Astronomii au descoperit o "gaură" misterioasă în spaţiu



O „gaură” în spaţiu a fost descoperită într-o zonă în care universul ar trebui să fie ocupat de gaze foarte dense şi praf.

Descoperirea unei „găuri” în spaţiu a fost făcută de telescopul european Herschel şi este doar ultima dintr-o serie de observaţii importante făcute cu ajutorul acestui telescop.

„Nimeni nu a văzut o gaură ca aceasta”, a declarat Tom Megeath, de la University of Toledo din Ohio. „Este ca şi cum ai şti că ai viermi care fac tuneluri în peluza ta, dar într-o dimineaţă te trezeşti şi descoperi un puţ uriaş”.

Stelele se nasc în aceşti nori denşi de gaz şi praf, şi deşi jeturi puternice de gaze au fost observate ieşind din stelele tinere, procesul prin care o stea foloseşte aceste gaze pentru a dispersa resturile din împrejur şi pentru a se distanţa de acest nor a rămas necunoscut.

Această ultimă descoperire a telescopului Herschel ar putea fi o ultimă etapă în formarea unei stele, potrivit foxnews.com.

Un nor de gaze luminoase, cunoscut astronomilor sub numele de NGC 1999, este situat lângă un petec negru de cer. În tot secolul al XX-lea despre această pată negre s-a crezut că este prea densă pentru ca lumina să treacă prin ea. Herschel este un telescope pe infraroşu şi ar fi trebui să observe dacă acolo era o materie foarte densă, dar zona a rămas şi pentru el un mister, cel puţin la început.

Astronomii au continuat investigaţia folosind telescoape de pe Pământ şi au avut aceleaşi rezultate. Acest fapt a dus la concluzia că zona este neagră nu din cauza densităţii materiei, ci pentru că acolo nu este nimic, cel mai probabil fiind vorba de o stea care a găurit efectiv norul NGC 1999, imediat după formare.

Sursa: realitatea.net

Niciun comentariu: