Uimitor: Călătorie spre centrul pământului!?


Călătorie spre centrul pământului: imagini SPECTACULOASE din cea mai mare peşteră din lume.

Cea mai mare peşteră din lume, Hang Son Doong, aflată în jungla vietnameză, face parte dintr-o reţea ce cuprinde 150 de galerii subterane şi a fost descoperită în 2009 de către un grup de britanici ce explora Parcul Naţional Phong Nha-Ke Bang, informează Daily Mail.

Ei au crezut iniţial că aceasta se întinde doar pe o distanţă de 150 de metri şi că are o înălţime de 60 de metri, fapt care s-a demonstrat a fi greşit în urma desfăşurării unor noi expediţii în această zonă.


Alte două expediţii desfăşurate în această peşteră au dus la descoperirea faptului că aici se găseşte cea mai mare galerie subterană din lume. Hang Son Doong, cunoscută şi ca peştera Mountain River, are o lungime de patru kilometri şi o lăţime de 100 de metri. Având o înălţime de 243 de metri, în ea pot încăpea 25 de autobuze cu 2 nivele aşezate unul peste celălalt.

În interiorul său a crescut, de-a lungul timpului, o junglă.


Fotografiile au fost realizate de către Carsten Peter care s-a alăturat unei expediţii compuse dintr-un grup de speologi britanici şi germani, ce a avut scopul de a finaliza cercetarea peşterii şi de a fotografia interiorul acesteia.

În timpul expediţiei, Peter a locuit în peşteră, a dormit într-un sac de dormit şi a petrecut cea mai mare parte a acestei perioade explorând galeriile şi făcând fotografii.


"Sunt fotograf de 35 de ani şi am explorat atât de multe peşteri încât le-am uitat numărul, dar aceasta este unică şi de departe cea mai neobişnuită dintre cele pe care le-am văzut până acum", a declarat fotograful german Carsten Peter.

OZN in adancurile oceanului?


O expeditie de cercetare a oceanului, condusa de omul de stiinta Peter Lindberg a gasit un obiect bizar, care seamana cu un Obiect Zburator Neidentificat. Echipa cauta in adancuri ruinele unui cargo care transporta un tip foarte rar de sampanie.

Astfel, suedezul Peter Lindberg a dat peste acest obiect, cu ajutorul sonarului, la o adancime de peste 90 de metri, undeva intre Finlanda si Suedia, in Golful Bothnia.
Obiectul are un diametru mare, de aproximativ 20 de metri.
"In aceasta meserie vezi o gramada de lucruri ciudate, insa in cei 18 ani de activitate profesionala a mea nu am vazut niciodata asa ceva. Forma acestui obiect este complet rotunda." - a declarat Peter Lindberg, citat de space.com
Cercetatorul a mai spus ca exista dovezi ca mediul inconjurator prezinta semne sau urme adanci - ceea ce sugereaza faptul ca obiectul s-a mutat, intr-un fel sau altul, pana in locul in care a fost descoperit acum.

Imediat, tabloidele suedeze si website-urile s-au grabit sa catalogheze acest obiect ca fiind un OZN, chiar daca, deocamdata, nu se stie nimic concret despre acesta.
Unii spun ca este posibil sa fie, de fapt, o formatiune de pietre naturala sau chiar un obiect construit de mana omului, scufundat. De asemenea, Lindeberg recunoaste ca afirmatia sa, potrivit careia obiectul este "perfect rotund", s-ar putea sa nu fie adevarata, deoarece rezolutia imaginii captate de sonar nu este suficient de mare, ca sa studieze obiectul.
El nu a vrut sa se refere la aceasta descoperire ca ceva de origini extraterestre, insa a precizat ca ar putea fi "un nou Stonehenge".

Proiect Camelot: O conversatie cu Bob Dean


Un nou interviu cu Bob Dean realizat de Proiect Camelot (Avalon).

Este posibilă Dezvăluirea acum? Este oportună? Este omenirea pregătită să afle, în sfârşit, adevărul?
Ni se va permite vreodată să aflăm TOT adevărul?
Aceasta e tema principală a interviului, filmat cu ocazia Congresului Internaţional OZN din Phoenix, Arizona.
Din cuprins:
"-- Cine sunt eu? De ce sunt aici?"
"-- Eşti o fiinţă nemuritoare şi ai venit aici ca să faci o treabă. Fă treaba pe care ai venit s-o faci!"
--------
Şi zic: "Nu, eu nu doar CRED în Dumnezeu.
Eu ŞTIU, pentru că am trăit aşa ceva."
--------
Omenirea se trezeşte. Treptat, în valuri, se trezeşte...

Sursa: http://documentaresifilmespirituale.blogspot.com

Inedit: Curcubeu nocturn


Încă de la începuturi, natura a uimit şi continuă să uimească prin ceea ce poate creea.

De această dată, vorbim despre capitolul din fizică intitulat optică, despre apă şi despre lumină, adică, într-un cuvânt despre curcubeu. Acesta este un fenomen optic şi meteorologic care se manifestă prin apariţia pe cer a unui spectru de forma unui arc colorat atunci când razele soarelui se reflectă în picăturile din atmosferă. Mulţi dintre noi au văzut acest fenomen, dar cum aţi reacţiona dacă aţi vedea cele şapte culori magnifice în timpul nopţii?

Ei bine, şi lumina lunii este capabilă să formeze o astfel de minunăţie. Ultima apariţie a unui curcubeu de noapte a fost imortalizată în Parcul Naţional Yosemite, SUA. Oficialii parcului au reuşit să înregistreze acest fenomen, iar filmul publicat deja a făcut înconjurul lumii.

Pentru cei pasionaţi de aceste fenomene meteorologice ar trebui să ştie că ele apar foarte des în zona cascadelor atunci când este lună plină, iar satelitul natural al Terrei se află foarte aproape de planeta noastră.

Cascadele din Parcul Naţional Yosemite nu sunt singurele în jurul cărora pot fi observate aceste fenomene. De asmenea, curcubeul de noapte a fost văzut şi în Cumberland, Kentucky, în apropierea cascadei Victoria din Africa, cât şi în apropierea canionului Waimea din Hawaii.

