Calatoria Sufletelor - Michael Newton



"Sufletul este un calator etern… S (Subiect): Dumnezeule, nu sunt mort, nu-i asa? Vreau sa spun, trupul meu este mort - pot sa-l vad sub mine, dar plutesc... ma uit în jos si pot sa-mi vad corpul întins pe patul spitalului. Toata lumea din jurul meu ma crede mort, dar nu sunt. Vreau sa strig, hei, nu sunt mort cu adevarat! Este incredibil... asistentele îmi pun un cearsaf peste fata... oamenii pe care îi cunosc plâng. Ar trebui sa fiu mort, dar traiesc înca! Este ciudat, pentru ca trupul meu este absolut mort în timp ce ma misc deasupra lui. Traiesc!
Acestea sunt cuvintele unei persoane aflate în stare de hipnoza profunda retraind experienta mortii. Cuvintele îi ies în izbucniri scurte si emotionate si sunt pline de groaza amestecata cu respect, pe masura ce vede si simte cum este sa fii un spirit proaspat separat de corpul fizic. Acest barbat este clientul meu si tocmai l-am asistat în recrearea unei scene dintr-o viata anterioara, în timp ce sta lungit într-un scaun extensibil confortabil. Un pic mai devreme, urmându-mi instructiunile în timpul inducerii starii de transa, acest subiect era în regresie de varsta, întorcanduse la amintirile copilariei. Perceptiile sale subconstiente s-au contopit treptat în timp ce lucram împreuna la întoarcerea lui în pântecul mamei.
Apoi l-am pregatit pentru un salt înapoi în negurile timpului prin folosirea vizuala a scutului protector. Dupa ce am încheiat acest pas important al conditionarii mentale, mi-am miscat subiectul printr-un tunel imaginar al timpului pâna în ultima lui viata pe Pamânt. Aceasta a fost o viata scurta, pentru ca murise subit din cauza unei epidemii de gripa în 1918.Pe masura ce socul initial de a se vedea pe sine murind si sufletul iesindu-i din trup începe sa se estompeze, clientul meu se adapteaza mai usor la imaginile vizuale din mintea sa. Deoarece o mica parte din zona constienta, critica a mintii sale, înca mai functioneaza, îsi da seama ca recreeaza o experienta anterioara. Dureaza mai mult ca de obicei, de vreme ce acest subiect este un suflet mai tânar si neobisnuit cu ciclurile de nastere, moarte si re-nastere, asa cum sunt multi dintre ceilalti clienti ai mei.

Cu toate acestea, doar în câteva clipe el se adapteaza si începe sa raspunda cu mai mare încredere întrebarilor mele. Ii ridic rapid nivelul de hipnoza din subconstient la starea de supraconstient. Acum el este gata sa-mi vorbeasca despre lumea spiritelor si îl întreb ce se-ntâmpla. S: Ma înalt... Înca plutesc... ma uit înapoi la trupul meu... E ca si cum as urmari un film, numai ca eu joc în acesta! Doctorul le consoleaza pe sotia si fiica mea. Sotia mea plânge (subiectul se foieste în scaun cu disconfort). Încerc sa ajung în mintea ei... sa-i spun ca totul este bine cu mine. Este atât de coplesita de jale, încât nu pot sa trec de ea. Vreau sa stie ca suferinta mea a trecut... ca m-am eliberat de trup .. ca nu-mi mai trebuie... ca o s-o astept. Vreau sa stie lucrul asta... dar ea... nu ma asculta. Oh, acum ma îndepartez...
Si astfel, ghidat de o serie de comenzi, clientul meu începe procesul de trecere în lumea spiritelor. Este un drum pe care l-au strabatut si altii în atmosfera de siguranta a biroului meu.
În mod tipic, pe masura ce amintirile din starea de supraconstienta se extind, subiectii sub hipnoza devin mult mai conectati la tunelul spiritual. Pe masura ce sedinta avanseaza, imaginile mentale ale subiectului sunt traduse mult mai usor în cuvinte. Propozitii scurte si descriptive duc la explicatii detaliate a ceea ce înseamna sa intri în lumea spiritelor.
Dispunem de o documentatie vasta, inclusiv observatiile personalului medical, care descrie experientele în fata mortii si din afara trupului ale persoanelor ranite grav în accidente. Aceste persoane fusesera considerate moarte din punct de vedere clinic înainte ca eforturile medicale sa le scoata din acea stare. Sufletele sunt destul de capabile sa-si paraseasca trupurile gazda si sa se întoarca în acestea, în special în situatii limita când corpul moare. Oamenii povestesc despre cum stau suspendati deasupra trupurilor lor, în special în spitale, si cum îi urmaresc pe medici încercând sa-i resusciteze. În timp, aceste amintiri se estompeaza dupa ce se întorc la viata.
În primele etape de regresie sub hipnoza în vietile anterioare, descrierile subiectilor care trec mental prin aceste vieti nu contrazic relatarile persoanelor care au murit în realitate pentru câteva minute în aceasta viata. Diferenta dintre aceste doua grupuri de persoane este ca subiectii sub hipnoza nu-si amintesc experientele mortii lor temporare. Persoanele aflate în transa profunda sunt capabile sa descrie cum este viata dupa moartea fizica permanenta.

