii acestor informaţii, au fost publicate pe site, fiind considerate cumva un patrimoniu cultural universal.

Contrar credinţei comune, aceste construcţii din chirpici se dovedesc a fi extrem de rezistente şi putem admira cu ochii noştri construcţii vechi de sute de ani, ce au rezistat în climatul umed insular britanic sau aglomerările suprapuse, vechi de o mie de ani, din Taos Pueblo sau, mult mai convingătoare decât orice altceva, uimitoarele palate etajate din lut, din valea Hadhramaut a Yemenului, cele de la Shibam şi Tarim, fiind încorporate patrimoniului UNESCO.

Ce poate fi mai frumos, decât silueta zveltă a minaretului moscheii Al Muhdhar din Tarim, o scânteie de alb în climatul arid muntos înconjurător, care, cu cei 53 de metri ai săi, se înscrie în lista celor mai înalte structuri din lut ale Terrei ?

Abandonând tiparul liniar-rectangular al clădirilor convenţionale, care nu se regăseşte nicăieri în lumea naturală, putem reveni la liniile curbe universale, la o arhitectură izvorâtă din spirit şi comuniune umană, valori aproape abandonate sub presiunea competiţiei financiare distructive actuale.

Să fie totuşi o regulă general valabilă ?

Personal, înclin să răspund afirmativ, deşi exemple contrarii abundă, dar nu din cauza principiului în sine, ci tot a naturii umane, care nu poate abandona definitiv înclinarea spre kitsch sau tendinţa de a apela, pe parcurs, la materialele erei industriale, ce nu au nimic de-a face cu ecologia şi natura.

Şi exemplific: unul dintre prietenii regizorului, în plin Ecovillage Earthaven, a reuşit să realizeze un hibrid dezgustător, rămânând blocat, pe de o parte în tiparele structurilor rectangulare şi, pe de altă parte, apelând la materiale ca beton, armături metalice, folii de plastic, celuloză reciclată.

Au existat şi motivaţii: costuri reduse, izolare termică superioară, manoperă redusă etc., dar principiul a fost practic abandonat, fiindcă astfel de proiecte arhitecturale întreţin dependenţa de materiale prefabricate, care ştim, deja, încotro ne poate conduce.

În aceeaşi ordine de idei, aşa cum subliniam la început, filmul oferă alternativa şi nu soluţia finală, rămânând ca timpul şi, fireşte, opţiunea umană, să certifice validitatea conceptului biomimetic sau al naturalismului fără compromisuri.

Până atunci ar fi bine să nu uităm alte două simptome ale bolii civilizaţiei actuale, tratate mai mult sau mai puţin profund în film:

1. Exploatarea iraţională a culturilor, terenurilor şi fondului forestier are un efect malefic, care nu mai este de multă vreme o simplă ipoteză, ci a fost confirmat dramatic prin aşa-zisa "Dust Bowl".

Decenii de agricultură intensivă, fără rotaţia culturilor şi tăierea iresponsabilă a pădurilor, peste care s-au suprapus o secetă severă, au provocat între 1930 şi 1940, eroziunea totală a solului din cinci state americane, Oklahoma, Texas, New Mexico, Colorado şi Kansas, fiind afectaţi 400.000 kmp, a căror componentă fertilă a fost pur şi simplu cărată în Oceanul Atlantic, de furtuni uriaşe de praf, ce au afectat desigur şi marile oraşe de pe coasta de est a SUA.

Sute de mii de oameni şi-au părăsit fermele transformate în deşert, migrând spre alte state, precum California, ajungând să trăiască din venituri infime, la limita supravieţuirii.

2. Dezvoltarea dramatică a aglomerărilor urbane, justificată prin boom-ul industrial al anilor postbelici, a distrus comunităţile rurale, dislocând grupuri populaţionale uriaşe, pentru a servi drept forţă de muncă ieftină.

Relocarea ulterioară a fabricilor în ţări mult mai profitabile economic, unde se munceşte în condiţii de sclavie legală, a abandonat aceste comunităţi urbane, lăsate fără venituri şi fără viitor, creşterea ratei infracţionale şi izolarea socială accentuată fiind consecinţele previzibile.

Izolarea pare să facă, pe de altă parte, dintr-o strategie politică bine gândită a izolării comunitare, menită să distrugă orice urmă de compasiune sau solidaritate umană.

Dovada pare să ne fie oferită de reacţia brutală a autorităţilor, contra întrunirilor favorizate de proiectele gen Village Building Convergence sau Repair City, desfăşurate în oraşe ca Portland sau Oackland, unificarea comunităţilor din cartiere, indiferent de culoare, prin angrenarea entuziastă în astfel de programe comune, părând a fi privită ca o ameninţare la adresa totalitarismului "democratic" american.

Am tradus acest documentar cu aceeaşi plăcere resimţită la filmul Why Beauty Matters, fiindcă ambele subscriu aceluiaşi mesaj, al abandonului utilului de dragul utilului, al abandonului mercantilismului şi "progresismului" snob şi revenirea la spiritualitate, compasiune, comuniune şi solidaritate umană, la estetica originală a unei arhitecturi izvorâtă din pământul primordial planetar şi profund ancorată în acest pământ vital.

Comentariu de Marian Matei

Sursa: Dezvaluiri