Sursa: descopera.ro

Iată cum arată curcubeul nocturn:

China contra SUA - Imperii la război (doc)


Un post estonian de televiziune digitală, ETV2, abia înfiinţat în august 2008, cu ocazia Jocurilor Olimpice, transmitea în acel an un documentar incitant, China vs USA: Empires at War, creaţia a doi cineaşti colaboratori ai reţelei France 5, Anthony Dufour şiOlivier Chopin, care răsăreau din anonimat abordând un subiect fierbinte al politicii mondiale postbelice, rivalitatea dintre unicele super puteri militare mondiale actuale, China şi SUA, după regresul accentuat suferit de Rusia la finalul războiului rece.

Utilizând mărturii ale unor specialişti militari occidentali, chinezi şi taiwanezi, documentarul capătă o dinamică accentuată, prin inserarea firelor narative ale conflictelor recente dintre cei doi giganţi, privite din unghiuri diferite, de profesionişti ai serviciilor secrete, relevând realitatea cutremurătoare a conturării tot mai accentuate a unui nou gen de conflict, un război nerestricţionat, cu nenumărate câmpuri de bătălie, mergând din spaţiul cosmic până pe internet sau din domeniul financiar până la controlul resurselor naturale ale planetei.

Am ţinut să traduc acest documentar, poate şi din cauza implicării celor două ţări ca protagoniste de frunte într-un conflict mondial potenţial, menţionat de unele dintre catrenele premonitorii ale lui Michel de Nostredame sau Nostradamus (1503-1566), finalizat pare-se cu dezmembrarea SUA şi intervenţia decisivă a Chinei contra forţelor aliate ruso-arabe, favorizând instalarea unei păci mondiale ce ar putea dura cel puţin 1.000 de ani.

Personal nu am încredere în aceste premoniţii ale lui Nostradamus, însă, fiindcă le consider că fac parte din strategiile de manipulare a opiniilor, către acceptarea unor scenarii apocaliptice, mai ales că există dovezi, pe de o parte, care atestă calitatea sa de agent secret al Casei de Valois, iar pe de altă parte un document din 1995, semnat de Pierre Plantard de Saint-Clair (pentru cunoscători acest nume spune multe) certifică fără tăgadă calitatea acestuia de Mare Maestru al Ordinului Prieuré de Sion, la 1556.

Revenind la film, contrar afirmaţiei comentatorului, cele două ţări nu s-au întâlnit prima oară, faţă în faţă, într-un conflict militar în 1996, în cea de a treia criză din Strâmtoarea Taiwan, când americanii au trimis în zonă două portavioane, împreună cu grupurile lor de luptă - iniţial USS Independence, urmat la trei zile diferenţă de USS Nimitz - pentru a pune capăt manevrelor cu muniţie reală de luptă, efectuate de armata chineză şi ordonate de preşedintele Jiang Zemin, ca răspuns la alegerile desfăşurate în Taiwan.

La finalul primului război anglo-chinez (1839-1842), cunoscut mai bine sub denumirea de "primul război al opiului", americanii profită de semnarea tratatului pace cu dinastia Qing, năpustindu-se pe uşa din spate pe o poziţie strategică, ce le permitea, deja, doi ani mai târziu, să participe din plin la vasalizarea Imperiului de Mijloc, rotunjindu-ţi profiturile din comerţul cu opiu iniţiat de britanici.

Nimic nu i-a împiedicat să-şi consolideze poziţia în zonă, rămânând într-o expectativă dubioasă în "cel de-al doilea război al opiumului"- finalizat dezastruos pentru chinezi, în pofida unei superiorităţi numerice de 10 la 1 faţă de trupele anglo-franceze, prin fuga şi moartea împăratului şi incendierea Palatului de Vară - dar s-au insinuat tupeist la masa tratativelor, profitând din plin, alături de ceilalţi occidentali, de umilirea Chinei şi de toate înlesnirile comerciale consfinţite prin Tratatul de la Tianjin, din 1858.

Nu este mai puţin adevărat că nu au ajuns niciodată într-o confruntare directă, dar în războiul din Coreea (1950-1953) şi în cel din Vietnam (1955-1975), forţele comuniste au fost sprijinite din plin de trupele Armatei Populare Chineze, americanii aflându-se fireşte în tranşeele opuse, ca artizani ai celor două conflicte.

Şi chiar mai direct de atât, imperialismul american nu se dezminte, când intervine nejustificat în războiul civil din 1950, între forţele comuniste comandate de Mao Tse-tung şi cele "naţionaliste" ale generalului Chiang Kai-shek, împiedicând revenirea Taiwanului (fostă Formosa) în componenţa definitivă a Chinei, după ce fusese separată iniţial de ţara mamă de către japonezi, prin prevederile Tratatului de la Shimonoseki, din 1895.

Este foarte interesantă poziţia SUA în aceste conflict, din mai multe puncte de vedere:

1. Aparent SUA luptă contra comunismului, etichetându-l convenabil pe Chiang Kai-shek ca "naţionalist", deşi acesta organizase Kuomintangul în cel mai pur stil leninist, înlăturase brutal dizidenţii şi interzisese democraţia.

2. Chiar naţionalist să fi fost generalul chinez, cum se împacă asta cu alergia americanilor pentru această noţiune echivalentă cu terorismul, în viziunea lor ?

3. Relaţia dintre Chiang Kai-shek şi SUA era foarte tensionată, în urma executării unor ofiţeri operativi ai OSS (predecesoarea CIA), pe care generalul îi bănuise că ar fi complotat împotriva regimului său, după ce se exprimase în repetate rânduri contra intenţiilor imperialiste ale americanilor.

Din punct de vedere istoric, putem concluziona fără mari eforturi, dincolo de pretenţiile hegemonice actuale ale Chinei, justificate din plin poate de cei peste 1,3 miliarde de locuitori şi de o economie extrem de puternică, aflată în plin avânt, că toată această relaţie turbulentă reprezintă un motiv suplimentar, de afirmare a voinţei de a nu accepta un loc secund în arena politică mondială.