Care sunt similaritatile amintirilor despre viata de apoi între persoanele care povestesc despre experientele de decorporalizare ca rezultat al traumelor fizice temporare si un subiect care-si aminteste sub hipnoza moartea într-o viata anterioara? Amândoi plutesc în jurul trupurilor într-un mod straniu, încercând sa atinga obiecte solide care se dematerializeaza în fata lor. Ambele tipuri de raportori spun ca se simt frustrati în încercarile lor de a vorbi cu persoanele vii, care nu le raspund. Ambii afirma ca se simt trasi din locul în care au murit si ca experimenteaza relaxare si curiozitate mai degraba decât frica.
Toate aceste persoane vorbesc despre un sentiment euforic de libertate si de stralucire în jurul lor. Unii dintre subiectii mei vad un alb stralucitor, înconjurându-i complet în momentul mortii, în timp ce altii vad lumina stralucitoare mai departe, în continuarea unui spatiu mai întunecat prin care sunt trasi. La aceasta ultima varianta se fac adesea referiri - este efectul de tunel, care a devenit bine cunoscut publicului."
Fragment din cartea Calatoria sufletelor – autor Michael Newton



Sursa: http://fymaaa.blogspot.ro/

Imagini uimitoare cu Soarele in format 4k

Observatorul Solar Dinamic (SDO) a inregistrat un clip de 30 de minute la rezolutie 4K cu soarele. "SDO inregistreaza imagini cu Soarele in 10 perioade diferite, fiecare ajutand la demonstrarea unei temperaturi diferite a materialului solar" explica cei de la NASA in descrierea clipului.

"In acest clip vedem imagini cu soarele cu detalii fara precedent obtinute de SDO. Prezentate in ultra-high definition (4k) clipul prezinta focul nuclear al stelei ce ne ofera viata in detalii intime, oferind o noua perspectiva a propriei relatii cu marile forte din sistemul solar" mai spun cei de la NASA.

Clipul rezultat a fost rezultatul a 300 de ore de munca. Asa cum explica intro-ul, o echipa de cercetatori a avut nevoie de 10 ore de munca doar pentru a crea 1 minut de imagini.

CERN si laserul de la Magurele (emis)



In Europa, sunt în curs de desfăsurare două experimente stiintifice uriase, atât prin investitia în dotarea tehnică, cât si prin tintele stiintifice pe care le au. Unul se realizează în Elvetia, la Centrul European pentru Cercetări Nucleare (CERN), iar celălalt în România, la Măgurele, unde se construieste cel mai mare laser din lume.

Desigur că, atunci când vorbim despre acest tip de exeprimente, ne-am dori să aflăm punctul de vedere al specialistillor care lucrează aici, pentru a primi informatiile la prima mână.

Ei bine, am reusit să fac acest lucru în emisiunea Mistere la Granitele Cunoasterii pe care am realizat-o acum două săptămâni la Nasul Tv, când am l-am avut invitat pe fizicianul Andrei Dorobantu , un reputat cercetător român care lucrează atât pentru CERN, cât si pentru laserul de la Măgurele.

Discutia a mers în zone extrem de interesante. Am vorbit despre obiectivele celor două proiecte dar, mai mult decât atât, s-a discutat fără retinere si despre găuri negre, universuri paralele sau teleportare, lucruri tratate astăzi de stiintă cu cea mai mare seriozitate.



Sursa: granitele-cunoasterii.ro

NASA a anuntat descoperirea apei si pe Pluto...


  Primele imagini color ale atmosferei planetei pitice Pluto furnizate săptămâna trecută de sonda New Horizons arată că încelişul de ceaţă este albastru strălucitor. Totodată, pe Pluto ar exista mici regiuni cu apă îngheţată

"Cine s-ar fi aşteptat la un cer albastru în Centura Kuiper? E superb", afirmă Alan Stern,specialist în ştiinţe planetare şi investigator principal al misiunii New Horizons, sonda spaţială lansată de NASA cu scopul de a survola planeta pitică Pluto, a anunţat Nasa joi.

Particulele propriu-zise de ceaţă sunt probabil gri sau roşii, însă modul în care acestea dispersează lumină albastră a captat atenţia echipei de cercetători ai misiunii New Horizons.

Albastrul din imagine permite oamenilor de ştiinţă să îşi dea seama în privinţa dimensiunii şi compoziţiei particulelor de ceaţă.



"Un cer albastru este rezultat de multe ori din împrăştierea razelor solare de către particule foarte mici. Pe Pământ, aceste particule sunt molecule foarte mici de azot. Pe Pluto acestea par să fie mai mari, dar încă relativ mici - particule asemănătoare funinginei pe care le numim tholins", afirmă cercetătorul Carly Howett.

Totodată, New Horizons a detectat numeroase regiuni mici şi expuse de apă îngheţată pe Pluto.

Descoperirea a fost făcută cu ajutorul informaţiilor colectate de un aparat de cartografiere aflat pe această misiune, denumit Ralph.

"Întinderi vaste de pe Pluto nu prezintă expuneri de apă îngheţată pentru că sunt camuflate, aparent, de alte gheţuri mai volatile de pe cea mai mare parte a planetei", explică omul de ştiinţă Jason Cook.

"Înţelegerea motivului pentru care apa apare exact în acele locuri şi nu în altele reprezintă o provocare pe care o aprofundăm", mai spune omul de ştiinţă.



Un aspect curios al acestei descoperiri îl reprezintă faptul că zonele care prezintă cele mai evidente indicii de apă îngheţată corespund celor de culoare roşu aprins din imaginile color publicate recent de NASA.

"Sunt surprinsă că această apă îngheţată este atât de roşie", susţine Silvia Protopapa, un alt membru al echipei de cercetători care se ocupă de acest caz. "Nu înţelegm deocamdată relaţia dintre apa îngheţată şi tholinele roşiatice de pe suprafaţa Pluto", mai spune aceasta.

Alan Stern, unul dintre cei mai apreciaţi cercetători care lucrează pentru Agenţia spaţială americană, a a anunţat ieri că NASA este pe punctul de a anunţa, joi, o descoperire "uluitoare" care are legătură cu planeta pitică Pluto.

Prezentând cele mai recente imagini cu Pluto realizate de sonda New Horizons, Alan Stern a declarat: "NASA nu mă lasă să vă spun ceea ce urmează să aflaţi cu toţii în cursul zilei de joi. Este extraordinar".

Săptămâna trecută, NASA a dezvăluit noi imagini cu suprafaţa lui Pluto, care arată diverse forme de relief - munţi, cratere şi canioane.

Potrivit publicaţiei britanice The Guardian, Alan Stern ar fi spus: "Acea lume de acolo este vie".


"Are un ciclu meteorologic, are ceaţă în atmosferă, este activă din punct de vedere geologic... În fiecare săptămână rămân perplex", a adăugat Alan Stern.

NASA a avut un an 2015 plin de descoperiri majore. Găsirea urmelor unor cursuri de apă pe Marte şi identificarea unei "surori gemene a Terrei" - Kepler 452b -, planeta care seamănă cel mai mult cu Pământul dintre toate exoplanetele descoperite până în prezent, au determinat agenţia spaţială americană să organizeze cu regularitate în ultimele luni conferinţe de presă prin care a anunţat acele descoperiri.

Alan Stern spune că "2015 va fi un an care va rămâne pentru totdeauna în manualele de astronomie", deoarece este acela în care omenirea a descoperit "atât de multe lucruri despre Sistemul Solar".



Sursa: Descopera.ro / Nasa

Statuie veche de 200.000 de ani gasita pe luna?


Un geolog american care lucreaza pentru NASA, dr. Charles Morris, a descoperit intr-o roca lunara, adusa de astronautii misiunii Apollo 11, o statueta veche de 200.000 de ani.

Statueta, cu o inaltime de 25 de centimetri, din metal, reprezinta o femeie – humanoid, cu aripi si par lung. Geologul a dezvaluit ca NASA detine aceasta statuie din anul 1969, cind a fost gasita intr-o roca adusa pe Pamant de catre astronautii misiunii Apollo 11.

Pe baza analizei chimice, geologii au estimat vechimea sculpturii la aproximativ 200000 de ani. Dr. Charles a lucrat pentru NASA timp de 23 de ani, pina in 1987, dar mentine legaturi stranse cu multi dintre fostii lui colegi. „Implicatiile acestei figurine sunt absolut uluitoare. Acest lucru inseamna ca, odata, Luna a avut o atmosfera care sa conduca la viata. Si, mai mult, a fost casa unei sofisticate rase de oameni, cu un simt foarte rafinat al frumusetii”, a declarat el, citat de un site dedicat aparitiilor OZN.

Multi se intreaba de ce a ramas un secret atat de mult timp. „Artefactul a fost o informatie comuna pentru membrii NASA, dar functionarii superiori au pastrat-o ascunsa de frica unui efect de panica la nivel mondial. Am obtinut-o pe cai secrete de la persoane care, din motive evidente, doresc sa ramina anonime”, a mai afirmat dr. Charles.

Referindu-se la misteriosul obiect, dr. Miles Fredericks (New York University) face o trimitere la sumerieni, la relatarile lor despre Anunnaki, zeitati inaripate, care au modelat statuia dupa propria imagine.

NASA neaga oficial afirmatiile dr. Charles. Statuia a fost prezentata fotografilor si presei iar acum este la o locatie secreta, pentru analize suplimentare.

Poate aceste „analize suplimentare” vor fi facute comparativ cu statui si desene asemanatoare gasite pe Pamant, tot in perioada sumerienilor. Se afla in marile muzee ale lumii noastre, detalii despre ele putind fi citite in lucrarile lui Zecharia Sitchin. Acestea ii infatiseaza pe zei cu aripi, care nu erau parti ale corpului, ci accesorii ale costumului de zbor, aparand astfel ca niste vulturi. Citeva exem
ple: o imagine descoperita in nordul Israelului infatiseaza un cap sculptat al unui zeu cu un coif si un fel de ochelari de protectie, statueta descoperita la Mari in 1934, stela sumeriana aflata acum la Muzeul Luvru, despre care Z. Sitchin afirma: „Mai mult o sculptura in zid decat un basorelief, o infatiseaza pe zeita purtand un coif plat cu niste ‘casti’ alungite de parca ar avea antene si purtand o pereche de ochelari de protectie care erau atasati de coif”.



Sursa: Nasul.tv

NASA anunta descoperirea unui nou Pamant: Kepler 452b

O echipă de astronomi a anunţat joi descoperirea, prin intermediul telescopului orbital Kepler, aparţinând NASA, a unei exoplanete foarte asemănătoare Pământului, Kepler 452b, probabil cea mai asemănătoare dintre toate exoplanetele descoperite până în prezent, informează Reuters, AFP şi Xinhua.

Această planetă, cu 60% mai mare decât Terra, este telurică şi se află la distanţa de 1.400 de ani lumină în constelaţia Cygnus (Lebăda).

Această descoperire face parte din noul catalog al descoperirilor făcute de telescopul Kepler, care cuprinde 500 de noi posibile exoplanete a căror existenţă trebuie confirmată de specialişti. Aceste 500 de posibile noi descoperiri se adaugă celor 4.175 de posibile exoplanete descoperite până în prezent de celebrul telescop orbital.

Noul catalog include şi 12 planete mai mici decât Pământul şi cu orbitele în aşa-numita zonă de aur a stelei mamă, distanţa la care apa să poată exista în stare lichidă la suprafaţa planetei.

Prima planetă a cărei existenţă a fost confirmată, din cele 500 de planete candidate, este Kepler 452b, iar astfel numărul exoplanetelor confirmate a ajuns la 1.030. Această planetă se află pe orbita unei stele foarte asemănătoare Soarelui, cu doar 4% mai masivă şi cu 10% mai strălucitoare decât acesta. Conform calculelor astronomilor, această stea este şi cu 1,5 miliarde de ani mai "bătrână" decât Soarele. În plus, distanţa orbitală a planetei Kepler 452b este egală cu cea a Pământului faţă de Soare şi astfel, la suprafaţa sa, poate exista apă în stare lichidă, principalul "ingredient" al vieţii.


"Dacă Kepler 452b este într-adevăr o planetă telurică, poziţia sa faţă de steaua în jurul căreia orbitează ne poate indica faptul că se află într-o perioadă de încălzire puternică din istoria climei sale", conform lui Doug Caldwell, unul dintre astronomii care analizează datele transmise de telescopul Kepler. "Creşterea energiei degajate de o stea care îmbătrâneşte poate provoca evaporarea oceanelor de pe o astfel de planetă", a adăugat el, precizând că aceasta va fi şi soarta Pământului peste aproximativ 1 miliard de ani, când Soarele va fi mai bătrân şi mai strălucitor.



Misiunea Kepler a costat 600 de milioane de dolari şi a fost lansată în 2009. Până în prezent a urmărit peste 150.000 de stele în căutarea eventualelor planete aflate pe orbita acestora.

Sursa: Descopera.ro / Agerpres

Mistere la granitelele cunoasterii: Chemtrails


"Daca ne vom uita astazi pe orice strada importanta a unui oras vom constata ca Farmaciile au rasarit la aproape fiecare suta de metri. Acesta lucru arata ca populatia este bolnava, ca aproape fiecare om merge cu regularitate la farmacie ca sa incerce sa isi trateze o problema de sanatate. Ceea ce va reusi, in cele mai multe cazuri, va fi sa gestioneze un simptom, fara a ajunge la adevarata cauza si, cu fiecare an, va lua tot mai multe medicamente,intr-un cerc vicios care se va termine la cimitir, cu multi ani mai repede decat ar fi trebuit.

Lumea in care traim astazi este una in care profitul marilor companii primeaza in fata intereselor celor multi, in care nevoia de a reduce populatia Terrei, trambitata de multi apologeti ai Noii Ordini Mondiale, da liber intoxicarii populatiei pe toate fronturile – mancare, apa, poluare electromegnetica, chemtrails...

O populatie bolnava nu poate fi creativa si este dependenta de sistemul care ii controleaza resursele de hrana si apa, de sistemul care o obliga sa faca toate tranzactiile prin banci, pentru a-i controla banii.

In toata aceasta schema, un rol important in otravirea si controlul populatiei pare sa il joace celebrele CHEMTRAILS, substanțele aruncate în atmosferă prin intermediul avionelor.

Chiar dacă agenții sistemului vor pretinde că aceste “chemtrails” sunt rodul paranoiei adepților teoriei conspirației, dovezile sunt clare si arata la ce nivel se incearca controlul populatiei.

In emisiunea de mai jos veti afla lucruri foarte importante despre CONTROLUL POPULATIEI PRIN OTRAVIRE, lucruri care ne privesc pe toti!"

Daniel Roxin



Piramida de la Pitesti si experimentele oamenilor de stiinta (emis)



"Cu totii am fost fascinati de piramidele egiptene si, mai ales, de Piramida lui Keops. O operă impresionantă, greu de realizat si astăzi si despre care profesorii de la Facultatile de arhitectura evita sa discute tocmai pentru ca varianta oficiala, care le da construite cu unelte din bronz si cu tehnologia rudimentara a Egiptului de acum 4-5.000 de ani, nu prea sta in picioare si ar devein ridicoli in fata propriilor studenti.

Dincolo de dificultatile contruirii ei, proprietatile pe care le are, fenomenele energetice care se declanseaza in interiorul si in exteriorul ei au uimit lumea stiintifica de multi ani.

Chiar si la noi, pe vremea comunistilor, s-a construit la Pitesti o piramida similara ca proportii cu cea a lui Keops, dar la o scara de 1 la 10. Aici s-au facut cercetari multi ani, iar rezultatele au fost remarcabile.

Astazi, il avem studio pe unul dintre cercetatorii care a facut parte din echipa de la Pitesti, alaturi de doamna Marioara Godeanu. Este vorba de dl. Prof. univ. dr. ing. Florin Munteanu, membru al Academiei Oamenilor de Stiinta din Romania, cercetator in cadrul Academiei Romane, presedinte al Centrului pentru Studii Complexe.

Alaturi de domnia sa, vom vorbi despre experimentele facute in Piramida de la Pitesti si despre alte tehnologii neconventionale."

Daniel Roxin - granitele-cunoasterii.ro

Sonda "New Horizons" a ajuns la Pluto


Sonda spatiala americana New Horizons a transmis primele date pe Terra dupa ce a supravietuit "întâlnirii" cu planeta pitica Pluto, cel mai îndepartat corp ceresc de acest tip explorat vreodata de oameni, de care s-a apropiat la o distanta minima, marti, informeaza Reuters.
Sonda americana New Horizons a ajuns, marti, la ora 11.49 GMT (14.49, ora României), la cea mai mica distanta de planeta pitica Pluto, 12.500 de kilometri, "întâlnirea" fiind considerata de specialisti principalul eveniment spatial al anului 2015, potrivit site-ului NASA.
Sonda New Horizons, lansata de NASA în 2006 si care a calatorit 5,3 miliarde de kilometri prin spatiu, este destinata cercetarii planetei pitice Pluto, dar si corpurilor spatiale din Centura Kuiper, într-o misiune fara precedent.
"Pluto a avut primul ei vizitator", a anuntat pe Twitter presedintele american Barack Obama. "Multumim, NASA. Aceasta este o zi mare pentru descoperirile stiintifice si pentru suprematia americana", a adaugat acesta.
Dupa un zbor de 13 ore la mica distanta de Pluto, sonda New Horizons a transmis primele date catre Terra, confirmând astfel faptul ca a supravietuit acelei "întâlniri" spatiale, pe durata careia a navigat cu o viteza de 49.000 de kilometri pe ora în interiorul sistemului de corpuri ceresti alcatuit din Pluto si satelitii sai.
Directorii misiunii estimau ca riscul de coliziune a sondei New Horizons cu un corp spatial din acel sistem era de 1 la 10.000. Sonda americana a plutit la doar 12.472 kilometri deasupra lui Pluto - o distanta echivalenta cu aceea dintre New York si Mumbai.
La ora programata, New Horizons a stabilit contactul radio cu cercetatorii de la Laboratorul de fizica aplicata din cadrul Universitatii John Hopkins din Baltimore.
Întrucât 99% din totalul datelor colectate de New Horizons în timpul survolarii lui Pluto, supravietuirea sondei pe durata acelei apropieri de planeta pitica a reprezentat un element-cheie pentru succesul misiunii.