Aversiunea mea adâncă faţă de "Satanele" Unite, m-ar putea îndemna să mă bucur de existenţa unui factor de echilibru, fie el şi cu ochi oblici, în absenţa căruia sunt sigur că oculta mondială ar fi definitivat de multă vreme statul fascist global, dar regimul dictatorial chinez mă împiedică să fiu prea entuziast, din acest punct de vedere, sperând mai degrabă într-o eternă remiză, decât într-un şah-mat al vreunei tabere.

Strategia Chinei constă în proiectarea liniei "defensive" costiere la sute de mile marine depărtare, ignorând desigur noţiunea "perimată" de ape internaţionale.

Aproape că nu e nici o diferenţă între limbajele celor două imperii: chinezii gândesc deocamdată în termeni de "sute de mile", ca limită de protecţie, iar americanii gândesc, încă de la definirea doctrinei Monroe, din 1823, în termeni de mii de mile, dacă se poate chiar circumterestru.

Chinezii nu "văd" deocamdată dincolo de Taiwan - până când vor rezolva această problemă, fireşte - în timp ce securitatea naţională americană este ameninţată paranoic şi de un trib de papuaşi care inventează un arc mai performant.

Ceea ce ambele tabere ignoră să amintească, de fiecare dată, foarte convenabil fireşte, este faptul că dezvoltarea armelor postate pe sateliţi, a aviaţiei strategice şi a rachetelor cu rază medie sau lungă de acţiune, au transformat noţiunea de graniţă fizică, într-un eventual conflict militar, într-o glumă proastă; nici o zonă a globului nu se mai află la adăpost de asemenea arme, aşa că motivaţiile ce ne sunt servite în baza celor două doctrine enunţate anterior, sunt simple sfidări.

De altfel, strategii ambelor imperii nici măcar nu sunt originali, dacă facem un mic efort şi ne amintim de "extinderea spaţiului vital" al naziştilor, care se sufocau chiar şi în interiorul unor graniţe ce se confundau cu ale Europei, la nivelul anului 1941.

"Taiwan este o democrație", "SUA dorea o Chină puternică, unită şi democrată în WW II", "SUA are obligaţii legale faţă de Taiwan" - după cum puteţi constata şi singuri, limbajul de lemn al politicii americanilor nu aduce nimic nou, deşi strategic vorbind par a fi din ce în ce mai proşti.

În primul război din Golf, americanii un distrus obiective militare esenţiale ale lui Saddam Hussein, dirijându-şi rachetele cu precizie, în baza semnalelor emise de chip-urile integrate într-o serie de imprimante, pe care le vânduseră în prealabil fostului lor aliat.

Fiind loviţi de amnezie probabil, au luat decizia de achiziţionare a 16.000 de computere chinezeşti Lenovo, pe care le-au integrat, în parte, în reţele sensibile ale guvernului - măsură ce pare a fi extrem de stranie - oferindu-le pe tavă, chinezilor, acces direct la informaţii secrete vitale - informaţie pe care nu o putem contesta, dacă vine din partea lui Larry Wortzel, care va rămâne, până în 2013, membru al comisiei speciale, pe care a condus-o între 2006 şi 2009.

Fără dar şi poate că informaţiile prezentate în documentar, de specialiştii ambelor tabere, trebuie tratate cu extremă circumspecţie, însăşi poziţia lor de experţi nepermiţându-le să fie pe deplin obiectivi sau să spună întreg adevărul într-un documentar.

Una dintre "micile" dezinformări este, de fapt, destul de uşor de depistat, din partea colonelului Wang Xiangsui, strateg la Colegiul de Război al Chinei, când susţine că americanii au fost intimidaţi de armata chineză, menţinând "primul portavion" la o distanţă de peste 1.100 de kilometri, dând a înţelege unui neofit că erau complet în afara conflictului, la acea distanţă, ceea ce nu este chiar o minciună, ci mai degrabă un neadevăr.

Realitatea este cu totul alta:

1. Denumirea de "grup de luptă" al unui portavion defineşte, de regulă, un portavion, 2 crucişătoare purtătoare de rachete, 2 nave antiaeriene şi 1-2 distrugătoare sau fregate antisubmarin. Un astfel de grup va acţiona întotdeauna de la distanţă, fără a risca să intre în raza de acţiune a bateriilor de coastă sau a rachetelor antinavă ale unor forţe navale ostile.

2. Acel prim portavion era Independence, din clasa Forrestal, pe care era ambarcată, încă din august 1990, Carrier Air Wing Fourteen, în componenţa căreia intrau 4 escadrile de F-18 Hornet şi Super Hornet. Raza de acţiune a unui astfel de avion este între 740 km şi 2.000 km, funcţie de varianta de înarmare, la o viteză maximă de 1,8 Mach. Deci, pe de o parte, nu se aflau deloc în afara razei de acţiune, la 1.100 km depărtare şi, pe de altă parte, fie şi zburând la numai 1,5 Mach şi tot s-ar fi aflat la mai puţin de 40 de minute de zona acţiunilor de luptă.

Imixtiunea brutală a americanilor în problema taiwaneză, protejând, de fapt, interese comerciale majore - industria semiconductorilor - îmi lasă un gust amar, aducându-mi aminte de obrăznicia cu care s-au exprimat împotriva noastră în arena politică, în repetate rânduri, privind Insula Şerpilor, de pildă, ca să nu mai vorbesc de problema reabilitării mareşalului Antonescu, când au fost din nou contra, prin vocea năucilor Alfonse D'Amato (senator) şi Christopher Smith (congresman), deşi un trădător ce le-a fost slugă preaplecată, ca Pacepa, şi-a primit cu nesimţire toate "drepturile".

În aceeaşi ordine de idei, mi s-a părut normal ca China să-şi folosească dreptul de veto, ca membră a Consiliului de Securitate, pentru a împiedica recunoaşterea de către ONU a statului marionetă Taiwan, deşi, din perspectiva timpului, poate că ar merita să fie lăsat să-şi stabilească singur destinul, fapt puţin probabil constatând similitudinea dintre fosta armată sovietică şi "Armata Populară de Eliberare", care eliberează oricum şi pe oricine, chiar dacă cei în cauză nu doresc asta.