Pluto are un diametru de 18,5% din cel al Pamântului

Pâna de curând, cele mai bune imagini cu Pluto au fost cele realizate de telescopul spatial Hubble. Însa acestea reprezentau o simpla succesiune de puncte, difuze, din care specialistii reuseau cu greu sa extraga date stiintifice valoroase.

Începând din luna mai, acest lucru s-a schimbat, deoarece New Horizons s-a apropiat tot mai mult de Pluto si a început sa trimita spre Terra o serie de fotografii care au rezolutii considerabil mai bune decât cele ale imaginilor transmise de Hubble.

Imaginile trasmise în ultimele zile de sonda arata ca Pluto are o culoare naturala brun-rosiatica, generata de molecule de hidrocarburi care se formeaza în urma interactiunii metanului cu razele cosmice si cu particulele solare din atmosfera, dupa cum au explicat specialistii.

De asemenea, recentele date obtinute de specialisti indica faptul ca Pluto are un diametru de 2.370 de kilometri, reprezentând 18,5% din cel al Pamântului, iar satelitul sau Charon are un diametru de 1.208 kilometri, 9,5% din cel al Terrei.



Pluto se afla în Centura Kuiper, o regiune de mini-planete si alte corpuri înghetate care orbiteaza Soarele dincolo de Neptun si despre care se crede ca sunt ramasite ale procesului de formare a Sistemului Solar, în urma cu 4,6 miliarde de ani. Este ultima dintre regiunile neexplorate ale Sistemului Solar.

De la descoperirea ei, în 1930, de astronomul american Clyde William Tombaugh, Pluto a ramas un mister pentru savanti, care se chinuie sa explice de ce o planeta cu o raza de doar 1.190 de kilometri ar putea exista dincolo de lumile uriase ale planetelor Jupiter, Saturn, Uranus si Neptun.

În 1992, astronomii au descoperit ca Pluto, situata la o distanta de Soare de 40 de ori mai mare decât cea dintre Terra si astru, nu era singura în departarile Sistemului Solar, iar din acest motiv Uniunea Astronomica Internationala (International Astronomical Union) a decis sa reevalueze definitia unei "planete".

În 2006, cu New Horizons deja lansata, Pluto si-a pierdut titlul de a noua planeta a Sistemului Solar, fiind clasata în categoria "planetelor pitice", deoarece nu a "curatat" spatiul cosmic din vecinatatea orbitei sale. De atunci, peste 1.000 de planete pitice au fost descoperite în Centura Kuiper.

Centura Kuiper este o regiune a Sistemului Solar similara centurii de asteroizi, dar mult mai mare ca aceasta si cuprinzând mult mai multe corpuri spatiale, formate din diferite tipuri de gheata. Centura Kuiper a fost denumita dupa Gerard Peter Kuiper (1905 - 1973), un astronom olandezo-american care a prezis si demonstrat existenta acestei centuri de materie a Sistemului Solar.

În afara de New Horizons, astronomii conteaza în anii viitori si pe sistemul de imagistica în infrarosu de la bordul succesorului lui Hubble, telescopul spatial James Webb - deocamdata programat pentru lansare în 2018, potrivit site-ului NASA -, pentru a realiza o serie de cercetari si mai detaliate, precum compozitia chimica de la suprafata lui Pluto si a satelitilor sai, dar si de la suprafata numerosilor asteroizi care se afla în Centura Kuiper.

Sursa: www.descopera.ro

Scrisoarea lui Albert Einstein catre fiica sa, Lieserl...


Scrisoarea lui Albert Einstein catre fiica sa, Lieserl:

"Iubirea este Lumina, este gravitatie, este putere, este Dumnezeu.
Iubirea este o FORTA UNIVERSALA!

Cand am propus teoria relativitatii, foarte putini oameni m-au inteles, iar ceea ce urmeaza sa-i destainui omenirii acum, se va ciocni de neintelegerea si prejudecatile din aceasta lume. Te rog sa pastrezi aceste scrisori, atat timp cat este necesar ani, decenii, pana cand societatea este suficient de avansata pentru a accepta ceea ce voi explica mai jos.