Noţiunea de imperiu, fie chinez, fie american, îmi repugnă aproape în orice context, dar mă văd nevoit să o accept din considerente de echilibru planetar, de această dată, problema chineză fiind departe de a-şi fi găsit o rezolvare, în spatele uşilor închise ale Pentagonului şi ale Casei Albe, fiindcă spre deosebire de sovietici care s-au lăsat, neinspirat, atraşi într-o sufocantă cursă a înarmării, ce i-a eliminat din istorie, chinezii au optat inteligent pentru o strategie de gherilă, exploatând punctele slabe, economice şi militare, ale unui adversar nedeclarat pe faţă, dar de ale cărui intenţii malefice nu cred că se mai poate îndoi cineva.

Sursa: Dezvaluiri

China vs USA: Empires at War

Carburanţii (doc)


“Fuel, este atacul intim dar nedeghizat, documentat într-o perioadă de 11 ani, al regizorului Josh Tickell, asupra dependenţei Americii de petrol, fără a fi doar un simplu documentar ecologic, ci mai mult un semnal de alarmă în roşu, alb şi albastru. Dacă vei putea rezista impulsului de a fugi afară din cinematograf, s-ar putea să pleci, într-un final, mult mai optimist decât ai intrat. Ca evanghelist, a cărui biserică e o dubiţă funcţionând cu grăsimi, d-l Tickell susţine că industria petrolieră ne otrăveşte mediul, ne corupe guvernul şi ne arde planeta. Graţie unui tonus informaţional alert şi propriei inteligenţe neobosite a regizorului, filmul face apologia dezvăluirilor incomode, cu pasiune, energie şi o grafică deosebită, care l-ar face să plângă pe Al Gore peste prezentarea sa în PowerPoint."
Jeannette Catsoulis,
New York Times

Fuel este un documentar complex, câştigător al premiului publicului la Sundance Film Festival, 2008 şi al altor trei premii la Dallas şi Sedona, ce combină o grafică inspirată, cu lecţii de istorie a industriei auto şi petroliere din SUA şi din lume, intervievând o gamă largă de activişti, politicieni, cântăreţi şi actori ca Woody Harrelson, Sheryl Crow, Neil Young, Julia Roberts, Larry Hagman şi Willie Nelson, aruncând o privire plină de speranţă asupra unui viitor deloc sumbru, animat de energii regenerabile şi bio carburanţi.

Într-un interviu în Seattle Times, acordat în comun cu congresmanul Jay Inslee, regizorul Josh Tickell declara:

"Transferul către energii ecologice, regenerabile, se pregăteşte de multă vreme. O mulţime de oameni simpli - patrioţi - îşi doresc să se întâmple. Pentru ca SUA să avanseze, însă, e nevoie să fim oneşti. Avem o economie falimentară. Suntem pe cale să pierdem cursa către o energie durabilă ecologic. Suntem una dintre puţinele ţări al cărei stil de viaţă nu corespunde impactului ecologic. Trebuie să înţelegem că toţi trebuie să ne schimbăm, pentru a progresa către ceva mai bun."

În pofida unor scăpări, pe care le voi aborda puţin mai târziu, în detaliu, am acceptat să traduc şi să vă prezint acest film de aproape două ore, fiindcă se înscrie în aceeaşi viziune optimistă ca 2012: Time For Change, evitând nuanţele vindicative, expunând realitatea nudă a unei crize energetice şi petroliere fără demagogia caracteristică politicienilor, rostind adevăruri dure fără a încerca să manipuleze şi, după o aparentă decădere a bio carburanţilor, oferă, de asemenea, soluţii palpabile, viabile şi perfect adaptate nivelului nostru tehnologic actual.

În privinţa petrolului, la un consum mondial de 80 milioane barili pe zi, tabloul general ar putea fi sintetizat, în mare, astfel:

- ultima mare descoperire a avut loc în 1976, în Mexic - câmpul gigant Cantarell, aflat în declin din 2003, care a coborât actual sub producţia celui de-al doilea câmp petrolier mexican, ca mărime, cel de la Ku-Maloob-Zaap, din golful Campeche;
- lumea arabă susţine că mai are rezerve pentru încă 50 de ani, deşi cel mai mare câmp petrolier al lor, Ghawar - care este şi cel mai mare din lume, având cam 250 pe 80 de km - pare să fi intrat şi el în declin, din moment ce, din 2005, se pompează în el cam 3 milioane de litri de apă pe zi, pentru a putea continua extracţia;
- în SUA maximul de producţie a fost atins în 1974, la 25 de milioane de barili pe zi, producţia curentă fiind acum de 5 milioane, la un consum de patru ori mai mare;
- în Marea Nordului producţia a intrat pe panta descendentă după maximul atins în 1990;
- în România producţia maximă de 250 mii de barili pe zi, atinsă în 1980, s-a redus acum la mai puţin de jumătate şi oricum nu ne mai aparţine.

Situaţia petrolieră catastrofală a SUA este cunoscută şi acceptată de aproape 40 de ani, conducând la agresiunea neprovocată contra Irakului, fără ca, paradoxal poate, stilul intern de viaţă american să sufere vreo reorientare, Fuel focalizându-se, parţial, pe sinergia istorică dintre averile industriei petroliere şi cele ale industriei auto, bazată pe favorizarea legislativă a maşinilor puternic consumatoare de carburanţi, în detrimentul celor economice, pentru a asigura o cerere ridicată de produse petroliere.

Singura excepţie a constat în lucida administraţie a lui Jimmy Carter, care - nefiind sponsorizat de industrie şi având ghinionul de a avea şi un mandat zbuciumat, marcat de criza petrolieră declanşată de OPEC, încă din 1973, de primul accident nuclear grav din istoria omenirii, cel de la Three Miles Island, de invazia sovietică din Afganistan şi de erupţia vulcanului Saint Helens - a fondat Departamentul pentru Energie al SUA şi, aşa cum veţi vedea din film, a dat un exemplu personal, montând panouri solare pe Casa Albă şi reorientând cercetarea energetică către sursele regenerabile alternative.

Efortul lui Carter nu a fost deloc steril, reducând consumul energetic al SUA cu 25%, într-un singur mandat şi, dacă nu am fi avut ghinionul ca întreaga planetă să se afle la discreţia ocultei mondiale, ce se bazează din plin pe monopolul petrolier, pentru a menţine balanţa puterii, am fi folosit astăzi, poate, petrol obţinut din bălării şi micro alge, care mai au şi avantajul de a ne scăpa de ape uzate şi deşeuri, în timp ce furnizează din abundenţă un carburant atât de curat, încât este perfect comestibil.

Cu câţiva ani în urmă, fiind foarte apropiat de domeniul energetic nuclear, am dat peste o informaţie şocantă, care contesta originea îndeobşte acceptată a zăcămintelor petroliere, susţinând că nu sunt de natură fosilă şi, chiar mai mult de atât, se pot regenera, aproape total, la intervale relativ scurte de timp, furnizând drept argument situaţia actuală de la Baku, unde încetarea extracţiei se pare că a pus localnicii în postura de a scoate petrolul cu găleata afară din case.

Nu am găsit nicăieri confirmări suplimentare şi cum nu cunosc pe nimeni din Azerbaidjan şi nici nu voi călători prea curând în acea direcţie, ceea ce am scris mai sus poate rămâne pură speculaţie deşi, în contextul în care DeBeers arde tone de diamante la mina Kimberley, din Africa de Sud, pentru a garanta menţinerea artificială a preţului lor astronomic, nu m-ar mira deloc ca această criză petrolieră să fie, de fapt, una atent orchestrată, din aceleaşi motive cupide.

În ce priveşte filmul nu pot fi, însă, de acord cu mai multe aspecte pe care le voi expune punctual, aşa cum promisesem mai sus:

1. Declaraţia "curajoasă" a lui Ike Eisenhower am considerat-o, întotdeauna, o manipulare, din mai multe motive.

În primul rând declaraţia cade convenabil exact la final de mandat, Eisenhower, însuşi, fiind creaţia obedientă a acelui complex militar-industrial-petrolier, pe care-l critică acum, cu "verticalitatea" unui laş ce a pasat deja responsabilitatea prezidenţială.

În al doilea rând, Eisenhower s-a contrazis singur, sprijinindu-l nu pe radicalul Kennedy, ci pe contracandidatul acestuia în cursa electorală, Richard Nixon - reprezentantul marii finanţe şi creaţia maleficului escroc autohton Nicolae Malaxa - care, în afară de arhicunoscuta escaladare a războiului din Vietnam, a reuşit să stabilească recordul celei mai corupte administraţii politice americane: mai întâi vicepreşedintele său, Spiro Agnew, este forţat să demisioneze în vara lui 1973, fiind acuzat de către procurorul general de şantaj, fraudă fiscală, luare de mită şi conspiraţie, fiind urmat de Nixon, în vara imediat următoare, după ce este dovedită implicarea acestuia în scandalul "cablării" sediul convenţiei democrate din complexul Watergate.

Privită din această perspectivă, declaraţia "entuziasmantă" a lui Eisenhower pare mai mult o instigare, pentru Kennedy, ca să urmeze calea ce a condus la asasinarea sa, în inima fiefului petrolier al SUA, în Dallas, Texas.

2. Ca să nu vă las purtaţi de iluzia că aş îndrăgi necondiţionat familia Kennedy, contest afirmaţiile cu accente patriotarde ridicole, din discursul plângăreţ al lui Robert Kennedy Jr.

Fiul lui Robert Kennedy face o apologie cretină a "înţelepciunii vizionare" a conducătorilor SUA, vreme de 230 de ani, manifestată prin pleiada de preşedinţi republicani şi democraţi şi a "iubirii" dovedite de populaţiile lumii pentru "înţelepţii politicieni americani", părând a se trezi la realitate abia în partea a doua a discursului, tocmai când eram foarte hotărât să-i recomand o lămâie, pentru a mai potoli greaţa ascultătorilor.

Recunosc că i-am admirat de copil pe tatăl şi mai ales pe unchiul său, care au fost eliminaţi brutal de pe scena politică, tocmai fiindcă incomodau puterile oculte, dar nu-l pot uita pe bunicul său, Joseph Patrick Kennedy, care a fost obligat să-şi întrerupă mandatul de ambasador în Marea Britanie, în 1940, fiindcă, în climatul politic reorientat drastic prin demisia şovăielnicului Neville Chamberlain şi numirea lui Winston Churchill, simpatiile sale notorii pronaziste erau cel puţin deplasate.

Pe de altă parte, la ce "valori demne de a fi lăsate moştenire copiilor" se referea oare: la originile masonice ale SUA, însângerate prin masacrarea populaţiei amerindiene ?

Sau la politica agresiv-imperialistă, neabătută, promovată pe plan internaţional de peste două secole, care este recunoscută franc şi de unii dintre protagoniştii documentarului şi despre care am vorbit, pe larg, în alte două articole postate pe blog "Imperiul american - plaga 'democratică' a planetei" şi "Dezastrul irakian - Imperiul american în acţiune" ?

3. Personal m-am săturat de mascarada reorientării politice ciclice şi de naivitatea generalizată care aşteaptă modificări de esenţă ale politicii mondiale din partea unor incompetenţi, vânduţi prin excelenţă: politicienii lumii.

Singura soluţie de a ieşi din criza socială curentă, este tocmai renunţarea la implicarea în procesul politic - când ni se oferă de regulă, ca la ultimul proces electoral prezidenţial, să alegem între un tâmpit şi un trădător bădăran - şi să încetăm să mai jucăm acest joc aberant, care ne supune vieţile unei loterii, prin eliminarea oricărei noţiuni care derivă din cuvântul "politic".

4. Şi ca o ultimă dezicere de creaţia, de altfel remarcabilă, a lui Josh Tickell, voi contesta, nu ştiu pentru a câta oară, mitul încălzirii globale, consolidat în principal de cel admirabil ironizat de Jeannette Catsoulis, de la New York Times, mincinosul laureat al premiului dinamită, Nobel, fostul vicepreşedinte al SUA, Al Gore.

Nu intenţionez să refac toată argumentaţia de bun simţ, ce dezminte acest mit generator de politici eugenice, gen Bill Gates, care a fost pe deplin dezbătută în documentarul postat pe blogul Ieşirea din Matrix, ci vă voi invita doar să reflectaţi la aspectul climatic general al acestui an, când marii mistificatori s-au văzut obligaţi să inventeze o explicaţie cel puţin tembelă: "...marea încălzire globală se va manifesta, în acest an, printr-o răcire accentuată a vremii..."