Exista o forta extrem de puternica, pentru care, cel putin pana in prezent, stiinta nu a gasit o explicatie formala. Este forta care include si guverneaza totul, este chiar in spatele oricarui fenomen care are loc in univers si inca nu a fost identificata de noi.

Aceasta forta universala este IUBIREA.
Cand cercetatorii au investigat o teorie unificata a universului, au uitat cea mai puternica forta nevazuta.

Iubirea este Lumina, care ii lumineaza pe cei ce o ofera si o primesc.

Iubirea este gravitatie, deoarece ii face pe unii oameni sa se simta atrasi unii de altii.

Iubirea e putere, deoarece multiplica tot ce avem mai bun si ii ofera omenirii sansa de a nu pieri in propriul egoism orb.

Iubirea expune si reveleaza. Pentru iubire noi traim si murim.

Iubirea e Dumnezeu si Dumnezeu este Iubire. Aceasta forta explica totul si ofera sens vietii.

Aceasta este variabila pe care am ignorat-o de prea mult timp, poate pentru ca ne este frica de iubire deoarece este singura energie din univers pe care fiinta umana nu a invatat sa o controleze dupa vointa sa.

Pentru a evidentia iubirea, am creat o simpla subtituire in cea mai faimoasa ecuatie de-a mea.

Daca in loc de E = mc2, acceptam ca energia pentru a vindeca intreaga lume poate fi obtinuta din multiplicarea iubirii cu viteza luminii la patrat, E = Ic2, atunci ajungem la concluzia ca iubirea este cea mai puternica forta ce exista, deoarece nu are nici o limita.

Dupa esecul omenirii in a utiliza si controla celelalte forte din univers, care pana la urma s-au intors impotriva noastra, este imperios sa ne hranim pe noi insine cu o alta forma de energie

Daca vrem ca speciile noastre sa supravietuiasca, daca vrem sa descoperim sensul vietii, daca vrem sa salvam lumea si fiecare fiinta constienta ce traieste, atunci iubirea este unicul raspuns.
Probabil nu suntem inca pregatiti sa cream o bomba a iubirii, un mecanism destul de puternic pentru a distruge ura, egoismul si lacomia care devasteaza planeta.

Cu toate acestea, fiecare individ poarta cu sine un mic, dar puternic, generator de iubire, a carui energie asteapta sa fie eliberata. Cand o sa invatam sa oferim si sa primim aceasta energie universala, draga Lieserl, vom putea afirma ca iubirea invinge tot, ca poate transcende totul si orice, deoarece iubirea este chintesenta vietii.

Regret profund ca nu am fost capabil sa exprim ceea ce este in inima mea, care a batut in liniste pentru tine intreaga mea viata. Poate e prea tarziu pentru scuze, dar cum timpul e relativ, simt nevoia sa iti impartasesc ca: Te Iubesc si datorita tie am ajuns la raspunsul suprem!"

Tatal tau,
Albert Einstein

Noi dovezi in cazul Roswell (2015)




      Dovezi incontestabile că Pâmântul a fost vizitat în anul 1947 de extraterestri au fost prezentate recent (5 mai) în cadrul unui eveniment numit "Be Witness" care s-a desfăsurat în Auditoriul National din Mexic.

Ufologii sunt convinsi că pozele descoperite sunt dovezi evidente că Terra a fost vizitată de forme extraterestre.


Fotografiile, nemaîntâlnite până acum, al celebrului caz Roswell, când se presupune că s-au recuperat resturi extraterestre si chiar cadavre străine de la un OZN care s-a prăbusit în Roswell, au fost găsite în podul unei case din Sedona, Arizona.


Pozele găsite în interiorul unei cutii, împreună cu cele ale Bing Crosby, Clarke Gable si Dwight Eisenhower, au trecut printr-un proces de cercetare de cinci ani, până să se confirme autenticitatea lor.
Specialistii în ufologie, care studiează de ani de zile acest fenomen, spun că imaginile sunt, fără tăgadă, dovezi că am fost vizitati de extraterestri.

Geologul Bernard A Ray sustine că pozele realizate în perioada 1947 si 1949 pe un film Kodak, care arată rămăsitele unui extraterestru, găsit mort în Mexic, în 1947, conduc spre suspiciunea că a exsitat implicare extraterestră pe planeta Pâmânt. Si cercetătorul si scriitorul american, specializat în OZN-uri, Richard Dolan, sustine că imaginile sunt reale.
 „Analiza făcută pe corpul creaturii din imagini, arată că nu este vorba nici de o mumie, nici de un om, nici de un mamifer si nici de un model, care ar necesita o analiză comparativă detaliată între specii.”, a spus Richard.


Edgar Mitchell, cel de-al saselea astronaut care a aterizat pe Lună si care a fost prezent la eveniment însotit de o echipă de investigatori ai vietii extraterestre, sustine că imaginile sunt autentice si nu sunt falsificate.

Incidentul de la Roswell a intrat în atentia publică de la sfârsitul anilor 1970, fiind obiectul unor controverse si a diverselor teorii ale conspiratiei, cu privire la natura reală a „obiectului” prăbusit în 1947.






Secretele materiei, secretele energiei

"Viata este mult mai complexa decat pretinde viziunea mecanicista a stiintei oficiala. Dincolo de formele din jurul nostru, se ascund energii misterioase care intretin tot ceea ce exista...

Pe langa discutiile asociate acestui subiect, discutii in care vom vorbi despre fizica cuantica si energia vidului, Pitagora si numarul de aur, Masaru Emoto, experimentele paranormale ale maestrior chinezi si altele, in aceasta emisiune veti putea urmari si doua experimente video deosebit de interesante in care vi se va prezenta forta misterioasa a sunetului..."

Urmariti o noua editie a emisiunii "Mistere la granitele cunoasterii" realizata de Daniel Roxin la Nastul Tv:

Viata... dupa pragul mortii (cu prof. dr. Constantin Dulcan)


 "Probabil ca cea mai tulburatoare intrebare pe care ne-am pus-o vreodata are legatura cu ce se va intampla cu noi dupa momentul mortii… Ne neantizam? Ajungem intr-un alt plan? Exista rai si iad?
Cei mai multi au cautat raspunsul in mesajul unor religii. Altii au refuzat sa le dea credit…

Astazi, stiinta vine cu argumente dintre cele mai serioase care ne spun ca viata continua, ca moartea nu este sfarsitul… Numerosi specialisti au investigat mii de cazuri de moarte clinica iar concluzia lor este clara: viata continua!

Alaturi de un foarte avizat cercetator al acestui mister, un om de stiinta cunoscut in Romania,dar nu numai – dl prof. univ. dr. Dumitru Constantin Dulcan, de profesie neurolog – va invit sa aflati lucruri extraordinare despre cercetarile de granita care ne vorbesc despre VIATA… DUPA PRAGUL MORTII."

Daniel Roxin


Razboiul psihotronic si controlul mintii

Dacă acum sute de ani, forța brută a armelor rezolva conflictele dintre state sau ținerea în frâu a "prostimii", astăzi un nou tip de război, mult mai prefid, este folosit pentru îngenuncherea altor țări sau pentru controlul populației: este vorba despre Războiul Psihotronic.

Chiar dacă pentru publicul larg subiectul pare desprins mai degrabă dintr-un film SF, cei avizați știu că existența acestui tip de război este cât se poate de reală și de înfricoșătoare...

Progresul tehnologic a ajuns atât de departe încât, prin metode diverse - câmpuri electromagnetice, emisii de ultrasunete, nanotehnologie și altele - este posibil astăzi să fie influențată psiho-mental cea mai mare parte a populației unei țări în sensul dorit de cei care sunt la butoane, sau chiar să fie eliminate persoanele indezirabile pentru sistem prin provocarea, de la distanță, a unui atac cerebral, a unui stop cardiac sau a unei boli incurabile.

Vă invit așadar să urmăriți o emisiune extrem de incitantă în care tot ce se spune capătă mai multă greutate datorită invitatului pe care îl avem: domnul Gen. (rez.) dr. Mircea Chelaru, fost Șef al Marelui Stat Major al Armatei Române, fost Șef al Direcției Generale de Contraspionaj la înfIințarea S.R.I.

Sursa: http://granitele-cunoasterii.ro/

Prabusirea unui meteorit... si un OZN? (2015)


Imagini incredibile filmate in sudul Californiei chiar la inceputul acestui an, in care apare prabusirea unui meteorit (OZN?). Partea cea mai interesanta este ca la un moment din acel meteorit pleaca in directie opusa o sfera de lumina cu viteza destul de mare.

Acest video a fost postat pe youtube in data de 5 ianuarie de Ken Roberts care a adaugat la descriere urmatoarele:
"Conduceam spre casa de la munca, cand acest OZN sau ce o fi mi-a atras privirea. Am oprit in fata unei case ca sa filmez. As fi vrut sa prind o imagine mai buna, dar nu am putut din cauza acoperisului.
Oricum nu stiu ce poate fi. Nu ar putea fi un avion pentru ca nu avea nici-un zgomot si nici nu am auzit de o prabusire mai tarziu. Sfera de lumina a pornit sus in cer si a disparut."