"Liniile directoare ale argumentaţiei ne sunt destul de familiare, dar s-ar putea să nu fie tocmai convingătoare, pentru cineva care nu acceptă premisa esenţială: că economia noastră bazată pe petrol este nedurabilă şi ne ameninţă însăşi planeta. Tickell primeşte puncte suplimentare pentru onestitate intelectuală, în abordarea directă a criticilor celor care sunt îngrijoraţi de faptul că, intensificarea utilizării biocombustibililor, va avea un impact asupra aprovizionării cu alimente la nivel mondial şi a stabilirii preţurilor, eventual, în ţările sărace, pentru cereale cum ar fi porumbul. El nu respinge argumentul, dar oferă unele soluţii tehnologice de 'generaţie următoare', de la fermele de alge din deşert, până la "fermele verticale" din oraşe."

Kerry Lengel,
10 aprilie 2009
Arizona Republic

Sursa: Dezvaluiri



Controlul minţii şi Noua Ordine Mondială (video)


Controlul minţii şi Noua Ordine Mondială – Dezvăluiri în cadrul emisiunii “Ghilea Show”

"Nu sunt prea multe posturi tv în România unde poţi vorbi liber despre subiectele cele mai delicate ale momentului cum ar ficontrolul minţii şi protecţia psihică, Noua Ordine Mondială, Iluminati, tenebrele Vaticanului, fenomenul OZN, Apocalipsa sau anul 2012. Unul dintre puţinele locuri de acest fel este „Baricada Tv”, un post tv online ambiţios şi care are deja un trafic consistent. Aici, împreună cu directorul postului, Sorin Ghilea, şi cu un alt realizator tv, Eugen Marinof, am dezbătut toate subiectele enumerate mai sus, fără inhibiţii. Sunt sigur că informaţiile prezentate în cadrul emisiunii "Ghilea show" pot fi de un real folos celor interesaţi să afle adevărul despre lumea în care trăim şi să înţeleagă câteva principii de bază în ceea ce am putea numi protecţia psihică. "




România şi revoluţia conştiinţei

"Dacă privim în jurul nostru la degradarea umană care a devenit un fel de normalitate a acestei ţări, pare să nu existe prea multe speranţe pentru noi, românii. Şi totuşi, s-ar putea produce o revoluţie a conştiinţei într-un astfel de mediu?

Îmi amintesc că actorul şi regizorul Dan Puric a afirmat la un moment dat că românii se pot încadra în două categorii total diferite de oameni: "Poporul român" şi "Populaţia României".

Deoarece mi-am dat seama că ideea lui Dan Puric surprinde un adevăr fundamental, am considerat că este necesar să o dezvolt întrucât abordarea acestui subiect dintr-o astfel de perspectivă uşurează înţelegerea unor realităţi importante ale României şi cum ar fi posibilă o "revoluţie a conştiinţei" în această ţară, într-un viitor foarte apropiat.

Prin urmare, putem spune că "Poporul român" şi "Populaţia României" sunt două entităţi distincte care, deşi ocupă acelaşi spaţiu geografic, par să trăiască în lumi paralele, raţiunile lor de a exista fiind fundamental diferite:

- "Populaţia României" îşi trăieşte viaţa între un mic şi o bere, între o manea şi o telenovelă. "Poporul român" îşi duce existenţa cu un ochi aţintit asupra valorilor trecutului şi cu celălalt scrutând viitorul, fiind sensibil acum, în prezent, la "Balada" lui Porumbescu şi la versurile lui Eminescu.

- "Populaţia României" este şmecheră şi hoaţă, dispusă oricând la compromisuri. "Poporul român" crede în cinste şi dreptate şi îşi doreşte o viaţă fără compromisuri.

- "Populaţia României" nu are nici o identitate şi nici nu o interesează aşa ceva. "Poporul român" luptă să îşi apere identitatea, înţelegând necesitatea şi beneficiile acesteia.

- "Populaţia României" este centrată cu disperare pe verbul "a avea". "Poporul român" trăieşte în spiritul verbului "a fi".

Şi paralela ar putea continua...

Tragedia acestei situaţii constă în faptul că "Populaţia României" este majoritară, iar acest lucru a făcut ca părerile, gusturile, nevoile şi aspiraţiile ei să devină "adevăruri, "valori" şi "idealuri" pe care o mass-media coruptă şi mercantilă le foloseşte pentru a-şi mări rating-ul.

Tragedia constă în faptul că avem o clasă politică care nu este "emanată" de "Poporul român" ci de "Populaţia României". Cu toate acestea, clasa politică din România nu face parte din "Populaţia României" ci dintr-o a treia categorie, pe care am putea să o numim "Noua nomenclatură", o entitate care manipulează "Populaţia României" şi luptă conştient împotriva intereselor "Poporului român" pentru a-şi consolida puterea.

Şi atunci, este firesc să ne întrebăm: se poate face ceva într-un astfel de context? Eu sunt sigur că da pentru că tot mai mulţi oameni dintre cei care până mai ieri făceau parte din "Populaţia României" se trezesc şi intră în rândurile "Poporului român".

În opinia mea există însă trei condiţii esenţiale pentru ca acest proces de "revoluţie a conştiinţei" să se producă:

1. Este nevoie ca tot mai mulţi dintre cei care simt că fac parte din "Poporul român" să se elibereze de teamă şi să devină conştienţi că nu sunt nici slabi, nici izolaţi.

2. Este necesar ca fiecare, acolo unde este, să îşi folosescă aptitudinile pentru a contribui cu ceva la acest proces de trezire spirituală a românilor.

3. Este foarte important ca tot mai mulţi să îşi unească intenţiile în acţiuni comune.

Cheia acestui proces este atingerea unei mase critice de oameni conştienţi care acţionează la unison şi care, în acest fel, pot determina transformări uriaşe în conştiinţa tuturor locuitorilor României.

O serie de cercetări ştiinţifice ce s-au realizat în secolul XX şi ale căror concluzii au fost sintetizate de biologul Rupert Sheldrake în "Teoria morfogenetică" (vezi aici două articole despre această teorie: "Teoria morfogenetică 1" şi "Teoria morfogenetică 2" şi un film documentar: "Războiul parapsihologic - dezvăluiri"), demonstrează că atunci când un anumit tip de cunoaştere este asimilată de un număr suficient de mare de indivizi şi se atinge o masă critică, acea cunoaştere devine aproape fulgerător un bun câştigat şi pentru ceilalţi membrii ai speciei sau comunităţii respective. Astfel se realizează un salt calitativ major care, în aparenţă, părea imposibil.

Privind din perspectiva acestor descoperiri, se poate afirma că, dacă un milion de români conştienţi îşi unesc forţele, am putea fi martorii unei revoluţii a conştiinţei care, în viitorul apropiat, ar putea mătura răul ce asfixiază această ţară.

Pentru o Românie a frumosului, a binelui, a dreptăţii, a armoniei, este nevoie să facem împreună ceva."

Depinde de fiecare dintre noi!

Daniel Roxin

Burzynski - Cancerul este o afacere serioasă (doc)


"Filmul este un exemplu important de jurnalism de investigaţie, care efectiv ţintuieşte la stâlpul infamiei sistemul medical american şi, în special, pe nemernicii din companiile farmaceutice. Am fost pur şi simplu scandalizat de tratamentul care i-a fost aplicat doctorului Burzynski. Aştept cu nerăbdare să aflu continuarea a ceea ce reprezintă un extraordinar beneficiu public."
John Zaritsky, regizor laureat Oscar 1982,
pentru documentarul "Just Another Missing Kid"
Director al PBS Frontline, martie 2011

"Burzynski, este un documentar în regia lui Eric Merola, relatând odiseea unui extraordinar medic şi biochimist, dr. Stanislaw Burzynski, care a reuşit să câştige cel mai mare şi poate cel mai ciudat şi întortocheat război legal cu statul american, reprezentat pe rând de consiliul medical al statului Texas, agenţia federală Food & Drug Administration, FDA şi de procurorii federali, centrat pe descoperirea sa patentată, din anii '70, a unei terapii anticancer, bazată pe o serie de peptide naturale, botezate antineoplastoni.

Cu aproape o lună în urmă, relatam povestea unui alt imigrant naturalizat în SUA, dr. Max Gerson, a cărui terapie anticancer testată vreme de opt decenii, a făcut, de asemenea, obiectul unor atacuri frenetice din partea comunităţii medicale americane, reprezentată în principal de acelaşi infam Institut Naţional al Cancerului, sluga companiilor farmaceutice,

Deşi a fost destul de inspirat ca să evite legislaţia americană, deschizând clinici în ţări cu un cadru legislativ mai lejer, ca Mexic, Spania sau Ungaria, acest medic a fost asasinat fiindcă a repus natura în slujba omului, împiedicând marile companii farmaceutice să-şi încaseze profiturile oneroase, de pe urma acestor cumplite maladii moderne ale rasei umane, numite generic cancer.

Putem considera cura naturistă Gerson, ca pe un tratament de categoria I, într-un clasament întocmit ad-hoc, fiindcă deplasează lupta împotriva mutaţiilor celulare maligne în afara organismului uman, pe care refuză să-l mai agreseze cu toată gama de poluanţi, ce este considerată a fi "alimentaţie modernă", lăsând timp şi spaţiu de manevră sistemului imunitar uman, de a depista şi neutraliza orice posibilă celulă aberantă.

Continuând acest raţionament, proteinele naturale şi aminoacizii descoperiţi şi extraşi de dr. Burzynski mai întâi din urina umană, până a ajunge în faza lor de sinteză, pentru a menaja idiosincrazia comunităţii medicale americane, "oripilată" ipocrit de sursa lor iniţială, le putem considera componentele unui tratament din categoria a II-a, deplasând lupta contra neoplasmelor în interiorul organismului uman.


Doctorul Burzynski confirmă strălucit teoriile doctorului Bruce Lipton, privind mecanismul proteic de declanşare a erorilor de citire a codului genetic, ce conduc, într-un final, la manifestări tumorale, varianta oferită de colaboratorul acestuia, Rob Williams, transferând războiul oncologic în câmpul de luptă spiritual, al conştiinţei umane, desăvârşind etapa a III-a de tratament.

Să lăsăm la o parte acest clasament, răsărit din imaginaţia mea, care sigur îl va umple de indignare pe orice medic "responsabil", fiindcă doar ei, medicii alopaţi, ştiu cum se tratează eficient orice cancer uman, folosind "remediile" certificate şi legalizate şi, desigur, obscen de scumpe, "chimioterapia" şi radiaţiile, care elimină garantat cancerul, simultan cu purtătorul acestuia şi să revenim la documentar.

Din 1977 şi până în 1995, dr. Burzynski a fost capabil să sintetizeze şi să-şi administreze cu succes descoperirea, în cadrul cabinetului sau institutului propriu, fără a avea nevoie de aprobarea FDA, fiindcă statul Texas nu le solicita, pe atunci, medicilor, să adere la legea federală în această privinţă, atât timp cât îşi limitau activitatea în interiorul graniţelor statale, desigur, lege care a fost schimbată între timp, tocmai din cauza sa.

Împiedicat timp de peste trei decenii să depăşească faza de testare clinică a unei terapii, căreia i s-a recunoscut unanim lipsa de toxicitate şi eficienţa, chiar şi de către ferocii săi duşmani din guvern şi din companiile farmaceutice, în timp ce un derivat din DDT, folosit în "chiomioterapie", poate primi aprobarea după numai patru luni, actualmente, dr. Burzynski a ales, inspirat, calea cea mai lungă şi mai grea de demonstrare a eficacităţii acestei terapii pur naturale, concentrându-se în principal asupra unora dintre cele mai agresive şi mai dificil de tratat cancere, cele cerebrale şi asupra unora dintre cei mai dificili şi fragili pacienţi, copiii.

Antineoplastonii s-au dovedit capabili să vindece cele mai agresive forme de cancer şi consider personal că doar reglementările FDA, care obligă pacienţii să treacă mai întâi prin tratamente ratate şi devastatoare, cu chimicale şi radiaţii, împiedică aceste proteine şi aminoacizi să-şi probeze eficienţa în 100% dintre cazuri.

Invenţia acestui mare şi puternic om, care mai găseşte puterea să râdă şi să-şi ierte atotputernicii inamici, după peste trei decenii de lupte, a depăşit, încă din 2009, faza a II-a a testelor clinice autorizate şi supervizate de FDA şi ar putea păşi în acest an în faza finală, a III-a, singurul impediment, nu tocmai minor, fiind suma de 300 de milioane de dolari, pe care dr. Burzynski va trebui să o strângă singur, fiind ajutat desigur de bunul său prieten şi curajosul medic dr. Julian Whitaker - care face cinste acestei profesii, prin verticalitatea exemplară şi obiectivitatea ştiinţifică dovedită - şi, de ce nu, de contribuţiile voluntare ale pacienţilor şi poate ale spectatorilor acestui documentar.

Trebuie subliniat şi curajul şi onestitatea profesională a unei somităţi din Institutul Naţional al Cancerului al SUA, dr. Nicholas Patronas, absolvent al Facultăţii de Medicină a Universităţii din Salonic, care şi-a pus cariera în pericol, depunând mărturie în favoarea dr. Stanislaw Burzynski, în faţa Consiliului Medical al Texasului, negând, prin atitudinea sa, valabilitatea unui dicton celebru de la Homer încoace: "timeo danaos et dona ferentes".

Dacă antineoplastonii vor fi aprobaţi în tratarea oficială a cancerului, acest fapt va marca un eveniment remarcabil când, pentru prima dată în istorie, un unic om de ştiinţă şi nu vreun malefic concern farmaceutic, va deţine patentul exclusiv şi drepturile de distribuţie ale unei invenţii de avangardă, ce jalonează o schimbare fundamentală de paradigmă în medicină.

Big Pharma se va afla pentru prima dată în istorie, în afara lanţului generator de profit, al uneia dintre cele mai eficiente terapii anticancer cunoscute vreodată, bazată pe mecanisme de acţiune genetice.

În multe articole de pe blog am blamat cupiditatea, agresivitatea şi mercantilismul asasin al concernelor farmaceutice, până la a nu mai simţi nevoia să o fac, fiindcă orice epitet îşi pierde semnificaţia prin repetiţie, iar comportamentul lor exclusiv meschin-criminal, mă împiedică să deplasez discuţia şi în alte direcţii, aşa că mă voi opri în acest articol să le mai adresez vreun rând, chiar dacă, în viitor, voi mai posta documentare ce ilustrează aceste lucruri, considerând că argumentele aduse au fost suficiente şi eficiente, pentru cineva care are bunul simţ să le recepteze ca atare.

În privinţa Food & Drug Administration, trebuie să recunosc că lucrurile stau puţin diferit, fiindcă până acum doar le-am bănuit complicitatea, prin pasivitatea dovedită şi chiar am fost tentat, vizionând Tapped, să cred că sunt simpli funcţionali guvernamentali, copleşiţi de îndatoriri multiple şi lipsiţi de posibilităţi decizionale.

Documentarul de faţă, pe care unii l-au postat din inerţie sau prostie în categoria teoriilor conspiraţioniste, relevă, documentat, complicitatea dintre guvernul SUA (reprezentat de FDA şi Institutul Naţional al Cancerului) şi companiile farmaceutice, în furtul unei invenţii, prin ignorarea patentelor existente şi re-patentarea acesteia în numele şi beneficiul guvernului, aşa cum au declarat în formularul de înregistrare, revelând totodată şi scopul războiului mediatic şi judiciar dus împotriva unui inocent bine intenţionat, dr. Burzynski şi nu exagerez folosind acel termen belicos, fiindcă blocarea şi subminarea conştientă a antineoplastonilor s-a soldat numai în SUA, conform spuselor unui cunoscător al statisticilor oficiale, dr. Julian Whitaker, cu peste 10 milioane de victime.

Nici măcar nu trebuie să căutăm conspiraţii, atunci când declaraţiile sfidătoare ale lui Richard Crout de la FDA, în sprijinul PHARMA, ne oferă totul pe tavă, iar noi continuăm să aşteptăm rezultate concrete, la mai bine de 30 de ani de la definirea agresivă a poziţiei guvernelor în problema cancerului uman, care nu fac decât să nege un drept fundamental, "consfinţit" în documentele-mascaradă ce poartă numele de constituţii statale, dreptul de a alege ce să faci cu propria viaţă."

Documentaţia de patentare în numele statului american există, poate fi studiată şi nu poate fi negată decât cu rea credinţă, dar cel mai important lucru cuprins în ea, care a fost subliniat de două ori de regizorul filmului, este fraza pe care mă văd eu însumi obligat să o reproduc, fiindcă spune mai multe decât orice alte peroraţii pe tema luptei contra cancerului, dovedind din plin că guvernele sunt, la modul perfect conştient, cele mai criminale organizaţii ale planetei:

"Abordările curente în combaterea cancerului, se bazează, în esenţă, pe folosirea chimicalelor şi radiaţiei, care sunt carcinogene, ele însele şi pot provoca recidive şi dezvoltarea bolii metastazice."

"Sistemul medical american are o istorie îndelungată în discreditarea terapiilor alternative, promiţătoare, care concurează propriile sale practici oneroase, distrugând carierele medicilor ce se folosesc de ele. Doctorii riscă să-şi piardă licenţele medicale, dacă protocoalele lor iniţiază cumva plângeri ale marilor companii de asigurări, adresate consiliilor medicale statale. Doctorii care tratează bolnavii de cancer, cu altceva decât acceptatele chimioterapii şi radiaţii, sunt defăimaţi ca fiind escroci, iar terapiile lor sunt testate în studii destinate să eşueze din start."
Jule Klotter,
Townsend Letter, noiembrie 2010

Comentariu de Marian Matei
Sursa: Dezvaluiri


Download rapid (valabil 10 de zile)

Puteti viziona filmul aici:

sau aici:

Proiect Avalon - Interviul Ineliei Benz cu Bill Ryan


Va prezentam cu ceva timp in urma un interviu deosebit realizat de Bill Ryan de la Proiecul Avalon luat Ineliei Benz...
De aceasta data in postura de intervievat al Ineliei este chiar Bill Ryan.

Va doresc vizionare placuta si multumim celor care au participat la traducerea acestor materiale deosebite!